adică mereu și pretutindeni. Eternitatea și ubicuitatea lui Verdi se vădesc și prin cele mai felurite puneri în scenă, devenite aproape o modă în ultimele decenii, probându-se că, precum o expresie a sacrului, marea sa operă rămâne aceeași summa genialitas indiferent de timp și spațiu. Excludem aberațiile. În 2017 la […]
la cele de duminica trecută pentru a urmări cum poate fi vizualizată aceeași uvertură (și nu doar atât, pentru doritori), în acest caz a capodoperei Clemenza di Tito. La Mc Gill University cu profil (și) muzical din Canada, entuziasmul publicului e trezit din primele acorduri. La Salzburg aceleași acorduri de […]
ROLAND BRAUNSTEIN (n. 1955 în Shirley, Massachusets, USA) Povestea pe care o voi prezenta este total diferită de tot ce am scris până acum despre muzicieni. Frumusețea ei însă m-a fascinat, drept care am considerat că merită cunoscută de toți iubitorii de povești. Roland Braunstein este un foarte talentat dirijor […]
nu fac altceva decât să ne introducă în spectacolul propriu-zis, cu atât mai mult cu cât – am subliniat cu altă ocazie referitor la cum arată unii interpreți… – spectaculum înseamnă înainte de toate ceea ce vedem, privim. Aici intervine întâi cel ce nu cântă, regizorul care nu probează întotdeauna […]
adevărată, sinceră, dătătoare de înălțare spirituală o aflăm cert în marea muzică și mai puțin sau deloc în manifestări ocazionale, grandioase prin numărul de participanți. Missa solemnis este o compoziție care, deși păstrează textul latin sacru, trece dincolo de limitele muzicii bisericești ajungând în sfera sărbătorescului nemărginit; și nu întâmplător […]
fantezia, muzicală în acest caz, își are rădăcinile în improvizație, impromptu, prima ei definire fiind prin secolul XVI, ca „interpretare a unei invenții imaginative”. Primul „fantezist” sau „fantast” muzical, dacă-l putem numi astfel, a fost italianul Francesco Canova da Milano (1497-1543), lutist fidel al curții papale. Trebuie să fi fost […]
am fi tentați să exclamăm urmărind finalurile unora dintre capodoperele genialului italian. Ca atare: Ricardo împușcat de amicul Renato (Un Ballo in Maschera), parcă în drum către „dincolo”, mai are putere să prezinte adevărul: Ella ѐ pura, Amelia, adică. Nesocotita Gilda, deși înjunghiată de un profesionist, Sparafucile, are totuși puterea […]
ocupă un loc definitoriu în periplul baroc, pe urmele lui Vinci. Născut la Bergdorf, azi în perimetrul orașului Hamburg, (1699), a murit la Veneția (1783), personalitatea sa fiind atât de legată de Italia încât era cunoscut și ca Giovanni Adolfo. Compozitor a zeci de opere și de muzică religioasă, Hasse […]
(cu pornire de la 2-3 filozofi academico-televizieri și cu sfârșire-n coada peștelui intelectualist) Aah, cât de multă așazisă filozofie, nu doar filozofare, suie azi până-n culmile dezasperante ale futilității cele mai pline de logică și coerență, de sofistică și aparentă aprofundare (circumvolutiv circambulatorie, bașca de maximă virtuozitate), idei cum că […]
Nu poate exista, în cazul literaturii lui Hugo Pratt, decât o singură cale de acces, aceea a recitirii îndrăgostite. Ca şi la Melville sau Conrad, revenirea la Pratt este revenirea spre mit şi taină. Proza sa postmodernă impune cititorului o disciplină a visării : porţile se deschid larg, spre a […]
