RIZOMATIC – VIRTUAL – PERIFERIC, III

Ex-centricitatea eului,

între pruna analgezică și corcodușa extragalactică

 

(Radu Andriescu, Jedi de provincie, Casa de Editură Max Blecher, 2018)

 

Le désert, l’expérimentation sur soi-même, est notre seule identité, notre chance unique pour toutes les combinaisons qui nous habitent.

Gilles Deleuze, Claire Parnet, Dialogues, Flammarion, 1977, pag. 18

 

 

Mi-e teamă că locul în care nu vreau să fiu

e chiar aici, acum, când  (…)

nu mai știu la ce folosesc lucrurile permanente,

în viața unui om (…)

Radu Andriescu, Locul în care nu vrei să fii, p. 102

 

Coperta celui de al treilea volum al trilogiei lui Radu Andriescu e minunat ilustrată de Sasha Segal prin imaginea a ceva ce seamănă cu o prună de piatră, de origine poate chiar „extragalactică”, cum e și „corcodușa” (amintită de autor în poemul  Frig și funigei cosmici, p. 113), ce-și trimite umbra melciformă (dar fără tentacule) de la coperta I, peste cotorul cu numele autorului și titlul volumului, spre subtilul text de prezentare semnat de Cosmin Ciotloș, pe coperta a IV-a.

 

Primele trei poeme le consider aici ca enunțând posibile coduri de lectură ale întregului volum, sau, cel puțin, componentele care îi vor determina atmosfera : 1) Motivarea scrierii, 2) Autoprezentarea autorului și 3) „Eroul” volumului și al trilogiei prin care sunt vehiculate senzațiile și percepțiile produse de poeme.

 

Poemul Matrice-Matrioșcă, al persoanei

 

Primul poem nu are titlu, ceea ce îl recomandă, – așa cum amintisem în primul meu eseu despre această trilogie -, drept un fel de  „cuvânt înainte” al scriitorului  (diferit acesta atât de „Autor”, cât și de „Eroul” acestuia)

 

Legănat de idei care nu-mi aparțin,

strâns între orele mici

ale dimineții și trezit de haita

vecinului de peste drum,

dezamăgit de receptarea luptelor

în presa de întâmpinare

și revoltat,

din principiu,

enervat de perna îngălbenită

de singurătate

și transpirație,

nesigur ,

speriat la fiecare cochilie

care-mi pocnește sub picior,

după ploaie,

obosit și redundant,

pornesc.   

 

Ce sunt oare acele „idei” străine de care se lasă cuprins eul din text și de la care „pornesc” scrierea, respectiv lectura ? Nu știm. Aflăm doar că îl preocupă și la orele mici ale dimineții, dar „legănarea” (ca acord al persoanei cu aceste idei?) e întreruptă de „lătrături”.

Lătrăturile sunt asociate apoi, poate nu doar prin proximitate sintactică, de nemulțumirile cauzate de „critica de întâmpinare” (a primelor două volume ale trilogiei?), senzații care par să amplifice stările de „revoltat din principiu”.

La acestea se adaugă disconfortul obișnuit (al pernei, singurătății și transpirației) și nesiguranța (nu știm dacă doar fizică). E speriat de cochiliile călcate (ale melcilor apăruți după ploaiei ?), pornește  „obosit, redundant”.

Eul din acest text rămâne la „periferia” volumului, introducând prezentarea altor două „euri”, al Autorului trilogiei și, respectiv, al Eroului Jedi, cu deosebirea că formula la persoana întâi nu apare decât acolo unde avem astfel de secvențe „matrioșcă”, ca expresie a „autorului”, în timp ce personajul Jedi e prezentat doar „cehovian”, cu forme ale limbajului indirect-liber ale persoanei a treia. Persoana întâi e rezervată doar „autorului”, atât în ipostazele de „poet”, cât și de „profesor”. Ceea ce mă face să disting în texte trei ipostaze. De persoană (intimă), de personalitate (afirmată social) și de personaj (Jedi și alții)

Poemul autorului

Morcov în nitrați

 

Îmi pun dimineața morcovul pe cap

și merg la curs.

Nimeni nu vede diferența.

Zic ceva despre gândirea critică

și mă aștept la un scandal productiv.

Morcovul vibrează în gol      

și mă gâdilă pe scalp.

Nu e cel mai rău lucru din lume,

dar mă neliniștește gândul

că primăvara asta de ianuarie

persistă.

 

De când au ieșit din Afganistan,

cu nasul lor portocaliu,

morcovii au cucerit lumea.

Porcușorii de Guineea au altare,

pe care se face,

înveșmântat în abur,

un sacrificiu pur,

vegan.

Preoți blănoși

cântă și dansează prin rumeguș,

își înfig gheruțele și cred

că e suficient.

Zi-mi, te rog dacă tu crezi că e suficient.

Nu e cea mai bună iarnă,

îmi răspunde.

 

Și morcovii au defecații siliconate,

când nimenu nu-i vede, îi spun.

