Duhul trădării intră nestingherit
Ușile scîrțîie unse cu frig
În cușca de sticlă
ostilă unui trecut închis,
inutilă,
cineva așteaptă,
însă n-am mai venit
Ochii deschiși sînt păsări rănite,
unsuroase amprente pe ebonită
incomplete plecări din adresă
pagini lipsă
calc în cioburile de cuvinte,
un sentiment de deja vu
și vederi cu Memoria răstignită
Nu știu
în ce parte e mîine, în ce parte e ieri
În Miezul pustiului,
stridentă,
soneria unui telefon.
Un robot îmi spune ora exactă
Între geamuri cu urmele scurse,
abandonată,
o cabină telefonică
ca o Eclesia orans dezafectată
