Arată-mi Bucuria ta ca să-ți spun ce fel de Om (al Dreptului) ești.
Contează de unde ne luăm Bucuria în Drept, pentru că unele surse de Fericire juridică sunt mai de dorit decât altele, existând o ierarhie a Bucuriei juridice. Felul Bucuriei Juridice împărtășite când suntem doar noi cu Conștiința și Dumnezeu ne spune ce fel de Oameni ai Dreptului suntem.
Există mai multe feluri de a ne uita, raporta la Drept. Unele perspective sunt pragmatice, realiste, instrumentale in conditiile in care au in vedere exclusiv capacitatea Dreptului de a provoca utilitate, solutie la diverse probleme, în timp ce altele sunt ideatice, în sensul că se concentrează pe demersul cognitivo-ideatic și mai puțin pe rezultat.
Construirea raționamentului juridic (ca negotium, întrucât ca instrumentum poate căpăta diverse forme de manifestare – cerere de chemare în judecată, întâmpinare, analiză, redactare hotărâre, etc.), punerea problemei juridice, încadrarea în ipoteza juridică sunt activități diferite de rezultatul concret, direct și nemijlocit obținut.
Evident că ambele perspective (atât cea utilitaristă dar și cea ideatică) au vocația de a provoca ceea ce numim Bucurie însă există nuanțe și diferențe între Bucuria Utilitaristă și Fericirea Ideatică a Dreptului. Pentru că și la Juriști e ca la Creștini unde Mitroplitul Bartolomeu zice așa „(…) Nouă nu ne este dată acalmia certitudinii, dar ni s-a rezervat ceva mai mult, dinamica speranței.”
Întrucât între Bucuria Utilitaristă (a rezultatului de orice fel) ce conferă acalmia certitudinii și Fericirea ideaticăce are la bază dinamica speranței este o diferență nu doar de nuanță dar și de substanță. În ciuda percepției comune, Dreptul nu oferă certitudinii măsurabile cu rigla și pasul, ci speranțe că poate contribui oricând și oricum la conviețuirea Omului între Oameni. Certitudinea e măsurabilă, limitată și finită, în timp ce Speranța este infinită, de nemăsurat și mereu posibilă. Certitudinea e doar a unora, a celor cuprinși în ipoteza acesteia (a certitudinii), în timp ce Speranța este a tuturor, inclusiv a celor necuprinși cu vorbe și cuvinte în ipoteza inițială.
Înainte de a desluși raportul dintre cele două forme de Bucurie (cea utilitaristă și cea ideatică) ar trebui să facem puțin poza mai clară, arătând ce înseamnă Bucurie, iar pentru aceasta Valeriu Anania (Cartea Deschisă a Împărăției) poate fi cel puțin un mijlocitor de ispravă.
Plecând de la întrebarea lui Dumnezeu către Iov „Unde erai tu la acea vreme când stele se nășteau și îngerii Mei toți mă preamăreau în cor?”, Bartolomeu Anania spune așa „(..) ei bine, Iov nu exista dar îngerii vedeau aurora universului, cum răsar lumile din bezna nimicului. Vedeau și tresăreau. Vedeau și se mirau. Vedeau și se minunau. Vedeau și se bucurau. Surpriza, mirarea, minunarea, bucuria, iată treptele repezi care stârnesc lauda (…)”. Pentru ca în altă parte să spună, plecând de la Nicolae Cabasila că „(…) înțelepciunea creștină în spațiul liturgic este capacitatea fiecărui participant de a-și limpezi gândurile și de a le concentra asupra ceea ce se spune și se face.”
Prea multe veacuri noi juriștii am folosit ca un Dat, ca un aspect de fundal înțelepciunea și înțelegerea Creștină, nefâcându-o vizibilă decât cu titlu de excepție. Dar astăzi când vremurile sunt în mișcare și nevoile cognitive, ideatice nu mai țin de cantitatea informațiilor ci de profunzimea analizei și a gândului, adâncimea substanțială a Cuvântului lui Dumnezeu este un reazem cel puțin de bază inclusiv pentru Lumea Dreptului. „Împărăția lui Dumnezeu este o realitate despre care noi, după două milenii de teologie sistematică, știm mult mai puțin decât tâlharul de pe cruce”, ne învață Mitropolitul Bartolomeu când este să vorbească despre substanțialitatea ideatică a Creștinismului.
Bucuria este o treaptă ce se ivește după ce s-au parcurs alte etape, creștinește contemplate; surpriza, mirarea, minunarea sunt stadii prealabile Bucuriei, inclusiv în Drept. Dacă asociem acestei ierarhii și mirarea filosoficăne dăm seama că nu putem ajunge la Bucurie fără să trecem inclusiv prin Înțelepciune, definită conform celor de mai sus, ca stare de adunare (prin restrângere), de sărăcire a Gândului, sărac cu Duhul cum spune Evanghelia după Matei – Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurilor.
Pentru că, tot împotriva simțului comun, sărac cu duhul nu este despre ignoranta (ca stare de compatibilitate perfecta cu Crestinismul, după cum în mod greșit consideră unii). Cred ca mai este posibila o interpretare si anume aceea care priveste sensul lui „sarac” ca fiind de ”concentrat”, „nediluat”, „focusat”, „centrat” „reorientat” adica Fericiti cei ce au duhul centrat …..pe Dumnezeu sau pe Drept în cazul de față, Fericiti cei ce au mintea neimprastiata, gandurile adunate si concentrate caci a lor este imparatia cerurilor și a Dreptului, în ipoteză.
Adam ab initio era in totalitate cu fata spre Dumnezeu. Dupa pacat si-a intors fata de la Dumnezeu. Tot ceea ce face Moise si Hristos este sa reintoarca Omul cu fata spre Dumnezeu, sa-i imputineze preocuparile, sa-l faca sa se adune spre ceea ce este cu adevarat important. Saracind ”imprastierea” Omului, saracind „duhul laic al Omului”, adica intorcandu-l cu fata spre Dumnezeu, Omul are duhul mai sarac (in diversitate) dar obtine un duh mai bogat (in concentrare).
Este ceea ce spunea Evdokimov – Dumnezeu este ceea ce face Omul cu singuratatea lui. La fel este și în Drept, unde contează ceea ce face Omul-Jurist cu Întru(l) său, cu partea sa lăuntrică.
Cu alte cuvinte, Surpriza, Mirarea, Minunarea și Înțelepciunea sunt treptele prealabile Bucuriei inclusiv în Drept. Dacă Bucuria Ideatică, despre care vorbeam mai sus, își însușește toate cele 4 trepte ale Bucuriei, Bucuria Utilitaristă, centrată doar pe Rezultat și atât ignoră multe din aceste etape (nu sunt convins că realistul și pragmaticul ce trăiește în orizontul certitudinii mai este surprins și mirat de ceva).
Surpriza și Minunarea (diferită de mirare) sunt de neînlocuit la Bucuria Ideatică întrucât nimic nu se încheagădacă nu există ineditul și inefabilul (neexprimatul). În ciuda aparențelor, Înțelepciunea este prezentă la Bucuria Utilitaristă pentru că Pragmaticul este așa tocmai pentru că este esențializat în preocupări (iar uneori și în gânduri).
Surpriza, Mirarea și Minunarea ne așază pe unii la stânga iar pe alții la Dreapta Dreptului.
