Sandra Ecobescu este membru fondator şi Preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei.
Cum face față Fundația Calea Victoriei unor vremuri excepționale precum acestea, pe care le trăim (în direct și parcă și „în reluare”)?
Din fericire ne-am mutat în data de 11 martie cursurile pe on-line astfel încât cursanții noștri să se poată bucura, în continuare, de proiectele noastre culturale, educative și de dezvoltare personală. Nu a fost simplu, însă în câteva zile am anunțat câteva sute de persoane că vor continua pe zoom cursurile începute deja, iar majoritatea au fost extrem de bucuroși că am găsit o soluție rapidă. Câteva persoane, mai ales cele mai vârstă, care nu au laptop acasă sau internet pe telefon, au spus că așteaptă să reluăm acitivitatea de la sediu, pentru că preferă relația imediată cu lectorii. Majoritatea cursurilor, așadar, se derulează de mai bine de o lună pe on-line, și marea supriză și bucurie este că, de această dată, publicul nostru nu este doar din București, ci și din alte zone alte țării, precum și din alte țări unde există români plecați, cum ar fi Franța, Germania, Luxemburg, UK, Belgia, Spania, Austria etc.
În ceea privește organizarea internă pot spune că echipa noastră – care e foarte bine sudată, trecută prin mai multe provocări – a reacționat foarte rapid și foarte bine, oamenii au început să lucreze de acasă cu multă dedicație și implicare, conștienți că de fiecare dintre noi depinde dacă rezistăm acestei perioade.
Ce anume credeți că e musai de luat / de avut la îndemână în „trusa de criză” pentru acestă perioadă?
Cred că cel mai important este curajul, optimismul, creativitatea și credința că există mereu soluții, însă intrumentele astea sunt utile în orice fel de vremuri, de fapt. Cred, de asemenea, că oamenii trebuie să se mobilizeze mai mult decât în vremurile normale (dacă există așa ceva, normalitate) și trebuie să fie disciplinați și dedicați idealurilor lor, lucrurilor care sunt importante pentru fiecare dintre ei.
Este un test de anduranță, de curaj și de conștientizare a variabilelor din jurul nostru, o acceptare a faptului că viața este o curgere și că ceea ce putem controla este doar starea noastră de spirit, gândurile noastre. În funcție de povestea din mintea fiecăruia, de lentila prin care privește realitatea, momentele pe care le traversăm au fost definite drept o provocare, o nenorocire, sfârșitul unei lumi, o șansă de reinventare sau pur și simplu o etapă nouă prin care trecem.
Unde v-a prins criza?
Criza cred că ne-a prins pe toți la lucru, sau în acțiune, dar la fundație eram când am realizat că trebuie să oprim activitatea de la sediu pentru că există riscul ca oamenii să fie speriați în colectivitate, să existe riscuri pe care nu era cazul să ni le asumăm. Însă am continuam să vin la fundație, nu zilnic, însă de câteva ori pe săptămână.
Ca stare de spirit, la fundație și în viața personală, lucrurile se derulau foarte bine, cu multe cursuri frumoase la sediu, implicarea tuturor, venirea primăverii, pregătirile fiicei mele pentru BAC (asta era marea mea emoție înainte de epidemie, acum mi-a mai trecut), plus grădina de acasă care tocmai înflorea. Iar după un mic atac de panică, după o stare de frică care a durat câteva zile, am hotărât că nu mă las răpusă de povestea asta, că fundația trebuie să ducă mai departe ceea ce face, pentru oamenii care ne iubesc și pentru echipa nostră, pentru tot ce am construit în acești 12 ani.
Ca să spun în alte cuvinte: în interiorul unei evaluări de tip managerial, cum, despre ce visați frumos la Fundația Calea Victoriei?
Visez multe lucruri frumoase la fundație, uneori chiar fundația, în sine, cu tot ce se pertrece acolo, cursanții, colectivitatea, lectorii, temele de cursuri și de conferințe, concertele de muzică clasică sold-out, plimbările culturale prin Bucureștiul istoric, mi se par un vis foarte frumos, dar și foarte real. Dincolo de ceea ce se petrece concret la noi, la sediu, sau în on-line, ca acum, avem multe planuri, cum ar fi acestea:
- Să publicăm cărți ale lectorilor noștri, care să apropie publicul larg de teme interesante din zona umanistă și culturală, dincolo de cele două cărți aflate la a doua ediție Pentru ce mergem la Operă? și Nouă povești muzicale, de dirijorul Tiberiu Soare
- Să facem cursuri sau evenimente și în alte orașe, pentru publicul de acolo – acum prin on-line am ajuns și în provincie, și la diaspora
- Să avem o cafenea culturală, când vom avea un sediu cu grădină, unde lumea să se relaxeze înainte și după cursuri, să socializeze
A mai navigat Fundația Calea Victoriei în existența sa instituțională crize majore?
Fundația noastră a crescut în anii de criză, adică ne-am înființat în 2007 și am crescut în 2008-2009. Oamenii au căutat proiectele noastre și le vor căuta mereu, atâta vreme cât ceea ce facem este de calitate, relaxat, interactiv și conectat la realitatea înconjurătoare, însă mereu cu un ochi către tradiție, marile texte, marii autori, ceea ce este mereu valabil și valoros. Cultura, educația fac parte esențială din viața oamenilor, este foarte important să fii onest și să îi dau omului ceea ce îi promiți, ba chiar mai mult, astfel încât acesta să fie fericit, să revină și să povestească prietenilor ce fain a fost la un curs al fundației.
Am fost mereu flexibili, prioritatea noastră este calitatea cursurilor și să rezistăm în timp, fiind o fundație non-profit nu punem accent pe costul ridicat al produsului cultural pe care îl propunem, ci pe satisfacția cursanților. Altfel spus, oferim ceva de calitate foarte bună la un preț accesibil, pentru că, consider că educația și cultura nu aparține elitei, ci sunt ceva esențial pentru o viața armonioasă, de care trebuie să se bucure cât mai mulți oameni. Această credință care ne face să oferim anual sute de locuri gratuite elevilor, studenților sau persoanelor care nu au mijloace materiale.
Unde sperați să vă găsească, la fel – instituțional vorbind – ieșirea din criză?
Cum spuneam înainte, noi am crescut pe criză, fundația e un fel de copil care a trebuit să se descurce de mic, să fie inventiv, să mai mănînce covrigi la prânz multe luni, să își crioască singur drumul, să își facă prieteni buni, să găsească și să inventeze soluții pe o piața unde cultura era, mai ales, subvenționată de stat. De fapt, noi am creat o piață, ceea ce ne dă avantajul că suntem primii și cei mai experimentați și rezistenți jucători pe piața cursurilor culturale și pentru timpul liber.
A propos de existență: de unde a pornit, de la ce a plecat această Fundație?
Povestea noastră a pornit de la ideea de a crea un spațiu în care tinerii să poată afla mai multe despre domeniile umaniste și culturale atât de puțin studiate în școală. Ne-am gândit să aducem împreună mentori din diverse domenii (filosofi, psihologi, fotografi, actori, muzicieni, istorici, antropologi, scriitori, jurnaliști etc.) cu tineri care ar dori să urmeze o carieră în aceste domenii. Am pornit de la ce visam când eram mici, eu și sora mea Irina, că ne-ar plăcea să facem, să studiem, însă societatea și părinții nu încurajau asta în anii 90. Eu voiam sa fiu cântăreață de operă, scriitoare, iar ei îi plăcea filosofia.
Când am început primele cursuri cu Neagu Djuvara, și apoi cu Tiberiu Soare, am realizat, însă, ceva extraordinar – oamenii curioși, pasionați de aceste domenii culturale și umaniste nu sunt doar cei de 16-25 de ani, ci au toate vârstele și preocupările posibile; așasadar publicul nostru a devenit foarte larg.
