Toată România îl plânge. Pentru o clipă s-au estompat pandemia, zâzania politică, chiar și maratonul vaccinării a pierdut din viteză, iar în social media toți au ceva de spus. Arthur a fost cel mai mare urs carpatin, regele urșilor din România, dar a venit un prinț din Liechtenstein, avid de trofee cinegetice și l-a pus la pământ. Un prinț dintr-o țară mică, a ucis un uriaș. Dincolo de orice, în cheie metaforică, destinul nefericit al lui Arthur este o aluzie la povestea noastră. O știm bine de la școală, din cărți sau de la televizor: străinul s-a infiltrat mereu la noi să facă rău, ispitindu-i pe cei care aveau latent o predilecție pentru trădare. În felul ăsta, vreme se secole ne-am tot furat singuri căciula! Cam asta spune vulgata istorică națională cu toate că în secolul XIX am accelerat pe drumul modernizării, odată cu venirea unui prinț străin și consolidarea unei dinastii. Nu a ținut mult. Au venit comuniștii, iar istoria rescrisă atunci a reușit să altereze tot ce se construise, în așa măsură că ecourile persistă și astăzi.
Să revenim la Arthur! Dispariția lui ne-a pus serios pe gânduri. Înainte știrile despre moarte ajunseseră cotidian, aproape că nu mai impresionau pe nimeni: suferință, numere mari, COVID peste tot și în mod contraintuitiv credințe și certitudini bizare. Conspirațiile big pharma cu vaccinuri ucigase, cipurile și resetarea mondială păreau explicații pentru orice.
Dispariția lui Arthur ne-a adus, pentru o clipă, cu picioarele pe pământ. La el, pretextul a fost o distracție la vânătoare. Cei mai mulți dintre români nu o înțeleg cu toate că în istorie avem și cazuri fericite. De pildă, în secolul XIII spune cronicarul în letopiseț, Bogdan a plecat din Maramureș la vânătoare fără să aibă în minte vreun plan grandios. Dar s-a oprit undeva peste munți, a descălecat și pentru că i-au plăcut locurile… avea să fie întemeiată Moldova.
În cazul de față nu a fost vorba de nimic măreț ci de atracția unui trofeu unic. Și s-a luat atitudine! Cu mic cu mare Românii s-au mobilizat în spațiul virtual, pe social media (like, share, comment, like, like), au semnat o petiție și au dat rating negativ castelului din care a plecat vânătorul. Bietul castel a ajuns la nici două stele pe Google Maps. Adio turiști, prințule!
Unii cer sus și tare închisoare pentru prinț, însă uciderea lui Arthur ascunde complicități românești adânci despre care nimănui nu pare să-i pese. S-a descoperit, între timp, că prințul ar fi venit la vânătoare invitat de ai noștri și chiar primise autorizație să ucidă urs. Cine l-a invitat, cine l-a autorizat?!
Arthur regele urșilor din România a murit, dar povestea lui tocmai se naște. Este proaspată. Tot crește din indignare, empatie și revoltă mocnită. Poate că se va mai estompa în zilele următoare, dar un lucru este clar: în România, potențialul de revoltă a rămas ridicat. Singura problemă este că, deocamdată, ne lipșeste o cauză pe măsură!
