peste statuile din parc se năpustesc amintirile
ca într-un film alb-negru fără sunet
e frig în piața victoriei
trecem unii pe lângă alții îngăduitori
fără strângeri de mâini fără îmbrățișări
o femeie a încremenit cu mâna pe lumânarea aprinsă
(e o mamă îmbătrânită de durere)
la limita dintre a fost și va urma
se pierd toate intențiile
se dezintegrează mari iubiri
cu forța unui cataclism
pe aceeași stradă
s-au înmulțit înmormântările
oamenii nu mai salută decât în gând
își fac cruce cu limba în cerul gurii
panica se construiește cu migala unui arhitect
de cursă lungă
farmaciile fac parte din decorul zilei
un copil îngână un cântec
cineva îl corectează
ziua se smucește din mâinile noastre
mi-e teamă că atunci când se vor termina
fricile mele nu vor mai avea nume
e frig în piața victoriei
ca într-un film alb-negru fără sunet
peste statuile din parc se năpustesc amintirile