Uniunea Sovietică s-a vrut a fi o staţie pilot a viitorului. Drumul pe care el îl indica era deschidea era cel pe care urma să se încoloneze, dialectic, întreaga umanitate. Ştiinţa era fundaţia pe care se întemeiau revoluţia leninistă, ca şi evul stalinist. Saltul calitativ era pregătit de acumulări cantitative. Proprietatea de stat şi planificarea erau, pentru partidul-stat, instrumentele ce permiteau URSS să arunce la groapa de gunoi a istoriei capitalismul muribund.
Vreme de decenii, această mistificarea ideocratică a sedus pe acei ce alegeau orbirea voluntară. Uniunea Sovietică era, pentru ţările din lumea a treia de după 1960, modelul ce dovedea posibilitatea înlăturării subdezvoltării. Statul demiurg, controlat de voinţa partinică, era în măsură să accelereze istoria, producând minuni de organizare şi de eficienţă. Pentru un idealist brutal precum Hruşciov, depăşirea Statelor Unite de către URSS era doar o chestiune de timp. Comunismul nu putea fi oprit în înaintarea lui, de vreme ce întruchipa legitatea ştiinţifică însăşi.
Din acest edificiu grandios al visului sovietic, deceniile de glaciaţiune şi de stagnare nu au lăsat în urmă decât ruinele unei industrii decrepite şi lăcomia unui complez militar ce parazita şi sufoca economia. Ordinea sovietică, cu ale sale oraşe şi creşe perfecte, cu al său triumf al umanismului socialist, era un templu cu coloane cariate, un caz monstruos şi tragic de malformare economică, morală şi socială. Modernitatea leninistă nu era altceva decât o fundătură populată de ruinele utopiei.
Catastrofa nucleară de la Cernobîl, documentată în miniseria creată de “ HBO”, apare ca staţia terminus a viitorului canceros ale cărui origini se află în lovitura de stat bolşevică. Ştiinţa celebrată de URSS a sfârşit prin a produce o devastare de proporţii dificil de imaginat. Combinaţia de rigiditate birocratică şi de metastază politică explică amploarea tragediei. Pentru URSS, accidentul de la Cernobîl a însemnat radiografia teribilă a impasului în care socialismul se afla: un impas ce proba, aşa cum avea să noteze Martin Malia câţiva ani mai târziu, că reformarea URSS era imposibilă. Cernobîl este imaginea în oglindă a sfârşitului experimentului leninist. De la la tehnologie la ţesutul politic, Uniunea Sovietică este afectată de cancer în stadiu terminal. Propaganda şi controlul represiv sunt menite să sprijine o construcţie pe cale de a se prăbuşi.
Cernobîl este chipul desfigurat al ambiţiei prometeice a socialismului însuşi. Tot ceea ce marxism- leninismul a încercat să zidească s-a dovedit a fi doar o fantasmă falimentară. Statul muncitorilor şi ţăranilor, statul lui Lenin, statul ce domesticeşte ştiinţa, spre a clădi viitorul, este un domeniu al minciunii, al laşităţilor şi al incompetenţei. Omul este strivit sub sarcofagul totalitar, sacrificat fiind de un regim ce îl priveşte ca pe un obiect interşanjabil.
Cernobîl a fost visul sovietic, Cernobîl a fost visul comunist : un drum ce se încheie sub semnul sărăciei, morţii şi al devastării. Cei care visează din nou acest vis vor sfârşi prin a naşte acelaşi deşert al utopiei radioactive. Comunismul poate produce doar un singur viitor, cel al societăţii mutante sovietice.
