L-am văzut, l-am ascutat, l-am cunoscut, l-am recunoscut pe dl Mihăieș în zeci și de zeci de momente și ipostaze. Un mare privilegiu să spun că a fost și că este – e perfect adevărat, dar formula aceasta parcă a ajuns să sune puțin și a loc comun. O mare întâlnire – nu încape discuție; lucrurile stau așa pentru mine de multă vreme, de când stăteam timid ca un șoricel la evenimentele pe care le imagina și pentru care Timișoara ar trebui să îi fie recunoscătoare pentru mult timp de acum înainte. O mare bucurie – de fiecare dată (chiar și atunci când – înțeleg că numai Marcel Tolcea îmi seamănă în această privință! – întârzii nepermis de mult să trimit un text la revistă). De fiecare dată o bucurie și când ne vedem, și când aștept să ne vedem – pentru că, știu asta prea bine, sunt de fiecare dată mai bogat când se întâmplă aceasta. De fapt, dl Mihăieș e, pentru mine, mai mult decât atât și nu știu cum să spun asta mai bine decât că e în unic exemplar. Distinct, distins & unic!
Îmi vine să îi dau numai și numai 10 (zece) plus – sigur, e un fel jucăuș de a spune, însă dl Mihăieș este un om pentru care admirația mea nu cunoaște fisură. Iată mai jos, continuând acest joc, de zece – va urma o listă, una foarte scurtă, departe de a acoperi tot subiectul. Accentuez, e o listă, nu o ierarhie.
1.Dacă pui cuvântul ”prietenie” lângă numele dlui Mihăieș, intri într-o biserică. Pentru că Mircea Mihăieș nu doar un prieten; dumnealui are un cult al prieteniei. Cult al prieteniei care include: căldură, adevăr, atenție, protecție, solidaritate, delicatețe.
2.Dacă pui cuvântul ”muzică” lângă același nume și nu știi cât de legate sunt unul de altul, pierzi foarte mult. Pentru că dl Mihăieș e făcut (și) din muzică. E, în materia muzicii, fost practicant, e uluitoare competența sa muzicală, e imediat și pur și simplu cuceritor când vorbește despre muzică – și nu numai despre marea muzică (așa cum îi spunea Iosif Sava pe vremuri). Poate că, într-o zi, cineva va scrie un eseu despre muzica operei și a omului Mircea Mihăieș – Sever Voinescu, de pildă, el însuși un rafinat cunoscător al muzicii. Bonus: să nu uităm nicio clipă că dl Mihăieș i-a dedicat o splendidă carte lui Leonard Cohen (cu care, de altfel, a și corespondat îndelung).
3.E un foarte corect incorect politic – și găsesc că acest fapt e o mare virtute. Când lumea o ia razna, când se duce de râpă prinsă în tot felul de colivii (fie ele meschine sau de lux) ale unor toxine ideologice, să fii incorect politic e o virtute. Nu numai că e așa, dar o și spune – în zeci de texte care vorbesc, în oglindă, despre firesc, decență și normalitate.
4.A propos de virtuți: e atent, foarte atent – chiar și când pare că nu e atent. Atent, deci: scormonitor, cu un apetit pentru cunoaștere ieșit din comun, de o generozitate nobilă. Și mult mai mult decât atât.
5.Una dintre amintirile cu dl Mihăieș care îmi vine imediat în minte dacă închid ochii și mă gândesc la dumnealui e cu o riglă, o foaie albă de hârtie și un creion. Stă în biroul său de la Orizont, schimbăm replici despre diverse; multitasking, într-o vreme care se pregătea să primească noile tehnologii (care ne vor năuci rațiunea și ne vor fura memoria), dl Mihăieș desenează pe foaie – cu atenție, din riglă și creion – oglinda unui (nou) număr de revistă. În zeci și zeci de rânduri, am văzut la dl Mihăieș, direct, ce înseamnă rigoare și muncă intensă, atentă, îndelungată, adevărată. Sper să se fi prins ceva și de mine din această lecție discretă și constantă – pe care nu o predă, ci pe care aproape că o întrupează.
6.”Demnitatea, libertatea, respectul, căutarea sub semnul adevărului, al pietății și al divinității” – scrie Horia-Roman Patapievici nu despre dl Mihăieș, ci despre Rob Rieman, menționând principalele coordonate ale ”umanismului ca mod de viață”. Rob Riemen ne-a dat – inclusiv în românește – o carte care se cheamă ”Noblețea spiritului”. Formula aceasta mi se pare că îi vine mănușă domnului Mihăieș. O reiau pentru că ea cade așa de firesc în cazul de față: Mircea Mihăieș sau despre noblețea spiritului.
7.E autorul unor cărți monumentale – și la propriu și la figurat -, e autorul a mii de pagini publicate. Și e, simultan, unul dintre cei mai importanți creatori de formule memorabile de la noi. Dl. Mihăieș scrie memorabil, pagină de pagină, inventează formule memorabile, rafinează argumente pe care le aduce în forme stilistice de excepție. Nu doar un hermeneut de Champions League, ci și un stilist pe măsură.
8.A propos– să nu ne ferim de un alt cuvânt care vine perfect când e vorba despre hermeneutică și de Mircea Mihăieș. Acest cuvânt e simplu: excelență. Opera sa scrisă e deja uriașă, deși autorul ei are o vârstă încă destul de fragedă. E uriașă și, la vârful vârfului – vreau să spun: nu numai în România, ci și în spațiul cultural de limbă engleză – validată și prețuită.
9.Are un umor redutabil – deține în portofoliu nu doar umor de tip ”British”. Deține, de asemenea, o ironie de categorie supergrea și abilități ieșite din comun de polemist. Portretist în game diverse, dl Mihăieș – ironic, chiar caustic de ironic uneori – este, fundamental, un om al dialogului și de dialog. Am putea adăuga ușor – și chiar trebuie să o facem – alături de cultul prieteniei, și cultul dialogului în cazul dlui Mihăieș. Dialog – purtat cu respect, politețe impecabilă (aș spune, adesea chiar și în raport cu cei care nu o merită), eleganță și cu reverențe sincere uneori.
10.Aș mai spune ceva – tare și, nu am niciun dubiu, adevărat: dl. Mihăieș este unul dintre drepții lumii de azi. Vede departe și privirea sa limpezește lumea noastră…
Așadar, încă o dată, cum spuneam și mai sus, 10 (zece) plus, Domnule Profesor! Și, bineînțeles, o reverență adâncă.
Notă: acest text a apărut în volumul aniversar ”Tu ești Mircea” – detalii, aici!
