Close-up: “ Twin Peaks”

“ Twin Peaks” aparţine imperiului de mituri şi de obsesii ivit din geniul lui David Lynch. Vreme de aproape trei decenii, istoriile de mister, vis şi grotesc au crescut în acest spaţiu care se află în vecinătatea Americii idilice a micilor oraşe. Dar, dincolo de decorul bucolic, palpită energia răului care devoră, desfigurează şi copleşeşte cu întreaga sa oroare.

“ Twin Peaks” a trecut, graţie curajului estetic al lui Lynch, graniţele genurilor . El este mai mult decât un serial de televiziune sau un film : el este explorarea abisală şi neliniştită a unui univers modelat de coşmar. În toate elementele acestei tetralogii, visul este energia care deschide porţile dintre lumi, el este forţa care luminează destine. Intens şi vizionar, visul creează puntea pe care spiritul omenesc se poate avânta, lăsând în urmă liniştea raţională a luminii zilei.

Trecerea de la relativa clasicitate romantică a primelor două sezoane la radicalismul oniric şi grotesc al celor 18 episoade ale lui “ The return” oglindeşte propria evoluţie estetică a lui Lynch, atras din ce în ce mai mult de spargerea tiparelor narative şi de abandonarea formelor tradiţionale ale cinematografiei. Tema dublului este una centrală în “ Twin Peaks” şi este inseparabilă de natura proteică a răului. Creaturile zămislite de rău colindă lumea oamenilor şi impasibila lor cruzime este semnul apartenenţei lor la patria prezenţelor demonice.

În cele din urmă, dacă primele două părţi ale construcţiei lui Lynch stabilesc un echilibru între formula onirică şi cadrele unei poveşti de dragoste şi de mister, revenirea agentului Cooper de după douăzeci şi cinci de ani este ocazia de a explora un spaţiu fracturat şi schizofrenic, în care regulile diurne nu se mai aplică. Ambiguitatea din “Lost highway “, “Mulholland Drive “ şi “Inland empire” adaugă în substanţa acestui fim care se întinde pe optsprezece episoade o nelinişte ce nu poate fi domesticită.

Combinaţia de grotesc şi de oniric, apariţia unor secvenţe de geneză cosmică, dedublarea şi umorul negru sunt semnele mutaţiei ce duce la abandonarea vestigiilor de realism anterioare. Suprarealismul lui Lynch din “ The return” bate la porţile nebuniei. Întâlnirea dintre muzica lui Angelo Badalamenti şi sunetul experimental al concertelor ce acompaniază fiecare final ţine de o logică a revenirii fantasmatice.

“Twin Peaks” este un manifest al insurgenţei creatoare. Sinteză de neo- noir, poem romantic , delir grotesc şi temeritate onirică, opera lui Lynch este un vast autoportret în care toate obsesiile sale se regăsesc, suspendate în cosmosul de imagini şi de gesturi. Intrarea în “ Twin Peaks” este intrarea pe culoarul ce uneşte lumile: focul şi electricitatea luminează un alt tărâm, accesibil doar în transa ochiului absorbit în vis. ( Ioan Stanomir)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *