un inel cu piatra lipsă stă pe masa nemișcat.
vaza-i ține companie,
florile s-au cam uscat.
două cești din care una urma buzelor cu ruj o poartă
stau sub masa la taclale, dar șoptit și toartă-n toartă.
scaunul e tras aproape și pe el stă rezemat cel pe care
tocmai ea din priviri l-a refuzat.
maratoanele de gânduri au creat pe chipul lui
o hartă cu dungi adânci și ca reper un cucui.
dacă-ar fi măcar în lume un prieten să îl sune,
să-l întrebe de-a mâncat, dacă iese la o bere, la un meci sau un stand-up.
dar nu e sau poate-ar fi dacă el n-ar fi investit
toată atenția și timpul în persoana nuștiucui.
