”După sfârșitul istoriei” este, dincolo de orice dubiu, una dintre importante cărți de dialog apărute la noi. Întreabă – în mai multe reprize – Mathilde Fasting; mai ales: răspunde unul dintre cei mai influenți gânditori politici din întreaga lume în ultimii 30 de ani, Francis Fukuyama. În 2019 s-au împlinit 3 decenii de la publicarea textului original care a stat la baza unei cărți – cea mai faimoasă, de departe, dintre toate cărțile publicate până acum de Fukuyama. Textul prim: ”Sfârșitul istoriei?” (în revista The National Interest). Cartea (cum probabil că nu e alta în istoria recentă a politologiei mondiale): ”Sfârșitul istoriei și ultimul Om”.
Dar, cum o spune și Mathilde Fasting, ”în cazul lui Fukuyama, istoria nu s-a sfârșit. (…) a continuat să scrie în aceste trei decenii, oferind analize aprofundate ale mecanismelor, pericolelor și problemelor ordinii politice, precum și ale importanței instituțiilor pentru statele funcționale”. O face, gândește fastuos, laborios, ca un conservator luminat probleme de importantă și impact planetare – încă o dată: în dialog – și în cartea de față, aici unde, în formulări memorabile și succinte, reface și traseul său de excepțional gânditor politic al ultimelor decenii. Și anume, o face în câmpuri de reflecție precum acestea: schimbări ale politicii mondiale; autoritarismele – ca amenințări crescânde la adresa democrației; SUA și problematica sa condiție de ”far al ordinii liberale”; realitate și distopie; ce este liberalismul european clasic; care este sfârșitul istoriei; cum se construiesc democrațiile liberale; interacțiune dintre societate și capitalism; China și concurența pe care această țară o face democrațiilor liberale; până unde poate merge un ”conflict al civilizațiilor”; ce se poate face pentru ca democrațiile liberale să învingă; în fine, care este viitorul istoriei”. Un bonus: cartea beneficiază și de o prefață exemplară semnată de Mihai-Răzvan Ungureanu. Cel care spune, între altele, așa: ”degetul lui Fukuyama apasă pe răni publice deschise și sângerânde, a căror tratare nu poate fi lăsată la îndemâna politicienilor de varii obârșii ideologice, și care nu pot deveni subiect al retoricii populiste, exclusiviste”.
