Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină

O mărturie tulburătoare din timpul epidemiei de COVID-19 datorată uneia dintre cele mai importante scriitoare contemporane din China.

Cele șaizeci de însemnări zilnice care compun jurnalul lui Fang Fang alcătuiesc un raport detaliat despre evoluția epidemiei de coronavirus din Wuhan, începînd din ziua apariției primului caz, pînă la momentul ridicării carantinei instaurate în oraș. Confuzia locuitorilor, deprimarea, suferința, frica, durerea sufletească a numeroaselor familii care i-au pierdut pe cei dragi, lupta îndîrjită cu boala și sacrificiile locuitorilor supuși unor restricții severe vreme îndelungată, toate aceste aspecte își găsesc locul în consemnările, uneori polemice, pe care autoarea le postează zi de zi pe internet, în pofida unei cenzuri acerbe ce ar fi dorit ca textele lui Fang Fang să nu ajungă la sutele de milioane de cititori. Totodată, jurnalul reprezintă o critică aspră adresată autorităților care au amînat nepermis de mult luarea unor măsuri ferme, au ascuns adevărul și au dezinformat populația sau au acționat greșit, din nepricepere ori din rațiuni politice meschine, provocînd astfel o adevărată tragedie pentru cei peste nouă milioane de locuitori din Wuhan. În felul acesta, jurnalul reprezintă și un apel la responsabilitate și altruism, fără de care nenorocirile de genul celor de la Wuhan – ce au afectat ulterior întreg mapamondul – se pot repeta oricînd.

Cu o postfață de Michael Berry

Traducere din limba engleză de Cosmin Nedelcu

„Cei plecați dintre noi sînt departe, dar cei vii trebuie să-și vadă în continuare de drum. Sper măcar să putem ține minte.” (Fang Fang)

Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină este o cronică fascinantă și adesea pătimașă a unui oraș chinez în toiul unei pandemii.” (Deutsche Welle)

„Jurnalul lui Fang Fang rămîne semnificativ ca documentare a banalului, tragicului și absurdului în cele 76 de zile de carantină a Wuhanului.” (National Public Radio)

„Cartea lui Fang Fang rămîne o scurtă privire către un viitor dezolant.” (The New Yorker)

Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină nu se vrea a fi un buletin informativ, un studiu academic sau un text medical. Este relatarea personală a unui om obișnuit ce reacționează în timp real la niște împrejurări derutante, contradictorii și bulversante. E o carte emoționantă care farmecă prin spontaneitate și inteligență.” (South China Morning Post)

Fang Fang (n. 11 mai 1955, Nanjing) este una dintre cele mai prestigioase scriitoare ale literaturii chineze contemporane. A urmat cursurile de literatură chineză la Universitatea din Wuhan. A început să scrie poezie în 1975, iar în 1982 îi apare primul roman. Romanele, povestirile și eseurile ei au fost traduse în diverse limbi și au primit importante premii naționale. Este considerată o reprezentantă de seamă a curentului neorealist chinez. Ultimul ei roman, 软埋 (Ruan mai, trad. literală Înmormîntare moale), a primit Premiul Luyao pentru Literatură în 2016, dar a stîrnit numeroase critici interne, fiind considerat subversiv prin modul în care sînt prezentate dramele umane din timpul reformei agrare înfăptuite în anii 1950 de Partidul Comunist Chinez condus de Mao Zedong. În urma atacurilor critice concertate, romanul a fost retras din librării.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *