Parcul de distracții nu se inaugurase încă. Un mare eveniment anunțat de multă vreme. Făceau angajări, nu era rău. Mulți tineri plecaseră din orășelul de provincie, pentru o viață mai bună. N-o să se mai întoarcă nici dacă dau acolo peste o viață mai proastă.
Parcul de distracții era visul lui Cezar. De mic se gândea la o așezare mai bună a lucrurilor. În liceu, colegii îl necăjeau pentru că era slab, deșirat și prea serios. Credea despre sine că e un băiat urât și se simțea obligat să-și petreacă vremea într-un corp care nu-i aparținea.
credit foto: Răzvan Lazăr
Cezar vrea să ajungă unul dintre paznicii parcului. Ar observa, cu discreție, cu mare atenție, ce alegeri fac vizitatorii. Elitele, mai ales cele din clasa politică, o să meargă la Casa cu fantome, acolo au suficient spațiu să se desfășoare. Nu avusese plăcerea să cunoască îndeaproape un reprezentant al acestei distinse caste.
Mandarinat, oligocrație, plutocrație, sinarhie. Căutase în dicționar și întrebase chiar și inteligența artificială ce părere are despre acest subiect. Nu îi era clar ce trebuie să creadă despre ei, mai ales că răspunsurile inteligenței fuseseră destul de comice. Și-i imagina ca pe niște lei cu corp musculos, dinți puternici ca să sfâșie prada și o coamă magnifică. Când o să vadă unul intrând în parcul de distracții, o să-l conducă chiar el spre divertismentul dorit, poate că va fi sala oglinzilor sau femeia cu barbă, sau poate va dori direct la fantome. Cezar auzise că ei adoră femeile spectaculoase, pe care, de obicei, le tratează ca pe niște obiecte frumos ambalate. Se mai spune că funda roșie sau aurie cu care a fost legat pachetul se păstrează ca trofeu. Cezar intuia cam ce fel de amuzament și-ar dori un asemenea bărbat. Știa că fantomele de la Casa Groazei ar face o treabă bună.
Parcul va avea o cafenea și un bistrou cu de toate pentru cele mai rafinate gusturi, acolo mandarinii se vor simți în largul lor. Mai ales că nu vor veni singuri, se gândește Cezar. În mod cert le place să apară cu gașca. Cezar se teme să se gândească prea mult la această castă, nu-și permite, nu are pregătirea lor, nici nu-i trece prin cap să pornească o conversație, o să zică pe scurt ce are de zis și o să le indice drumul. E doar un biet paznic al fantomelor și al distracțiilor la minut.
Elitele, mai ales cele politice, nu suportă să fie contrazise de cineva sub nivelul lor. Cer, aproape de fiecare dată, cafea neagră fără zahăr sau un pahar de vin roșu franțuzesc. Cezar crede că pentru întâlnirile cu fantome trebuie să ai curaj. Nici ele nu se simt bine în preajma unor oameni cu nasul pe sus, de aceea le pregătesc sperieturi pe cinste.
De ce oare oamenii ăștia speciali vin în parcuri atât de populare? Poate că au și ei nevoie să se descarce de tensiunea acumulată și o fac într-un mod organizat, ca la armată. Cezar nu făcuse armata, doar bănuia cum e. Uneori acești bărbați sunt ca fluturii care-și ard aripile pe lămpile încinse. Deși e clar că e de rău, alți fluturi, martori ai arsurilor, se îndreaptă tot spre lămpile fierbinți. Poate că elitele văd lumină, căldură, vin, femei, se gândește Cezar. Pe o lampă? De ce nu?
Ca să-i întâmpine pe acești iluștri oaspeți, paznicul o să poarte o ținută specială, cu nasturi lucioși și cu buzunare mari, pantaloni cu vipușcă și curea lată. Fantomele însă au refuzat uniforma propusă de organizatori. Ele își fac apariția cum știu mai bine, acolo în Casa Groazei. Punctul de atracție al parcului.
Pe les mandarinaux nu-i mai impresionează multe lucruri. Cezar o să-i împartă în grupuri după ce o să le studieze reacțiile și o să facă o listă cu preferințe. Acum îi pare rău pentru ei, au chipurile triste, trase, cam plumburii. Poate că e de la fumat sau de la prea multă melancolie. Au nasurile subțiri și nările fine, aerul abia urcă.
Inspirați, domnilor, expirați! Uneori Cezar elimină virgula, dar o face doar pentru el, în gândurile lui de paznic. Inspirați, domnilor expirați! Fantomele vă așteaptă cu brațele deschise. Cezar e supărat pe câteva dintre ele că au băut cam mult cu o seară înainte de spectacol. Elitele o să fie deranjate, nu se cuvine să fie tratate așa. Și mai e ceva. Ei sunt cei care pun cel mai repede etichete oamenilor. Femeile de serviciu, dintr-un alt parc, dintr-o altă țară, au găsit dimineața când au venit la muncă, fantome semi-dezbrăcate, chircite lângă Casa Groazei. Aveau pe ele lipite etichete din hârtie gălbuie: plictisitoare, guralivă, isterică, inferior, învechit, bețiv, incult, barbar, fals progresist, mocofan, dușman al regimului.
Puțini își pot imagina cum arată zilele și nopțile în compania unora care aparțin spumei societății. Spumanții sunt deseori misterioși, ascunși, sibilinici, conspiratori, ceea ce-i face de neatins. Lângă ei, crede Cezar, e o mare plictiseală și există riscul de a fi chiar înjunghiat în spate. Totuși, Cezar își dorește ca într-o bună zi să facă și el parte din grupul elitelor politice. E conștient că asta n-o să se întâmple prea curând. Fantomele o să fie dezamăgite sau o să se dea de ciudă, noaptea pe furiș, în Roata Mare sau în Mașinute. De ce vin elitele, mai ales cele politice, așa des să se lase speriate de locuitorii Casei Groazei? Se simt apropiați de aceste duhuri? Sau poate că într-o zi și-ar putea imagina că le iau locul?
Cezar și-a depus candidatura pentru postul de paznic-șef al parcului ce se va deschide curând. Plouă, asta înseamnă noroc, abundență. Fantomele au oferit și ele referințe bune.
