noi nu vom muri nicicând. noi am auzit
ţipătul răniţilor mult după ce războiul s-a sfârşit
am văzut chipul
ratării de la mijlocul vieţii
când pătuţurile copiilor au fost înlocuite
cu rafturi.
baudelaire. albatroşii din gips.
thomas merton. plantele căţărătoare de cameră
an după an creştem frunze mari de lămâi
seminţele călătoresc adânc sub pământ
prin capul meu câteva cuvinte se vânează
între ele flămânde. nicio satisfacţie în asta
nicio bucurie
îmi pare că nici nu mai sunt. mă las pe genunchi
îmi privesc umbra ca pe un animal de pluş
plâng. plânge
faţa ta seamănă cu o statuie
în stradă
trecătorii caută emoţia pură. piaţa e invadată
de oameni. plouă. adorm în picioare
lumina nu mai e la fel
o purifici fiindcă nu poţi s-o zdrobeşti
ca pe-un muc de ţigară.
dintre toate clopotele oraşului
numai unul se roagă
dintre toate apele curgătoare
numai una se agaţă de podul acesta în formă de braţe
nu va mai fi un alt sfârşit
l-ai trăit cu fiecare scrisoare scrisă şi apoi distrusă
repetă după mine:
din frumuseţe am venit
acolo mă voi întoarce