Am început să facem ceea ce se numește educație continuă, ceva extrem de valoros, și care înainte cred că era specific celor cu o carieră care presupunea o perfecționare continuă, precum doctorii, istoricii, profesorii universitari, diplomații. Adică oamenii care voiau să fie mereu mai buni și să evolueze profesional, indiferent de context și dincolo de terminarea unei facultăți sau a unui doctorat. Din fericire trăim într-o perioadă în care educația continuă este valorizată și considerată, pe bună dreptate, o metodă de a-ți păstra mintea și sufletul tânăr, agil și flexibil, o gimnastică și o delectare a creierului, cum sunt și concertele sau piesele de teatru, filmele, de exemplu. Neagu Djuvara învăța continuu, chiar și după 90 de ani, era mereu la bibliotecă, scria zilnic, mereu curios și deschis, fascinat de frumusețea lumii și de ideile inspirate ale celor din jur.
A fost mai întâi un vis? Dacă da, al cui anume?
Ideea de a crea acest spațiu a pornit de la cartea lui Neagu Djuvara „O istorie a românilor povestită celor tineri”. Cartea asta m-a făcut să conștientizez că subiectele aparent inaccesibile pentru un public larg, sau plictisitoare, pot deveni fascinante atâta vreme cât profesorul, povestitorul este pasionat de ceea ce face, este bine pregătit și charismatic. Deci o carte a născut acest declic, și, împreună cu sora mea, am creat fundația, într-un apartament pe Calea Victoriei, un fel de proiect inovator, creionat pe hârtie și construit cu o mână de lectori aleși cu grijă.
E Fundația Calea Victoriei, acum, după mai bine de un deceniu, (cu mult) mai mult decât ceea ce ați visat?
Deși am lucrat la o firmă germană de logistică 7 ani, eu am în continuare o structură de umanist, absolvent de filologie, adică nu aveam un business plan (nici nu este o afacere, este o fundație, un fel de școală independentă). Așadar evoluția noastră în 12 ani a depășit cu mult orice mi-aș fi imaginat eu, pentru că lucrurile au crescut organic, progresiv, precum un copil. Acest copil, ca Făt-Frumos, a crescut în 12 ani precum alții în 20 de ani, și acum suntem foarte mândrii de isprăvile lui, de renumele lui și de curajul nostru, mai ales.
Ce e/ cine e, ca palmares instituțional, Fundeția Calea Victoriei? Ce numere se așează în căsuțele cu care monitorizați proiectele acestei instituții?
Ne mândrim cu peste 60 000 de cursanţi care ne-au trecut pragul de-a lungul acestor 12 ani. Iar aproximativ 3000 de tineri au beneficiat de burse la cursurile fundației (participare gratuită la cursurile preferate).
În tot acest timp am colaborat cu cel puțin 100 de cercetători şi artişti care au susținut cursuri la noi, unii dintre ei chiar s-au format ca lectori în cadrul fundației. Am organizat 7 ediții ale Concertului Extraordinar de Anul Nou – sărbătoare cu care alegem să începem noul an – și tot 7 ediții ale Balului Bucureștiului Interbelic.
Și pentru că tot vorbim mult despre on-line zilele astea, avem 20 000 de oameni care doresc să rămână conectați cu activitatea fundației prin newsletter-ul nostru și aproape 49 000 de urmăritori pe Facebook.
Care sunt „navele-amiral” ale proiectelor puse în practică de dvs?
Aș menționa aici proiectele inovatoare pe care le avem, care au generat adevărate mode pe piața culturală din capitală, și din țara:
- Conferințele despre istoria Bucureștiului, personalități și clădiri celebre cu doamna Georgeta Filitti, completate de plimbarile culturale prin zone istorice din oraș sau din împrejurimi
- Conferințele neconvenționale și fascinanate ale dirijorului Tiberiu Soare despre muzica de operă și muzica clasică, care au adus sute și sute de persoane (care nu gustau neapărat, înainte, acest gen de muzică) în sălile de concerte, precum și concertele noastre la care au participat peste 12.000 de persoane de toate vărstele
- Cursurile best-seller care au succes de peste 10-11 ani la publicul de toate vârstele, cum ar fi cele de Scriere creativă, Istoria artei, Istoria religiilor, Introducere în filosofie – cum s-ar spune, cursuri deștepte la care lumea de abia așteaptă să participe.
