Fioros de bun

Fioros de bun, amar de blând
E-acest sfârșit care durează,
Când mintea-n somn rămâne trează
Și-ajunge dincolo de gând.

Durerea prin zidirea spartă
Sapă în mine un abis,
Uitându- mă sub cer deschis,
Fără perete, fără poartă.

M-asemăn templului elin
De pe colina în ruină,
În care vântul se închină
Cu șovăiri de peregrin.

Nicicând n-am fost atât de-aproape
De ce mi-aș fi dorit să fiu,
Nu-i prea devreme, nici târziu
Să las ținutul să îmi scape…
.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *