filmul nostru alb-negru

peste statuile din parc se năpustesc amintirile

 

ca într-un film alb-negru fără sunet

 

e frig în piața victoriei 

 

trecem unii pe lângă alții îngăduitori

 

fără strângeri de mâini fără îmbrățișări

 

o femeie a încremenit cu mâna pe lumânarea aprinsă 

 

(e o mamă îmbătrânită de durere)

 

la limita dintre a fost și va urma 

se pierd toate intențiile

se dezintegrează mari iubiri

cu forța unui cataclism

pe aceeași stradă 

s-au înmulțit înmormântările

oamenii nu mai salută decât în gând

își fac cruce cu limba în cerul gurii

panica se construiește cu migala unui arhitect 

de cursă lungă 

farmaciile fac parte din decorul zilei

un copil îngână un cântec 

cineva îl corectează

ziua se smucește din mâinile noastre

mi-e teamă că atunci când se vor termina

fricile mele nu vor mai avea nume

 

e frig în piața victoriei

ca într-un film alb-negru fără sunet

peste statuile din parc se năpustesc amintirile

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *