Viaţa lui Constantin Daniel Rosenthal este un capitol din romanul revoluţionar european: prin biografie şi sensibilitate, acest martir paşoptist aparţine unei familii de spirite pentru care sacrificiul capătă valoarea de îndrumar existenţial. Acolo unde alţii au mimat eroismul, prin fraze sforăitoare, Rosenthal a ales să trăiască şi să moară pentru patria pe care a ales-o, România.
Evocat, obsesiv, în anii comunismului, obiect de monografii şi muzeificat, Rosenthal, evreul maghiar ce primeşte cetăţenia valahă prin decret al guvernului revoluţionar şi moare, sub tortură, în arestul austriac de la Budapesta, în 1851, rămâne eroul unei epopei pe care anul 1848 a scris-o pe întregul continent. Febrilitatea căutărilor sale, intelectuale şi etice, este aceea a unei întregi generaţii ce contestă ordinea europeană, cu gândul la o alianţă a naţiunilor emancipate şi unite fratern.
Alături de Barbu Iscovescu şi de Ion Negulici, Rosenthal alcătuieşte triada canonică a artei revoluţionare paşoptiste. Rosenthal este pelerinul aflat în căutarea acelui ideal care să dea sens picturii, dar şi vieţii. El repetă traseul iniţiatic al unei figuri byroniene: de la călătorii la martirajul pe altarul cauzei sacre a libertăţii.
Rosenthal posedă o autenticitate a angajării care îl salvează de la ridicol şi grandilocvenţă. Urmele existenţei sale, o existenţă care îl duce din Ungaria către Viena şi mai apoi spre Bucureşti, sunt cele ale unui revoltat şi inadaptat ce aşteaptă un liman care să îl primească, spre a-i dărui liniştea. Rosenthal este, temperamental, unul dintre acei romantici ce îşi modelează destinul cu gândul la cerul pe al cărui firmament se proiectează. Gesturile sale nu au nimic întâmplător.
În Ţara Românească, cea care avea să devină, împreună cu Moldova, România, Rosenthal a descoperit comunitatea de suflete afine cu care a ales să se identifice. Rosenthal, cel care pictează în Muntenia în anii 1840, este legat, prin mii de fire, de acest mediu în care acţiunea intelectuală se suprapune peste cea conspirativă. Transformarea lui Rosenthal se face sub atingerea climatului ce face din romantism un mod de existenţă.
Cosmopolită şi umanitară, confreria revoluţionară din Valahia îi dăruieşte lui Rosenthal pe cele două fiinţe ce sunt autentica sa familie: în C. A. Rosetti şi în Maria Rosetti ,Rosenthal regăseşte acea căldură a apartenenţei ce nu va înceta să îi marcheze destinul. Legăturile dintre cei trei încep înainte de 1848 şi merg până la moartea pictorului. Indestructibile, aceste legături imaginează, ele însele, una dintre cele mai delicate pagini ale romanului paşoptist.
Rosenthal intră, o dată cu iunie 1848, în acea fază a accelerării trăirii ce se încheie în închisoarea austriacă. Rosenthal devine parte a naţiunii revoluţionare şi participă la elanul regenerativ ce are tonalitatea utopizantă a reîntemeierii. Xenofobia şi antisemitismul de mai târziu sunt absente: Muntenia este o mică patrie adoptivă pentru cei care visează la răsturnarea ordinii autocratice. Solidaritatea lui Rosenthal este absolută şi intransigentă. După arestarea de către turci şi deportarea revoluţionarilor pe infamele ghimii, Rosenthal este, alături de Maria Rosetti, cel care pune în operă scenariul salvării şi al mânturii. Drumurile lui Rosenthal şi ale Mariei însoţite pe copilul ei, pe malurile Dunării, evocă, în cheie locală, drama decembriştilor şi a celor care au mers alături de ei, până la capăt.
Pentru Rosenthal, exilul parizian este laboratorul în care se alcătuieşte materia posterităţii sale. Ca mai toţi paşoptiştii munteni, Rosenthal este bântuit de himera ridicării naţionale . Prin sobrietatea sa vizionară, Rosenthal devine cel în care se întrupează credinţa în libertatea poporului. În acest exil marcat de fraternitate, România viitoare este întruchipată de două personalităţi ce vor să fie români: armonia dintre Rosenthal şi Maria Rosetti se simte în vibraţia capodoperei sale. Rosenthal oferă echivalentul autohton al imaginii memorabile a lui Delacroix. România descătuşată se iveşte din geniul acestui romantic român şi european.
Sacrificiul cel din urmă este inscripţia de pe piatra tombală a lui Rosenthal. România în care a crezut este, în viaţă, ca şi în moarte, ideea cu care se confundă. Personaj al unui roman paşoptist, Rosenthal devine parte din blocul mitologic al patriei sale adoptive. Pictorul îşi află capătul de drum în legenda revoluţionară.
