India mi s- a părut mai înspăimântătoare și mai apăsătoare decât mă așteptam. Eram îngrozit de mizeria chipurilor pământii, de încordarea dureroasă din privirile întunecate, de monotonia adesea înfiorătoare a peisajului și, înainte de toate, de rigida stratificare a claselor și raselor, din care mi s- a oferit o mostră chiar în timpul călătoriei cu vaporul. Două fete adorabile, suple și cu ochii negri, culte și manierate, cuminţi și elegante, călătoreau cu vaporul nostru. Chiar din prima zi am observat că ședeau deoparte, sau o barieră invizibilă mie le ţinea deoparte. Nu veneau la dans, nu se amestecau în discuţie, ci ședeau pe de lături, citind cărţi englezești sau franţuzești. Abia a doua sau a treia zi descoperii că nu ele erau cele care evitau societatea engleză, ci ceilalţi erau cei care nu voiau să aibă de- a face cu half- castes, deși aceste fete erau fiicele unui mare negustor pars și ale unei franţuzoaice. La pensionatul din Lausanne, la finishing- school din Anglia, ele se bucuraseră timp de doi sau trei ani de absolut aceleași drepturi; pe vaporul spre India însă, s- a instalat de îndată acea barieră rece, invizibilă și totuși nu mai puţin îngrozitoare a dis criminării rasiale.
Vedeam pentru prima dată ciuma demen ţei rasiale, care, pentru lumea noastră, a devenit mai funestă decât ciuma reală din veacurile timpurii. Această primă experienţă mi- a ascuţit, ca să spun așa, privirile. Oarecum jenat, am beneficiat apoi de respectul – de mult dispărut la ora actuală – ce se acorda europeanului ca unui fel de zeu alb care, atunci când făcea o expediţie turistică în genul celei spre piscul Adam din Ceylon, trebuia neapărat să fie însoţit de doisprezece până la paisprezece servitori; altfel ar fi fost sub „demnitatea“ lui.