Cum îmi place să spun, am reușit să facem din subiecte serioase cursuri culturale-sexy, ceea ce cred că e mare lucru.
Modele instituționale – din țară, din afară – pentru ceea ce faceți ați avut? Sau ați mers foarte mult pe „modul intuitiv”?
Am mers mai ales pe intuiție, pe dialogurile cu lectorii noștri, pe ideile care ne-au venit, pe abordări interdisciplinare, pe teme esențiale, dar și pe subiecte incitante, mai de nișă. La începuturile fundației eu am aruncat un ochi pe programele unor ONG-uri culturale sau firme care organizau cursuri de arte plastice din UK, dar apoi am mers înainte natural. Exista un proiect extraordinar pe care îl admir, numit The School of Life din Londra, apărut cam în același timp cu noi, însă ei merg mai ales în direcția psihologiei, filosofiei și a dezvoltarii personale, pe când aria noastră este mai largă, către mai multe domenii umaniste și culturale. Ei scot niște cărți foarte interesante și aplicate, de aici și dorința noastră de a valorifica temele și experiența lectorilor și în acest format, dincolo de cărțile lui Tiberiu Soare, despre care am mai povestit aici.
Dar modele în privința „filozofiei” instituționale? Valori, principii? Altfel spus: există „inspirație” pentru softul Fundației Calea Victoriei?
Nu prea cred în modelele corporatiste, cum spuneam, sunt o umanistă destul de conservatoare când este vorba de valori. Pot spune că valorile noastre sunt bunul simț, onestitatea, calitatea, creativitatea, flexibilitatea, responsabilitatea de a educa și de a ridica starea de spirit a cursanților noștri, umorul.
Lectorii noștri trebuie, în primul rând, să fie oameni inteligenți, cu bun simț, și apoi buni profesioniști. Am descoperit, în timp, că onestitatea, frumusețea interioară a profesorului, dedicația, nu poate fi mimată, deci avem nevoie de mentori veritabili, oameni întregi, buni și deschiși, pentru a face treabă, educație și a crea o comunitatea solidă și armonioasă.
De ce trebuie să faci/să facem atâtea proiecte despre trecut pentru a amenaja un viitor (poate) mai bun? Ce e acolo, prețios, în trecut?
Pentru a construi o casă este nevoie de materiale pre-existente, pentru a scrie o carte este nevoie de lecturi, pentru a compune o melodie este nevoie de ceva cultură și ureche muzicală, fiecare lucru nou pe care îl construim este inspirat, continuă ceva făcut, imaginat de cineva dinaintea noastră. Trecutul, sau ceea ce este valoros și general valabil, îl găsim în bilioteci, în muzee, în săli de spectacole unde se joacă Shakespeare sau se cântă Mozart. Există așa numita cultură generală, un fel de amenajare a spațiului interior al fiecăruia ditre noi, un fel de oază în care ne refugiem în momente grele, sau unde ne regăsim liniștea, inspirația, acolo se afla obiecte imaginare, idei, sunete și arome care vin din trecutul nostru sau al celor care ne inspiră – din prezent, din alte secole, sau chiar din lumi imaginare.
O subspecie a întrebării anterioare sau o declinare a ei, dacă vreți: cum poți fi la modă, trendy chiar, vorbind despre trecut, despre un trecut tot mai îndepărtat?
Un exemplu foarte simpatic poate fi chiar cel al muzicienilor, al muzicilor care nu se învechesc, ci au mereu spiritul tânăr, incandescent, cum ar fi cazul italienilor din filmulețele virale pe net care, în vreme de carantină, pentru a ridica moralul vecinilor, cântau arii de Puccini sau de Verdi de la balconul casei lor. Deci opera nu este învechită, este mereu tânără și animă spiritul.
