Cei mai mulți creștini cred că Isus Cristos, fiind Dumnezeu devenit om, era atoateștiutor, Învățătorul întregii omeniri. Să fie oare titlul acestei cărți o blasfemie? Ce putea să învețe Isus de la alții, și mai ales de la femei? James McGrath, un savant al Scripturii, reconstituie tocmai aceste întâlniri deloc întâmplătoare ale omului Isus, care și-a sporit experiența de viață și cunoașterea învățând cu smerenie de la bărbații vremii sale, dar și de la femei. Cartea aceasta ne va risipi, cu argumente solide, multe prejudecăți pe care încă le mai avem despre fascinantul Nazarinean de acum două mii de ani, istorisindu-ne uimitoarele povești ale femeilor din viața sa, pe care autorii bărbați ai textelor sfinte nu au izbutit să le tăinuiască în uitare.
„Gândindu-mă cum să închei acest studiu, am fost frapat de faptul că Isus a continuat să învețe lucruri de la femei până la final. Cele mai timpurii Evanghelii ne spun că doar femeile rămân alături de Isus la răstignirea sa. Isus a învățat un ultim lucru de la femei, chiar înainte să moară, când se bucura de prezența lor fidelă în mulțime. A învățat că nu a greșit deloc recunoscându-le priceperea de a conduce și că a avut încredere în ele. Speranța mea este ca, prin această carte, mai mulți dintre urmașii de astăzi ai lui Isus să învețe acest lucru.“ — JAMES F. MCGRATH
Profil
JAMES F. MCGRATH (n. 1971), titularul Catedrei L. Goodwin la Butler University (Indianapolis), s‑a specializat în complexa problematică a Noului Testament, precum și în istoria primelor comunități creștine. Studiile sale abordează problema separării creștinismului de iudaism, a relațiilor dintre creștinism și religiile antice (în special gnosticismul), precum și raportul dintre credință și știință. Dintre lucrările sale, primite foarte favorabil de publicul larg, amintim: John’s Apologetic Christology: Legitimation and Development in Johannine Christology (2001), The Only True God: Monotheism in Early Judaism and Christianity (2009), The Burial of Jesus: What Does History Have to Do with Faith? (2012), Touching the Face of the Cosmos: On the Intersection of Space Travel and Religion (2015), Theology and Science Fiction (2016), The Mandaean Book of John: critical edition, translation, and commentary (2020).
James F. McGrath – Ce a învățat Isus de la femei
Traducere de Radu Cucuteanu