În Doina Cornea românii ieşiţi din comunism au văzut, imediat după decembrie 1989, un duşman denunţat cu patimă. Alături de Corneliu Coposu sau de Ion Raţiu, Doina Cornea a întrupat, vreme de ani, tot ceea ce umanitatea fesenistă detesta: de la articolele de ziar la delaţiunile ordinare şi injurii, Doina Cornea îşi păstra, în libertate fiind, condiţia de inamic şi de suspect. În mai 1990, atunci când un euforic Ion Iliescu era plebiscitat ca preşedinte, demnitatea Doinea Cornea era o amintire neconvenabilă. Poliţia politică şi partidul-stat duceau mai departe lupta pe care o pornise cu Doina Cornea ceauşismul.
Această continuitate a urii şi a ostilităţii traduce mai bine decât orice altceva despărţirea ratată a României de trecutul ei comunist. În civilitatea ei intransigentă, în eleganţa fermă a discursului său, în temeritatea viziunii sale, Doina Cornea evoca demnitatea la care atâţia dintre contemporanii ei de dinainte de 1989 nu încercaseră să aibă acces. Destinul ei contrazicea adaptabilitatea lor complice. Doina Cornea incomoda prin memoria rezistenţei sale.
Privită retrospectiv, acţiunea publică a Doinei Cornea apare ca una dintre puţinele tentative din România de a urma exemplul opoziţiei anti comuniste central-europene. Doina Cornea a posedat nu doar un curaj ce sfida ordinea totalitară, ci şi capacitatea, vizionară, de a propune alternativa la tiranie, teroare şi frică. Ideile au fost, în cazul Doinei Cornea, temelia pe care s-a întemeiat campania de înfruntare cu dictatura.
Profilul Doinei Cornea este unul care se cere redat tradiţiei din care vine: acea tradiţie transilvană a memorandismului militant şi neîmpăcat în dârzenia sa,acea tradiţie a fermităţii pe care ţi-o conferă întâlnirea dintre patriotism şi credinţă, acea tradiţie din care vine şi formidabila energie a lui Iuliu Maniu, în anii de luptă cu comunismul. Şi dacă linia memorandistă trimite la solul local, personalismul demo- creştin pe care îl urmează ca linie morală şi politică o înscrie pe Doina Cornea în descendenţa unui Jacques Maritain. Doina Cornea a unit, organic, credinţa în cuvântul revelat cu credinţa în libertate, iar demnitatea umană este puntea pe care s-a aşezat această sinteză. În fine,scrisul Doinea Cornea participă la acelaşi moment care dă naştere şi viziunii lui Vaclav Havel, acel moment al reîntemeierii umanismului civic ca program al regenerării comunităţii.
După trei decenii de la 1989, textele Doinei Cornea îşi păstrează vibraţia lor etică şi politică. Ca şi în paginile celor de dinaintea ei, de la Grigore T. Popa şi Mihail Fărcăşănu sau Alice Voinescu, vocea Doinei Cornea se distinge în tăcerea tiraniei ca un semn solitar al speranţei. Dialogul pe care Doina Cornea îl întreţine cu lumea din jurul ei, dincolo de cercul de fier al izolării, este felul în care muţenia laşă face loc cuvântului eliberat de frică. Ca şi polonezii sau cehii, Doina Cornea a încercat să constituie o comunitate de rezistenţă care să depăşească graniţele intelectualilor . Conlucrarea, fertilă, cu grupul din jurul lui Iulius Filip dă naştere celui mai ambiţios document programatic al epocii. “ Scrisoarea din 23 august” este schiţa unui proiect de ieşire din comunism. Ceea ce Doina Cornea propune este viziunea democraţiei ce priveşte demnitatea umană ca pe datul esenţial şi nenegociabil.
Doina Cornea şi-a păstrat, în lunga ei acţiune de opoziţie publică, temeiurile de înrădăcinare spirituală. Apelul ce chema la anularea interzicerii Bisericii Române Unite cu Roma este un alt semn al apartenenţei la linia curajului şi martirajului. Politica este, pentru Doina Cornea, fondată pe un efort de căutare al adevărului şi de regăsire al onoarei colective. Minciuna corupe şi sapă temeliile libertăţii. Curajul asumat de Doinea Cornea este încercare de a trezi în semenii ei un instinct moral al solidarităţii.
Drumul Doinea Cornea spre rezistenţă este unul al ieşirii din captivitatea cotidiană a complicităţii. Tiraniile, mai vechi sau mai noi, cultivă atomizarea drept condiţie a supravieţuirii lor. Cel mai redutabil inamic al ordinii despotice este curajul ce se iveşte ca semn al emancipării de sub tutela friciii. Adevărul pregăteşte libertatea şi deschide porţile spre un alt viitor. Către viitorul imaginat de Doina Cornea se îndreaptă şi cei ce, astăzi, după trei decenii, opun fesenismului propria lor conştiinţă. Cuvântul Doinea Cornea este acela al fermităţii morale. Redescoperirea sa poate fi ocazia de a refonda decenţa noastră colectivă.
