Barometrul și sonda

Ambele sunt neologisme în română fără a incita la explicații interesante. Incită însă, ba chiar excită sensurile non concrete.  Barometrul măsoară, cum bine știm, presiunea aerului; devine însă un „instrument” dubios atunci când măsoară presiunea sociopolitică asupra cetățenilor sau – de ce nu? – presiunea lor asupra politicului. Sonda poate fi pentru extragerea țițeiului, spațială, mai neplăcută și dureroasă în varianta urologică, adică sonda urinară, iar apoi cea nevăzută; adică sonda aruncată printre una mie și ceva de cetățeni pentru a le afla – chipurile – opinia electorală și a-i informa ulterior despre rezultatele sondajului. Nu o dată sondații  se miră de ceea ce au spus ei înșiși. Și nu întâmplător: într-o conversație cu un distins profesor de la Facultatea de sociologie, mi s-a confirmat ceea ce bănuiam văzând că destul de des rezultatele alegerilor nu coincideau cu cele ale barometrelor și sondajelor; nici cu cele partinice nici cu cele mediatice. Deci: că e sondă sau barometru, „instrumentul” e pus în funcțiune la o comandă de partid sau de canal media, contra cost, că suntem în economia de piață. Evident fiecare cu interesul său, adică acela de a „da bine”. Desigur în speranța că electorii, prezenți sau viitori, se vor lăsa amăgiți de cele aflate. Se sugerează foarte direct ce se dorește; cam inutil pentru că executantul știe foarte bine pentru ce e stipendiat.   După cum s-a văzut și destul de recent, socoteala barometrică și a sondei din sediile de partid nu prea coincide cu cea din cabinele  de vot. Ca atare rămâne valabilă și interogația caragialiană „eu cu cine votez?” în prealabil, dar mai cu seamă „eu cu cine am votat???”,  după… 

Dar și mai interesante, incitante, excitante și prostitoare sunt sondajele de opinie; periodice și având menirea de a ne demonstra că „stăm bine”. Dacă nu le cercetăm critic, desigur. Un asemenea sondaj destul de recent ne asigura că în continuare românii au încredere în primul rând în Biserică. La întrebarea „credeți în Dumnezeu?” peste 90% au răspuns „da”, dacă nu cumva 99,98% precum în alegerile dinainte de 1989. În primul rând există trei întrebări care nu se pun (credeți în Dumnezeu, ce naționalitate aveți și ce salariu  aveți?), precum și trei lucruri care nu se fac în public (nu faci sex, nu-ți faci nevoile și nu te rogi). De vreme ce Mântuitorul Însuși spune că pentru a te ruga Tatălui nu-ți trebuie un spațiu anume, o poți face și în vârful muntelui și în intimitatea odăii tale, e evident că credința nu are nimic cu încrederea într-o  instituție; dacă mai avem în vedere și atitudinea sfidătoare a unor ierarhi la adresa ordinii Statului de la care își încasează salariile, atunci înțelegem că procentul amintit e fals, mincinos, dar plătit.  Să nu-i uităm totuși pe credincioșii  cărora le-aș spune strâmb credincioși prin opiniile elucubrante, blasfemiatoare; o tânără a fost întrebată dacă i s-a părut normală utilizarea aceleiași lingurițe rituale de către ierarh. „Nu mi-e frică, pentru că în linguriță e Iisus”, a răspuns în transă credincioasa. E greu de interpretat; cert nici Tatăl nu și-a imaginat vreodată așa ceva: Iisus în iesle, Iisus pe cruce le serbăm anual, însă în linguriță niciodată, nici la figurat. 

Pe locul doi în topul încrederii se situează din nou, ca întotdeauna armata Țării. E firesc ca o asemenea instituție să nu fie comentată ci comandată. Relația cetățeanului cu aceasta  e una neutră până la urmă. În 1989 armata nu a făcut decât să aplice principiul care-i stă la bază: ordinele se execută, nu se discută. Mai ales că e nevoie și de vinovați.

Medalia de bronz a fost obținută aproape surprinzător (dar conform comenzii) de Academia Română. Pentru ca răspunsul să fi fost onest ar fi trebuit să se înceapă cu întrebarea „știți ce e Academia Română?”, după care să se discute despre încredere. Marea problemă cu totul interogativă este însă următoarea: cum poți avea mare încredere (repet, presupunând, ca persoană sondată, că știi ce e instituția) –  în calitate de cel mai latin popor din lume, rostitor al celei mai latine limbi contemporane din lume –  într-o academie care nu numără printre membrii ei nici un latinist???

Locul patru – adică mențiunea –  nu a fost comunicat. Să lăsăm deci barometrul să indice presiunea aerului, iar sonda să extragă sau să desfunde.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *