#SocietyforRomanianStudiesTimisoara2022
Interviu cu Profesoara Adriana Babeți de la Universitatea de Vest Timișoara, luat de Leah Valtin-Erwin
Leah Valtin-Erwin (LVE): Vă rugăm sa ne spuneți despre munca dumneavoastră. Ce discipline, teme, idei și contexte va preocupă? La ce proiecte lucrați în acest moment?
Adriana Babeți: Fiind profesor de literatură comparată, zona de interes profesional s-a aflat şi se află la intersecţia mai multor discipline şi metode, prin chiar specificul domeniului meu de calificare. De-a lungul carierei, două au fost, în mare, ariile de cercetare, finalizate într-o suită de volume: prima s-a centrat, până la un punct, pe studiile de gen, urmărind o istorie culturală a dandysmului, respectiv a amazoanelor. Iar a doua zonă de interes s-a concentrat asupra unor segmente de geografie culturală: prin teza de doctorat dedicată unei figuri emblematice a culturii române, Dimitrie Cantemir, personalitate aflată la o intersecţie fertilă de epoci istorice şi de spaţii (Orient/ Occident), am cercetat timp de peste 20 de ani conexiunile sud-est europene ale literaturii române. Pentru ca, tot de peste 20 de ani, să mă dedic explorării literaturii central-europene. În acest moment este finalizat un proiect colectiv coordonat de mine, Dicţionarul romanului central-european din secolul XX, care va apărea la Editura Polirom.
LVE: Tema conferinței SRS din 2022 este „Granițe și transferuri”. Cum v-au influențat acești termeni cercetarea? Cum întelegeți aceste teme și cum le vedeți tratate în studiile românești? Conferința are loc la Timișoara (în cooperare cu Universitatea de Vest și Muzeul de Artă); cum influențează această alegere a Banatului modul în care gândiți această temă.
AB: Tema conferinţei din 2022 nu este nouă pentru noi. Încă de la finele anilor 90, împreună cu profesorii Cornel Ungureanu şi Mircea Mihăieş am avut iniţiativa de a organiza un grup de cercetare a culturii central-europene, iniţial concentrat doar pe studiile literare, iar la scurtă vreme, într-o interdisciplinaritate autentică, cu o deschidere spre studiile istorice, socio-politice şi antropologice. Ocupându-ne de o tematică central-europeană nu aveam cum să eludăm problema frontierelor şi a transferurilor culturale, aspecte oferite de însăşi istoria acestei părţi de Europă. Volumele colective şi individuale care au apărut atunci, sub semnătura noastră, a Smarandei Vultur, a lui Alin Gavreliuc, Valeriu Leu, a Gabrielei Colţescu probează din plin beneficiile pe care asemenea cercetări (de istorie orală, istorie, politologie, antropologie culturală, psiho-sociologie) le pot aduce studiilor româneşti. Majoritatea acestor cercetări au avut ca spaţiu de studiu Banatul, aşa că tema frontierelor, a hibridărilor şi transferurilor a fost explorată aici acum aproape 25 de ani.
LVE: Cum ați caracteriza rolul Societății de Studii Românești (SRS) în acest câmp al studiilor românești? Ce sperați ca această conferință să aducă în cercetarea din acest domeniu mai ales acum după doi ani în care peisajul interacțiunilor academice și a colaborărilor a fost puternic afectat de pandemie?
AB: Rolul SSR este cu totul meritoriu. Iar prin efortul de a organiza aici, la Timişoara, la UVT, această conferinţă, SSR dinamizează proiectele de cercetare aflate în derulare şi stimulează noi iniţiative academice.
LVE: Ca scriitoare și cercetătoare, ați interacționat cu reprezentarea femeilor în cultura română/ istoria românească, fiind în același timp femeie. Cum ați caracteriza statutul femeilor în spațiul academic românesc? Care sunt provocările și oportunitățile pe care le au femeile în mediul academic, care ar fi provocările celor care studiază istoria femeilor în România și cum s-au schimbat ele în timp? Care provocări țin de elementele specifice studiilor culturale și care sunt universale? Ce vă bucură în ultimele evoluții din studiile românești? Care sunt provocările la care trebuie să răspundă cercetătorii astăzi?
AB: În cartea despre amazoane (Amazoanele. O poveste) am dedicat un capitol întreg fenomenului de emancipare feminină în România şi mai ales reprezentărilor acestui tip feminin, amazoana. Până în perioada interbelică, reprezentările acestea sunt puţine şi destul de palide, iar explicaţia ţine de modelul societal dominant, unul patriarhal, androcrat, puternic marcat de tradiţie. Apoi, după Primul Război Mondial, lucrurile încep să se schimbe, dar lent şi anevoios, începând cu dreptul de vot acordat femeilor, cu legislaţia privind dreptul lor de reprezentare în justiţie etc. Avangardele şi, în general, modernismul, generează în literatură şi în artele vizuale figuri feminine emancipate, relativ atipice pentru tradiţia românească. În acea perioadă mediul academic se deschide treptat prezenţelor feminine (studente, profesoare, cercetătoare). Iar acum, în ultimele decenii, nu am perceput în mediul academic de la noi forme de discriminare care să blocheze cariere sau să limiteze câmpuri de cercetare. Mă bucură efortul de racordare a studiilor româneşti la stadiile actuale ale cercetărilor internaţionale, chiar dacă cu unele decalaje. Şi chiar dacă, aşa cum se spune, unele metode şi teme sunt importate pripit, fără a fi metabolizate suficient şi adecvat.
LVE: Ce tendințe recente în studiile românești vă interesează mai mult? Care sunt speranțele dumneavoastră în ceea ce privește viitorul acestui tip de studii? Ce provocări stau în prezent în fața cercetătorilor din acest domeniu?
AB: Fiind comparatist, sunt interesată de modul cum secvenţe tematice ale studiilor româneşti sunt inserate într-o perspectivă culturală mai amplă, începând cu cea regională. Speranţa mea se leagă de faptul că, la Universitatea de Vest din Timişoara, Centrul Interdisciplinar de Studii Regionale îşi va regăsi suflul, că tinerii alumni, doctoranzii şi masteranzii de azi, coordonaţi de profesorii lor, vor iniţia proiecte noi, care să deschidă zonal studiul literaturii române, dar şi al istoriei României. Văd studiile româneşti conectate la cele ale Europei Centrale şi de Est, precum şi la cele din sud-estul european. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât prin amplasament geografic, printr-o istorie specifică, cu o configuraţie etnică, lingvistică, religioasă aparte, prin modelele culturale şi prin softurile sale mentalitare, Banatul este el însuşi o „mică Europă”, o zonă de intersecţie. Un Eldorado nu doar pentru cei veniţi aici de trei secole în căutarea unei vieţi mai bune, ci şi pentru cercetătorii care vor să descopere teme noi şi preţioase.
Leah Valtin-Erwin doctorand cu specializare în istoria est Europeană la Universitatea din Indiana Bloomington și editor al buletinului Societății de Studii Românești.
