Scrisoare de la Ion Vianu cu sfaturi pentru Petre Alexandrescu în sprijinul luării unei decizii în vederea emigrării în Occident sau rămânerii în România (Nyon, 26 noiembrie 1977)
La Métairie
Établissement médical
1260 Nyon (Suisse)
Téléphone (022) 61 15 81
Sâmbătă, 26 noembrie 1977
Dragă Petruț,
Ieri m-am întors de la Milano, dar abia azi am găsit aici la clinică scrisoarea ta. Mă grăbesc să-ți scriu, deși primul curier pleacă abia luni dimineață.
La Milano a fost foarte interesant pentru a înțelege mentalitatea terorizată a intelectualilor din Occident care vor să se pună bine cu revoluția ce va să vină. Oportunismul aici nu e, ca în România, să te pui bine cu guvernul, ci cu opoziția. Dar nu o să le servească la nimic, fiindcă ori nu va veni extrema stângă ci un regim fascistoid care îi va beli, ori atunci stânga nu va avea ce face cu astfel de lași „tovarăși de drum”.
Scrisoarea ta este fără îndoială principalul obiect al preocupărilor noastre actuale[1]. Ești pe punctul să faci un pas mare și fără îndoială faptul că ai găsit așa de repede ceva este o confirmare a aprecierii de care te bucuri. Cu toate astea, nu știu dacă iei în considerație suficient ce se va întâmpla după acest an. Sigur, e greu să știi ceva precis, dar poate ai destule elemente să judeci cu un coeficient apreciabil de corectitudine ce se poate întâmpla la capătul acestui interval de timp.
Rămâne apoi problema banilor. Aici sărăcia e în același timp mai ușor și mai greu de suportat. Mai ușor, fiindcă minimul vital e mai lesne de atins, mai greu pentru că dezadaptarea inerentă expatrierii cere – psihologicește vorbind – o serie întreagă de comodități care să facă viața suportabilă. Nu e ușor să ieși din cârpele tale!
Nu-mi scrii nimic de Princeton. Nu e vorba numai de bursă, ci și de America – o civilizație mai organică și mai solidă decât această Europă de o incredibilă fragilitate.
În ce privește alegerea între München și Kiel, eu aș opta pentru primul oraș și pentru că am fi mai aproape (1 h de avion și 9 de tren) și pentru că un oraș mare și cultural este o colosală sursă de compensare. (De pildă pentru noi faptul că suntem lângă Geneva contează foarte mult).
Încerc și eu să fac ceva pentru a-ți fi de ajutor în situația de care vorbești: aceea de-a lua hotărârea singur. Dar știi și tu că oricum hotărârile singur le iei. În țară e foarte rău și noi avem tendința să minimizăm continua iritare în care am trăit ani și ani de zile, violentarea neîntreruptă a atâtor reflexe firești. Aici este dezorientare, violență (reală, dar încă și mai multă potențială), însă spectacolul este fascinant și mai există pe lângă asta loteria, posibilitatea de-a cădea pe o șansă bună. Dincolo, orice destin este pecetluit de mediocritate. Cam ăștia sunt termenii dilemei, a cărei rezolvare nu poate veni decât din cantitatea de aventură pe care ești dispus s-o trăiești și să supui pe ai tăi și din puterea de-a nu privi niciodată înapoi cu regret – ci numai cu mânie.
Cu pietrele Măriuchii[2] acum: se pare că tratamentul e posibil, calculii ei fiind de colesterol. Totuși e un caz-limită deoarece pietrele au tendință la calcificare. E un tratament lung (2 ani), costisitor și recidive se pot produce. Pentru un aviz definitiv am transmis radiografia unui specialist considerat drept curte de casație aici și voi avea răspunsul în câteva zile.
Am primit o invitație la cocktail de la prietenul tău, arheologul din Lausanne[3]. Sper că după aia ne iei și la conferință.
Te sărut și te așteptăm cu dragoste. Până atunci mai scrie-ne sau telefonează-ne,
Ion
Dscriere foto: Petre Alexandrescu (în stânga), la Bonn, în aprilie‑mai 1972, cu alți colegi savanți
[1] Într-o scrisoare trimisă de la Kiel, pe 24 noiembrie 1977, din timpul unei burse de cercetare în Germania Federală, Petre Alexandrescu îi cerea sfatul cumnatului său privind eventuala sa emigrație definitivă în Occident.
[2] O operație de colecistectomie, din pricina unei litiaze biliare, pe care Maria Alexandrescu Vianu a făcut-o în anul următor, 1978.
[3] Pierre Ducrey (n. 1938), arheolog și istoric elvețian, profesor al Universității din Lausanne la acea vreme.