În România postbelică, acapararea puterii în stat și impunerea modelului sovietic, inclusiv în sport, s-au aflat la originea evoluțiilor din sportul românesc, fie că ne referim la sportul de masă sau la sportul de performanță. Pentru noul regim politic de la București, principala miză externă era, de facto, obținerea de prestigiu internațional prin intermediul victoriilor sportive dobândite mai cu seamă împotriva adversarilor capitaliști și implicit exhibarea unei pretinse superiorități, a unei supremații față de tabăra vestică, în ciuda prăpastiei economice existente între cele două sisteme. Superioritatea sportivă, rezultatele de multe ori excepționale obținute în sport au devenit, ele însele, un vehicul de propagandă pentru URSS și pentru țările din lagărul sovietic. Nu întâmplător, statele lagărului comunist au urmat, îndeproape, inclusiv în sport, directivele Moscovei, deși către sfârșitul perioadei studiate au existat și excepții, una din cele mai răsunătoare fiind aceea a participării delegațiilor sportive ale României, Chinei și Iugoslaviei la Jocurile Olimpice de Vară de la Los Angeles (1984), în ciuda îndemnului la boicot venit din partea Kremlinului.
În privința supravegherii unor evenimente sportive internaționale, este de menționat că Securitatea nu a acționat direct, prin ofițeri prezenți în delegații, cel puțin până la sfârșitul anilor 1950. Informațiile erau culese prin activarea unor rețele de informatori, iar primul astfel de eveniment, găzduit chiar de România, a fost Festivalul Mondial al Tineretului de la București, din 1953 (ocazie cu care, potrivit documentelor Securității, au fost deschise nu mai puțin de 3000 de dosare, topite mai târziu, la începutul anilor 1980) majoritatea vizând interacțiunea participanților români cu membrii delegațiilor străine. Merită menționat că festivalul cu pricina, aflat sub directa organizare a Secției de Propagandă și Agitație a PMR, a conturat două dimensiuni, anume una politică – axată pe lupta pentru pace și prietenia dintre popoare (în contextul războiului din Coreea și semnării armistițiului de la Panmunjom, din iulie 1953), și una sportivă, dată fiind participarea a peste 4300 sportivi din 54 de țări. În deceniile următoare, Securitatea avea să treacă la o abordare care presupunea prezența directă, prin intermediul agenților, în rândul sportivilor de performanță, inclusiv sau mai ales în timpul deplasărilor pentru participări la competiții externe.
Pe de altă parte, eforturile regimului comunist legate de obținerea de prestigiu internațional prin intermediul sportului au facilitat, implicit, o evoluție mai ales numerică în privința dezvoltării ramurilor sportive. Dincolo de sportul de masă (cu al său exponent arhicunoscut în epocă, începând din anul 1977, Daciada), potrivit unor date oficiale, la sfârșitul ultimului deceniu comunist erau înregistrați peste 85000 de sportivi de perfomanță, legitimați la peste 1000 de cluburi și asociații sportive, precum și 32 de centre olimpice a căror activitate, dincolo de ingerințele constante ale politicului, a permis obținerea unor performanțe sportive remarcabile, de la atletism și canotaj la gimnastică sau fotbal, pentru a numi doar câteva.
Miezul volumului este reprezentat de cazurile de supraveghere și control, culminând cu acțiunile Securității legate de evenimente și performanțe-cheie ale sportivilor români, de la campionate și concursuri europene și mondiale până la participarea la Jocurile Olimpice. Sunt surprinse metodele, pârghiile, actorii și mecanismele de acțiune ale Securității în sfera sportului, dar și circumstanțele sau deznodământul unor acțiuni legate de evenimente precum participarea românească la Jocurile Olimpice din 1976 (Montréal) și 1980 (Moscova), participarea la competiții europene a marilor cluburi românești, rămânerea în Occident a unor sportivi români sau fuga Nadiei Comăneci din țară, o lovitură pentru imaginea regimului, aflat deja spre sfârșit.
Volumul elaborat de Valentin Vasile, întemeiat pe o cercetare riguroasă a fondurilor arhivistice ale CNSAS, dar nu numai, reprezintă o contribuție solidă dedicată temei, cu atât mai mult cu cât multe chestiuni referitoare la activitatea sportivă din România regimului comunist și îndeosebi înregimentarea sportului și folosirea succeselor sportive internaționale ca vehicule de propagandă externă, au fost omise sau nu au fost suficient abordate.
- Valentin Vasile, Printre sportivi. Acțiunile Securității în problema ,,Sport“, Editura Eikon, București, 2020, 323 pag.
