Recunoștință

Dramul de liniște: degetele zilei cuprinzându-le pe-ale mele,

într-o firească mirare.

Deja m-am obișnuit să îmbătrânească argintăria înaintea mea,

să se întoarcă rândunelele și lăstunii, în scurtul meu somn 

de după-amiază,

să mă trezesc cu plămânii sătui, de parcă ar fi plini de ploaie.

Am detronat cele mai spectaculoase locuri în care am fost,

le-am făcut țăndări: știți, clinchetul fericirii e-un lux.

Cu toate acestea, se cuvine să fiu mulțumită: 

când se apropie noaptea și-mbrac pijamalele, și-ncalț papucii de casă,

și traversez tot holul prin beznă, Dumnezeu nu-mi pune piedică.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *