Destinul celor şapte episcopi ai Bisericii Române Unite cu Roma , Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, ce urmează a fi beatificaţi de Sanctitatea sa în aceste zile este un destin central- european: drumul pe care îl urmează, de la încarcerare la exterminare şi uitarea programată, este unul familiar în lagărul socialist. Peste tot acolo unde comunismul ateu şi-a impus propria sa liturghie a mântuirii ştiinţifice, creştinismul a fost denunţat, demonizat, marginalizat, persecutat. Pentru ordinea care se revendică de la marxism-leninism, exerciţiul credinţei este asimilabil unei infracţiuni împotriva ordinii de stat.
Actul de barbarie statală de la 1948, înfăptuit de un regim pe care nu trebuie să încetăm niciodată să îl descriem ca pe unul ilegitim şi criminal, a fost expresia unei duble ambiţii demonice: aceea de a lichida o Biserică privită de Republica Populară ca o agentură a Vaticanului şi de a distruge un trunchi de patriotism fără de care identitatea românilor în modernitate ar fi fost imposibil de imaginat. Pentru comunişti, Biserica Română Unită cu Roma a însemnat acest simbol al fuziunii dintre creştinism şi demnitatea naţională: falsa unire de la 1948 cu ortodoxia a a fost asaltul deliberat împotriva unei întregi comunităţi, înfăptuit cu acea perfidie retorică de care doar democraţiile populare erau capabile. Ura şi asasinatul au fost descrise ca un semn al înfrăţirii şi al păcii.
Cei şapte episcopi au întruchipat, cu tenacitate şi modestie, această dublă condiţie, de creştini şi de patrioţi români. Asemeni lui Iuliu Maniu, ei au refuzat să trădeze sau să abjure. În veacul XX, veac al trădărilor şi al morţii, ei au reafirmat, ca şi Monseniorul Vladymir Ghica, centralitatea adevărului şi a demnităţii umane. Edificiul minciunii, al duplicităţii, al terorii este incompatibil cu mesajul creştin. Şi chiar dacă toţi cei din jurul tău ar ceda, curajul solitar salvează onoarea unei naţiuni amuţite de frică. Etica episcopilor martiri a fost una a rezistenţei şi a sacrificiului. Rădăcinile viziunii democrat- creştine se află şi aici, în sinteza de personalism creştin şi de vocaţie anti- totalitară.
În preajma beatificării, să ne imaginăm singurătatea celor care au ales să spună ” nu” statului criminal, în deceniile de comunism. În preajma beatificării, să ne imaginăm încercarea de a rămâne tu însuţi, în clipele în care eşti înconjurat de un ocean al urii. În preajma beatificării, memoria sacrificiului lor poate hrăni energia cu care, astăzi, luptăm pentru libertate. În preajma beatificării, în contra utopiilor şi delirului ideologic, să îmbrăţişăm demnitatea umană ca temelie a proiectului nostru de viitor. Credinţa şi libertatea vor înfrânge tirania, iată lecţia acestei beatificări. Pe câmpia de la Blaj, cei şapte episcopi martiri ne arată drumul către regenerarea noastră morală.
