Din recile închideri

Pãrea cã eram toamna
Şi mâna mea trezea,
În pomi şi pe coline,
O mare de ecouri.

Din recile închideri,
Fãceam sã iasã vãluri
Şi subţiam lucirea
Golitelor pocale.

Apoi bãteam, uşor,
La cineva, în suflet,
Şi temniţa aceea,
Cu cheile pierdute,
Lucea ca o-nflorire,
Într-un castel de versuri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *