MUSICA PURITAS DOMINICA (povești lămuritoare…)

După cum bine știm rolul uverturii într-o operă este și acela de a sugera viitoarele principale motive dezvoltate în arii și coruri sau să ne introducă efectiv în atmosfera plăcută sau apăsătoare a  celor secvente. Regula este minunat nesocotită întâi de Verdi care în Il trovatore (Trubadurul) începe cu o sinteză narativă a ceea ce vom  vedea și asculta:  Ferrando le povestește soldaților săi întâmplări dintr-un trecut întunecat care însă motivează ceea ce va urma. Să-l ascultăm și noi alături de luptătorii săi.

La fel procedează mai modernul Ruggero Leoncavallo din motive estetice spre a-i mulțumi pe unii contemporani care considerau uvertura ceva depășit; nu înseamnă că aveau și dreptate; Pagliacci (Paiațe) începe direct cu un Prologo din care,  prin intermediul povestitorului Tonio („eu sunt Prologul”, spune el) aflăm întâmplările viitoare, căci vom urmări un spectacol în spectacol, povestitorul fiind unul din personaje. Atât povestitorul verdian cât  și cel verist sunt personaje profunde, sobre, ca atare rolurile sunt de bas-bariton. 

Ferrando într-o montare deosebită cum numai la Covent Garden poate fi, în interpretarea baritonului islandez Thomas Tomasson. Tonio sau Prologul cu recunoscutul Ambrogio Maestri la Scala; dar, pentru cunoscătorii care se „mulțumesc” doar cu sunetul, același Prolog interpretat de Nicolae Herlea considerat până azi unic (și) în acest rol.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *