fantezia, muzicală în acest caz, își are rădăcinile în improvizație, impromptu, prima ei definire fiind prin secolul XVI, ca „interpretare a unei invenții imaginative”. Primul „fantezist” sau „fantast” muzical, dacă-l putem numi astfel, a fost italianul Francesco Canova da Milano (1497-1543), lutist fidel al curții papale. Trebuie să fi fost […]
am fi tentați să exclamăm urmărind finalurile unora dintre capodoperele genialului italian. Ca atare: Ricardo împușcat de amicul Renato (Un Ballo in Maschera), parcă în drum către „dincolo”, mai are putere să prezinte adevărul: Ella ѐ pura, Amelia, adică. Nesocotita Gilda, deși înjunghiată de un profesionist, Sparafucile, are totuși puterea […]
ocupă un loc definitoriu în periplul baroc, pe urmele lui Vinci. Născut la Bergdorf, azi în perimetrul orașului Hamburg, (1699), a murit la Veneția (1783), personalitatea sa fiind atât de legată de Italia încât era cunoscut și ca Giovanni Adolfo. Compozitor a zeci de opere și de muzică religioasă, Hasse […]
(cu pornire de la 2-3 filozofi academico-televizieri și cu sfârșire-n coada peștelui intelectualist) Aah, cât de multă așazisă filozofie, nu doar filozofare, suie azi până-n culmile dezasperante ale futilității cele mai pline de logică și coerență, de sofistică și aparentă aprofundare (circumvolutiv circambulatorie, bașca de maximă virtuozitate), idei cum că […]
Nu poate exista, în cazul literaturii lui Hugo Pratt, decât o singură cale de acces, aceea a recitirii îndrăgostite. Ca şi la Melville sau Conrad, revenirea la Pratt este revenirea spre mit şi taină. Proza sa postmodernă impune cititorului o disciplină a visării : porţile se deschid larg, spre a […]
rămâne pentru amantele și amanții barocului un reper obligatoriu. A compus 40 de opere și a trăit 40 de ani (1690-1730, Napoli), murind de la o cană de cacao fierbinte în care cineva (zice-se… un el sau o ea… ) a pus otravă. Precum Antonio Salieri tot cu 40 de […]
cu tentă mai puțin sentimentală ci aproape evident sexuală, generează în mari opere duete inconfundabile, clasicizate în timp. Fără a face o ierarhie, inutilă în marile valori, vom începe totuși cu Là ci darem la mano, (cel puțin în două variante interpretative) masculinitatea lui Giovanni fiind unică și, regretabil, fatală […]
nu corespunde întotdeauna etimologiei termenului (fr. ouverture – deschidere), fiind adesea o piesă de sine stătătoare și nu preambulul muzical al unei opere. Uneori terminologia uvertură-simfonie aproape că se confundă. Exemplu: la Vivaldi uvertura la Olimpiade apare și ca simfonia. Dar mirabilă este Overtura (Sinfonia în re major) Hob. La: […]
Cândva am mai scris câte ceva despre comportamentele intimiste, individualiste și asociale ale semenilor la piscină. Lăsând în grija discursurilor banale și facile ceea ce se numește bunsimț, maniere, educație, civilizație, mai degrabă și insistent am atras atenția asupra aspectelor care țin de lubricul fundamental și de ludicul copilăresc-abisal [*]. […]
contrar așteptărilor, nu presupune aspect coregrafic. Ca sonoritate mai ales e pus în legătură cu simfonia. Totuși cu unele deosebiri mai ales ca durată căci nu avem patru părți ci, de regulă, una singură; e drept că trebuie să admitem și o sursă exterioară folclorică mai îndepărtată însă, de unde […]
