Ediţie îngrijită, introducere și note de Constanţa Vintilă
Amintirile Elenei Hartulari sunt prima operă autobiografică feminină cunoscută din cultura română. Memoriile ei ne poartă prin culisele unei lumi pe care o știm mai bine din comediile lui Alecsandri. Într-o limbă savuros arhaică și surprinzător neologică, documentând realitatea sociologică a unor personaje literare de tipul coanei Chirița, eroina pune fără menajamente în scenă o viață de femeie prinsă între dragoste, violență conjugală, ambiție socială și dorința de a fi auzită. Fiică a unui mic boier din rețeaua clientelară a Sturdzeștilor, măritată la cincisprezece ani cu un grec sărac, dar viclean și lipsit de scrupule, Elencu traversează cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lăsându-ne o panoramă frustă a celei mai dinamice clase sociale din epocă: mica boierime care parvine social și economic. În spatele intrigilor familiale, al proceselor de moștenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, către noile orizonturi ale modernității europene.
Ediția îngrijită de Constanța Vintilă, însoțită de un amplu studiu introductiv și de un aparat critic care coroborează textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari și îl așază, în premieră, în istoria literaturii române.
PROFIL
ELENA (ELENCU, 1810–1877) este prima autoare de memorialistică din spațiul cultural românesc. Tatăl ei este un mic boier moldovean, Grigore Plitos, ridicat social sub patronajul familiei Sturdza. Crește la Iași, unde învață limbile greacă și română cu preceptori particulari; mai apoi, în tinerețe, va învăța și franceza. La 15 ani se căsătorește cu vărul Iorgu Hartulari, tînăr grec sărac pus pe căpătuială. Nașul de cununie este însuși Mihail Sturdza, viitor domnitor al Moldovei; această relație va propulsa cariera lui Iorgu și va întări rețeaua de influență a familiei. Viața Elenei se desfășoară între Iași, Fălticeni, Roman și Bacău, pe fundalul unei Moldove aflate în tranziție politică și socială. Trece prin lipsuri, umilințe, trădări conjugale și abuzuri familiale, mereu alături de soț, care se îmbogăţeşte repede, din arende și speculații. După moartea tatălui (1840) și a soțului (1850), devine moștenitoarea averii, dar se va lupta cu propriii copii în procese nesfârşite și foarte păguboase. La 1856 se mută cu unul din fii la Bacău, unde își va redacta amintirile, într‑o încercare de autojustificare și reconciliere. Memoriile ei, dramatizate în jurul unor scene de viață, sînt o frescă a acestei pături din societatea moldovenească în deceniile de tranziție: este clasa care va juca cel mai îndrăzneț cartea modernizării.
