Molly Peacock
Micuța Cicatrice
Natura dublă a unei răni este vindecarea
și amintirea ei. Aceeași cicatrice care înseamnă
„s-a terminat” îti amintește că punctul acela mort din centrul ei,
acum inert, a fost cândva viu și simțea.
Una dintre grijile omului e să memoreze
înlăturând, totodată, ceea ce rămâne,
de parcă „a trece peste asta” ar transforma
ceea ce s-a întâmplat într-un obstacol,
însă oricine a pierdut ceva, fie și
un ursuleț de pluș, zdrențuros, știe că moartea este anticamera
unui univers paralel din interiorul durerii,
unde toți cei pierduți par încă vii.
Acum trebuie să trăim cu o cicatrice, un loc ciudat,
amorțit, în care reintrăm, atunci când trecem printr-o schimbare.
Molly Peacock (n. 1947), poetă, prozatoare și eseistă americano-canadiană, născută la Buffalo, New York. A urmat cursurile Universității New York Binghamton și Johns Hopkins, unde a obținut un master, în 1977. În prezent locuiește la Toronto. A publicat următoarele volume de poezie: The Second Blush: Poems (2008), Cornucopia: New and Selected Poems (2002), Original Love (1995), Take Heart (1989), Ray Heaven (1984) și And Live Apart (1980). Peacock a fost Poet în Rezidență la American Poets’ Corner, Cathedral of St. John the Divine, New York, și a obținut premii din partea următoarelor fundații: Danforth; Ingram Merrill; New York Foundation for the Arts; the National Endowment for the Arts și Woodrow Wilson Foundation.
Molly Peacock
Little Scar
The twin nature of a wound is healing
and reminding. The same scar that means
“it’s over” recalls that the hard dead spot
at its center was once alive to feeling.
People worry about remembering
as they push aside what remains,
as if “getting over it” made the thought
of what happened into an obstacle,
but anyone who’s lost anything, even
a torn stuffed bear, knows loss is the vestibule
to a parallel universe inside grieving,
where all who were lost still seem living.
Now we have to live with a scar, a strange
benumbed place we reenter as we change.
