Așa cum nava e făurită pentru ca să străbată ape învolburate, cîteodată in circumstanțe dintre cele mai dificile și provocatoare, tot la fel omul, creația Lui de căpătâi, a fost lăsat să-și săvîrșească parcursul.
Vaporul își taie drumul pe întinderi aparent sigure. Cîteodată însă, la mică adâncime, pândesc colți de stîncă amenințători.
Echilibrul în siguranță al voiajului depinde de cunoașterea profundă a infinitului albastru. La fel și liniștea noastră spirituală este condiționată de (re)trăirea acelorași experiențe senzoriale. Cum valurile schimbă configurația mării, aducînd uneori reciful mai aproape de pîntecele navei, așa și unduirile vieții ne alterează periculos starea spirituală.
Profesia a însemnat pentru mine o înlănțuire de sacrificii. Dintre toate, ca o falsă amînare, mi s-a vîrît, dureros și progresiv, pe sub piele, pierderea copilăriei fiicei mele. Irecuperabil. Cu consecințe negative în spațiul spiritual al amîndurora. Nu știe niciunul dintre noi cum am fi putut deveni. Cît am fi contat, sentimental și înțelept, unul pentru celălalt. Ne îndreptăm, aparent, fiecare către un alt țărm. Pentru orice trecere plătim podarului un preț, doar de noi știut. Niciodată același și întotdeauna anticipat. Podarul nu iartă.
Unora, ajunși dincolo, încă li văd urmele trecerii lor. Altora…….
