Au trecut aproape cinci zile de când m-am întors de la FILIT, festivalul de literatură (și traducere) organizat la Iași (încă din 2013) de trei dintre cei mai importanți scriitori români, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu. Încă mai trăiesc ceea ce Radu Vancu numea, undeva, „sevrajul de după festival”, și asta nu numai fiindcă am participat ca invitat. Am fost la FILIT și când nu eram invitat, când eram simplu spectator, și am simțit aceleași lucruri demne de retrăit și de povestit. Realmente, evenimentul ăsta creează dependență, oricum te-ai posta față de el, pur și simplu vrei să revii și să ții minte. Nu-i de ici-colo să întâlnești în carne și oase scriitori pe care-i citești și-i admiri, fie ei autohtoni sau din afară. Și nu-i de ici-colo să vezi adunați la un loc, sub același stindard al gratuității minunate pe care-o generează frumusețea literaturii, cărți, dezbateri, autori, voluntari și public. Scriitorii sunt prezenți în școli, în săli de muzee (recomand tuturor instalațiile fascinante din Casa Muzeelor, Strada „Vasile Alecsandri”, Nr.6), la Teatrul Național, pe stradă și-n alte varii incinte predestinate din „dulcele târg”. Ei toți sunt vii, ele toate există, dovedind (dacă mai era nevoie) că literatura e organismul acela vital, necesar oricărei comunități cu pretenții de umanitate. Iașiul atât de boem, oricând, și infatigabilii organizatori FILIT fac posibile aceste lucruri de câțiva ani, la sfârșitul lui octombrie.
Ce-am trăit, totuși, anul ăsta, la ediția din toamna lui 2021, una pe care încă n-am reușit s-o arhivez ca urmă a trecutului?
Înainte de orice, uimirea că s-a putut face. În condițiile astea cumplite, cu pandemie, cu închideri, cu anulări, cu imprevizibilități și tot restul, festivalul s-a defășurat cu aproape aceeași intensitate ca la edițiile din vremea tuturor normalităților. Constrângerile parcă au sporit dorința de a performa firesc literatura, în loc s-o inhibe și s-o retragă iarăși între paginile inerte ale cărților. Am purtat măști, am venit cu toții vaccinați, public, organizatori, voluntari și participanți, am păstrat distanțele și am respectat normele sanitare cât s-a putut de bine. Sub obositoarele măști, sub tot felul de frustrante rețineri (de la îmbrățișări, strângeri de mâini, aglomerații și alte „atingeri” prea pronunțate), am simțit bucuria participării la momente unice: întâlniri cu liceeni direct în școlile lor (se citește literatură contemporană, se discută, se preferă, se cumpără, se dezbate – elevii din colegiile-gazdă, cei din grupurile Alecart și Logos ne-au asigurat de astea), interviuri și lansări (antologiile de poezie din colecția Parodii originale au fost „di granda”, cum ar zice Gore Pirgu), serile de la teatru (seara „celor mai frumoși din oraș”, seara Peixoto, noaptea poeziei live, seara literaturii feminine, seara „Blandiana” și „cea mai îndrăgită carte”), convorbirile cu autorii de literatură pentru copii și cu traducători. Sincer, având în minte edițiile trecute (celebrele „corturi FILIT”, atât de pline odinioară, colcăiala iubitorilor de literatură bântuind prin Iași, între spațiile special amenajate, grupurile constituite spontan, în jurul lor), până-n ultima clipă n-am crezut că toate acestea vor mai fi posibile. Spre satisfacția mea și-a tuturor, au fost. Peste nebunia COVID, peste temeri și precauții, Iașiul a mustit din nou de literatură. E-adevărat, mai discret, mai atent, dar s-antâmplat. Pentru asta, organizatori și finanțatori, trebuie lăudați cu prisosință.
Dacă adaug, cu reținerile de rigoare, extraordinarele prelungiri – inevitabila socializare de după consumarea evenimentelor oficiale, atât cât s-a putut face ea, pot zice fără reținere că și ediția de anul acesta a fost una reușită. În ciuda pandemiei, sau poate tocmai datorită ei. Suferinței și morții nu-i poți opune nimic mai bun decât literatura, cei mai mulți știm asta. Când o simți atât de aproape, cum e la FILIT, ea capătă efectele unui leac miraculos.
foto: www.filit-iasi.ro
