Diminuarea poate fi…

pasul către eliminare, nu doar etimologic după cum ne dezvăluie termenul ci  și faptic. Din nou se adeverește că întâistătătorii noștri aleși sunt demni de personajul comediei franceze, dar nu făcând proză fără să știe ci împlinind etimologii latine fără să-și dea seama. Dacă diminuarea salariilor bugetare cu 25% a trecut cumva, ceea ce se anunță pare să fie mult mai temeinic  ca efect. Se poate și așa. Verbul minuere, a mărunți, a sparge în bucăți, a reduce, a slăbi, are supinul minutum  (de unde neologismul minut, adică partea măruntă a orei, dar și moștenitul mărunt) și înțelesul final de a înlătura, a elimina; compusul diminuere (ducând la neologismul de strictă actualitate românească a diminua) e lipsit de orice subtilitate însemnând a sfărâma, a zdrobi. La nivel statal măsura poate fi rentabilă în măsura în care nu elimină sau zdrobește doar venitul ci diminuează numărul nemulțumiților… La precedenta criză s-a constatat o augmentare a actelor suicidale, trezind până și îngrijorarea Prea Fericitului Părinte Patriarh. 

Ca metodă democratică de combatere a numitei diminuări e utilizată demonstrația civică. Apar însă câteva probleme după cum  urmează:

Demonstrațiile pensionarilor sunt  inutile fie și pentru că s-a constatat și la nivelul intelectului verzei de  Bruxelles,   că unii sunt supra pensionați pecuniar, desigur nu magistrații care cert  îi au la mână pe aleși cu ceva esențial, excrocheriile gigantice împărțindu-se egal, căci, parafrazându-l pe Poet, „ticăloșiile egale, egal vor fi-mpărțite”.

Demonstrațiile sindicale sunt totuși suspecte în măsura în care nu avem date despre compoziția lor numerică; se adaugă și faptul că  democrația unei asemenea instituții e cu totul discutabilă în măsura în care liderii sunt de categorie ne varietur de vreo 30 (treizeci) de ani. Să nu uităm că gloria mișcării  sindicale după apariție a mers mână în mână cu Mafia.

Rentabile pot fi însă demonstrațiile studențești  în măsura în care  ei „ar fi” viitorul Țării. Un gânditor interbelic român afirma că acela care reușește să-i atragă pe tineri, își asigură viitorul, politic adică, așa cum a făcut și el ca universitar. Evident că și ceea ce se întâmplă la Belgrad dar și pe Dâmbovița, are în spate pe cineva care profită de situație. E o etate hormonală care, mediatic zicând, explodează precum prețurile. Un alt distins universitar a dat următoarea definiție: „studentul e o persoană care frecventează cursurile unei facultăți și este veșnic nemulțumit”. 

Și totuși, geniul din Haimanale ne convinge de caracterul vizionar al demonstrațiilor studențești în măsura în care acestea pot asigura un viitor strălucit. E cazul studentului bucureștean Coriolan Drăgănescu „inteligență vie, caracter de bronz, temperament de erou”. Aflăm că „proclamarea drepturilor omului nu ar fi întârziat atâta” dacă Drăgănescu s-ar fi născut mai devreme. În organizarea protestelor „Mizerabilii polițiști nu l-au lăsat să treacă”. Cuvântările lui proclamau faptul că „tineretul are dreptul de a protesta contra guvernului banditesc. Poliția a dat năvală asupra celor care vor fi mâine fala țării”. Într-adevăr, după câțiva ani, în aceeași piață  protestatarii exclamau „nerușinat inspector polițist, canalie ordinară … călău antropofag care răspunde la dezgustătorul nume Coriolan Drag…”. Titlul schiței e … latinescul Tempora  la care putem adăuga O, mores spre a avea ciceronianul O, timpuri, o, moravuri. Să mai adăugăm că student (studens) „ar însemna” cel care învață, studiază. Coriolan însuși fusese  student la Drept.

3 Comentarii

  1. mii de felicitari ,acesta este adevarul ! parca asa a zis Isus ! si noi INVENTAM :populismul,nationalismul,frica de rusi ! orice numai adevarul sa nu-l …aflam,dar pentru cit timp ?

  2. TALPOȘ IOAN says:

    ARTICOL BUN! LA OBIECT!

  3. TALPOȘ IOAN says:

    BRAVOS!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *