Am regăsit, împreună, în acest jurnal pe care îl visează inimile noastre unite, trecutul de dinaintea naşterii mele, cel pe care îl bănuiam, ca pe un pastel impresionist, din fragmente de conversaţii, din tăceri şi din contemplarea melancolică a cerului în care mi se părea că te descoperi, ca într-o vastă oglindă lichidă.
Ne-am întors, împreună, în acest jurnal pe care îl scriu mâinile noastre unite, spre anii în care jalea pătrundea în casa zidită de cei care, de demult, atât de demult, visaseră la un timp al tihnei şi al seninătăţii, întins peste arcadia lor naivă de meri, de bănci şi dedicaţii graţioase scrise pe pagini de carte uitate în biblioteci de toamnă.
Am revenit, împreună, în acest jurnal pe care îl convoacă visele noastre unite, spre timpul adolescenţei tale şi am zărit ,în granulaţia lui delicată, umbra puterii demonice care avea să te urmărească, în anii de provizorat ai profesoratului tău: ucenicia tăcerii, a umilinţelor şi a durerii era purgatoriul în care tu învăţai să trăieşti cu acea literă stacojie aşezată de comunism în carnea celor care erau duşmani ai poporului, dinspre părinţi spre copii.
Am ascultat, împreună, în acest jurnal pe care îl respiră dimineţile noastre unite, glasul sobru şi cristalin al celei care se imagina pe scena operei, înconjurată de notele plutind în aerul saturat de nostalgie, ca o pulbere marină: peste ani, teatrul avea să fie casa în care inima ta regăsea elanul de artă ce nu se putuse împlini atunci şi o tandră complicitate se ţesea între noi, asemeni unei punţi ce ne oglindea paşii ce curgeau la unison, în cadenţa iubirii.
Am intrat, împreună, în acest jurnal pe care îl pregătesc nopţile noastre unite, în intimitatea dragostei senine din care avea să se ivească cel care scrie, îndurerat şi singur, paginile ivite în fereastra de calculator: drumurile părinţilor se scriu în acest trecut din care vine solidaritatea camaraderiei şi atingerilor, una pe care moartea nu o poate întrerupe, niciodată.
Am surâs, împreună, în acest jurnal pe care îl presimt ochii noştri adânciţi în reveria lor unită, contemplând fragmentele modestei noastre fericiri, desfăşurate în memorie ca nişte luciri himerice de cadre: valuri de mare, colţuri de stradă, bănci de şcoală, pliuri de rochie, paşi grăbiţi, atingeri fugare, vacanţe cu bunici topiţi în rama nostalgiei, ani ce curg peste cei ce iubesc cu plăpânda lor substanţă diafană, asemeni unui cer pe care doar ochii dorului îl mai pot cuprinde.
Şi am ales să suspendăm moartea, între paginile acestui jurnal pe care îl alcătuim din aburul amintirii, urcat în aerul nopţii, ca un caier de diamante : în această casă pe care o clădim din cuvintele noastre şoptite nu mai este loc decât pentru aşteptare şi înseninare, ca într-o elegie provincială, căci ştim că dincolo de truda zilelor care mai ne sunt date se află doar întinderea de valuri şi de grădini a revederii noastre.
Şi am ajuns, în acest jurnal ce merge mai departe, ca o însumare de lacrimi şi de visare, în marginea de destin a dragostei ce nu poate muri; culori, sunete, îmbrăţişări se unesc în unicul murmur marin al iubirii, ca un cântec în care intră toate cântecele lumii, preschimbate în nori şi nisip.
Iar privirile noastre se îndreaptă spre acel orizont pe care, de demult, mama, tata şi copilul lor stângace îl întrevedeau, ca pe o promisiune- fiul rătăcitor îşi îmbrăţişează odihna, devenit una cu mişcarea de trandafiri a grădinii ce se contopeşte cu cerul, în vreme ce literele textului se adună, graţios, în cristalele visătoare ale casei noastre de fum.