Este demodată filosofia stoică? Nicidecum, cele mai multe sfaturi despre cum să trecem cu bine prin perioada carantinei veneau din textele acestor domni înțelepți din Antichitate. La cursurile de la Fundația Calea Victoriei cercetăm în trecut pentru a afla mereu la ce mă ajută pe mine, omul postmodern, astăzi, idealurile din Grecia Antică, frumusețea unui tablou impresionist, melancolia unui scriitor romantic, inspirația unui alchimist-teolog renascentist, magia unui șaman din Amazon. Cumva ne uităm în trecut pentru a vedea cum ne oglindim în el, cum ne regăsim, și cum ne construim mai armonios și înțelept prezentul și viitorul, toate acestea făcând parte dintr-o curgere naturală.
Greu cu banii când e vorba despre cultură?
Nu e greu niciodată (sau imposibil să reușești), dacă lucrezi cu hărnicie, dedicație și multă speranță. Există această prejudecată că nu poți trăi din cultură, dar nouă ne place să dărâmăm prejudecățile. Așa cum avem nevoie de mâncare, mulți dintre noi avem nevoie și de povești, de cărți, de întâlniri, de mentori, de direcție, de comunitate, de normalitate, de relaxare, și noi oferim toate aceste lucruri.
Greu și cu voluntariatul? Sau mai ușor decât atunci când e vorba de(spre) bani?
Avem mulți voluntari care ne ajută, datorită proiectelor noastre, ale cursurilor care sunt atât de frumoase și diverse. Sunt multi oameni care vor să ne ajute, să se implice pe partea organizatorică – tineri, studenți, oameni chiar trecuti de prima tinerețe. Uneori este vorba de perioade de câteva săptămâni sau luni, dar avem și câțiva voluntari care ne sunt alături de câțiva ani.
De ce Fundația Calea Victoriei nu se află pe… Calea Victoriei? Aș vrea, dacă se poate, nu un răspuns sec, administrativ (de intuit, cred, relativ ușor), ci unul, așa cum se spune la snooker, „cu manta”?
Am început pe Calea Victoriei, într-un apartament al sorei mele, însă blocul interbelic respectiv a intrat în consolidare, și apoi ne-am mutat de mai multe ori acolo unde am găsit un spațiu prietenos (spații generoase din case vechi, frumoase) din toate punctele de vedere, atât pentru noi, financiar, și pentru cursanți, din punct de vedere estetic. Pe Calea Victoriei este greu să găsești un spațiu liniștit și accesibil, este o zonă foarte scumpă și foarte aglomerată. Însă avem în fiecare lună, din primăvară până spre toamnă, când se strică vremea, plimbarea noastră celebră – Descoperă Calea Victoriei.
În fine, ca să revin la orizontul tematic cu care am deschis discuția noastă: ați avut la fundație cursuri de management al crizei? Va trebui să aveți, după ce vom fi trecut prin „ochiul furtunii”?
Avem un curs de leadership în contextul crizei, pentru că am identificat această nevoie a oamenilor, și cu siguranță că trebuie să tragem niște învățăminte din aceste săptămâni. Sper ca ochiul furtunii că ne privească – în zilele care urmează – mai cu îngăduință, dar și noi să îl privim înapoi cu mai mult curaj și să cercetăm zarea către locuri mai însorite.
Îmi vine acum în minte imaginea navigatorilor rătăciți, trecuți prin furtună, care văd, la un moment dat, pământul la orizont. Cam așa e și cu noi, în curând sperăm să călcăm pe un teren mai solid, însă cel mai solid pământ este, de fapt, cel din interiorul nostru, pentru că de acolo putem privi orice furtună precum un balaur care pare înfricoșator, dar care poate fi, de fapt, din fum, sau reflecția, umbra unui mic dragon, ca în desenul animat Mulan.
Credit foto Valentina Bălașa Ario
