Există un continent Joyce, iar Mircea Mihăieş este una dintre vocile canonice care îi trasează conturul. În Mircea Mihăieş Joyce are un exeget care, unind erudiţia cu îndrăgostirea, imaginează un traseu al descoperirii. Acolo unde alţii ezită sau revin la poncife critice, Mircea Mihăieş edifică, temerar şi polifonic, un monument. […]
Proza critică pe care o imaginează Mircea Mihăieş este dominată de echilibrul ideal al frazării. În ea erudiţia, subtilitatea, empatia şi claritatea vizionară a privirii se unesc, spre a imagina vaste, polifonice romane de idei. Conturul operei sale impresionante se întregeşte, o dată cu fiecare volum, la fel cum braţele […]
Posteritatea lui Radu Petrescu este, înainte de toate, posteritatea textului ortografiat cu majusculă în care se toarnă, delicat şi majestuos, întreaga sa literatură şi întreaga sa viaţă- “Jurnalul” este locul geometric al operei sale şi oglinda în care se contemplă privirea ce se caută pe sine. Căci nimic nu există […]
“ Hemiptera” este romanul în care Andreea Răsuceanu adună intreaga sa energie ficţională, sub semnul unei alunecări între evuri şi voci. Enigmatic şi tulburător, textul Andreei Răsuceanu este oglinda în care cei de astăzi se privesc, spre a regăsi chipurile în anamorfoză ale celor de ieri, precum în oglinda unui […]
Când am început să citesc ultimul act al trilogiei lirice lui Ioan Stanomir dedicate pierderii mamei – titlul de profesor universitar lasă loc aici singurului rang firesc de „fiu”! –, m-am întrebat din nou cum e posibil să scrii pe fundalul unei asemenea tristeți sfâșietoare. Sub searbădul veșmânt al […]
poezia trăiește sămânța ei e plantată de Dumnezeu în câte un om de pe terra când se naște poezia înflorește în cuvinte din fiecare cuvânt zboară alte cuvinte în stoluri precum păsările înspre țări calde când e prinsă din întâmplare în plasa altor cuvinte poezia nu moare dar cuvintele din […]
”Nu este de ajuns să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva. ” Zice Tudor Arghezi: “Orice viață de om începe de mai multe ori.” și cum a trăit 87 de ani viața i-a confirmat convingerea… Scrie, se implică – uneori major – stă în umbra îndoielilor traversând o […]
Preasfinţitul Mihai Frăţilă întruchipează, în vâltoarea lumii noastre de astăzi, o gravitate senină a înţelepciunii: mai mult decât un înalt prelat al Bisericii Române Unite cu Roma, domnia -sa este vocea a cărei ambiţie este aceea de a construi, prin text şi cuvânt, puntea dintre credinţă, cultură şi curgerea zilelor. […]
Cel din urmă cer pe care ochii noştri îl mai pot zări este cel copleşit de sori magnetici ai visului: dincolo de cortina electrică a retinei de noapte se află locurile unde cei vii şi cei morţi sunt una, inseparabili, prinşi în conversaţia purtată de buzele ce nu mai pot […]
Îar atunci când închidem ochii spre a visa ceea ce iveşte în faţa ochilor noştri uniţi şi himerici este silueta fragilā a unui oraş provincial: strāzi, amieze, vise şi dor se contopesc în aerul pe care îl respirām, treziţi la cea din urmā viaţā, aceea a literaturii. Şi doar aici, […]