 

Al doilea poem schițează portretul autorului ca personalitate publică, dublată de trăiri ale persoanei. Aici aflăm că „ideile” despre care vorbise persoana întâi din primul poem par să vizeze problematica, aici pedagogică, a „gândirii critice”, contrară formelor deja automatizate de vorbire, având potențialitatea unor reacții „scandaloase”. Trăirile persoanei sunt exprimate prin acțiunea unui morcov care își autonomizează reacția producând emoții și temeri nu datorită poziției agresive față de corp (deci nu pentru că este înfipt în fund, cum afirmă formula clișeizată), ci în virtutea unor calități intrinseci ce îl fac activ și în părțile mai nobile ale anatomiei persoanei. În cazul nostru : pe cap. Noua proprietate a morcovului se realizează printr-o secvență de „delir descriptiv”, procedeu destul de frecvent în poemele ciclului, prin care obiectele se însuflețesc, mișcându-se vii (până a avea, ca în textul de mai sus, și „defecații”) într-o sferă care le-ar fi proprie, aici de pildă, ca „idoli” ai unor Porcușori de Guineea. Ceea ce se mai păstrează din imaginea automatizată a morcovului e culoarea portocalie deși originar, în Afganistanul amintit, morcovii erau preponderent albi.  Morcovul descris în poem poate fi agresiv față de persoane, pe corpul cărora își lasă „nitrații”, nemaifiind o legumă idealizată, ca la vegani.

 

Poemul eroului

Al treilea poem este dedicat „eroului” cărții, lui Jedi, el mai fiind și aici cavaler, ca în populara mitologie Star Trek, dar unul periferic, ex-centrat, „încercănat”, iar luptele la care participă sunt adesea doar intestine, chiar convulsive, mari consumatoare de prune sau perje analgezice. Cu efecte ce nu s-ar putea produce la „lumina rampei”, ci „pe șest”, când „lumina iartă”.

Senzații și percepție

 

Eroul e descumpănit.

A spintecat.

S-a uitat crâncen, în ochii celorlalți.

A cugetat la etică și morală.

A tăiat din nou.

La un debriefing, în cortul cel mare,

se uită la prunele de pe masă.

 

Ceacâr de atâtea convulsii etnice,

Cu o credință de nestăvilit,

își măsoară sabia din priviri. Își măsoară tovarășii,

își măsoară buzunarul gol. Mândria lui

nu are măsură.

 

Ceva legende

îl obligă la atitudine și poză.

Ar vrea să se culce. Să fie mult mai mic

decât povestea.

Să se chircească. De la bătălie

la filosofia morală  ― molfăie pruna ―

e doar o crampă.

Îi este frică să le zică.

 

Privește perjele de pe masă, rășchirate printre hărți.

Se simte stingher, în cochilia de vorbe.

Luptele lui sunt intestine.

 

Iese din cort doar când lumina iartă.

Statutul îi cere victorii. Din priviri

și sclavul palid, gripat în ultima campanie,

îi cere victorii clare.

 

Fraudulos, fără să știe rostul vieții,

în discuții publice sau private,

eroul încercănat induce ideea că victoria

e doar o chestiune de percepție.

 

Discursul indirect-liber e folosit pentru ambiguizarea suplimentară a „gândurilor” atribuite personajului. Primul vers al poemului e deja ambiguu. Dezorientarea, încurcătura, zăpăceala (semnificații ale descumpănirii) amestecă planurile, cel fizic-comportamental, de pildă, cu cel doar verbal, textul jucându-se copios între sensurile directe și cele „figurate” ale cuvintelor. „A spinteca” e atunci tot una cu „a te uita crâncen”, redundanța fiind transformată în enumerarea unor acțiuni diferite. Te poți gândi la etică, „tăind” concomitent (sau neținând seama de) ceva din principiile ei. Amestecul viziunilor : sabie, tovarăși, buzunarul gol, îi dă personajului senzația de a fi realizat ceva deosebit. Prin ironie, sensurile obișnuite sunt înlocuite cu altele, până la contrariile celor așteptate.

Propriile legende îl obligă pe Jedi nu la acțiuni, ci doar la „atitudine și poză”, obositoare și acestea de vreme ce și-ar dori „să se culce. Să fie mult mai mic / decât povestea. / Să se chircească”. Caracterul de „antierou” e conturat și prin eufonii ironice : „erou încercănat” (în loc de „încercat”). Trecerea de la „bătălii” (și ele verbale) la aplicarea unei „filosofii morale” agravează starea „luptelor… intestine”,  îl face pe Jedi mare dependent de consumul de… prune. Dar mai e și credința mărturisită de personaj că orice victorie e mai degrabă o „chestiune de percepție”.

Mai apuc să mă bucur că am găsit un cod fie și temporar sau doar parțial pentru a relaționa poemele din carte. Deja următorul poem, Opera de trei parale, Pașcani (p. 11), ar putea fi comentat în „seria” persoanei sau a personalității, ca dat biografic, întrucât se vorbește la persoana întâi, proaspăt regăsită, ca și în poemul al șaselea, Vizită de lucru (p. 14-14), iar între ele primul poem despre walkirii – Noaptea Nibelungă (p. 12-13), ce face parte din lumea personajului. Urmează, în poziția șapte, minunatul catren Beria, care trimite la o preistorie a parsoanei/personalității, poem urmat la rândul lui de un text despre Jedi (Sângele nu e undă. Nici noaptea, p. 17-18), o poveste eroică, urmată de al nouălea, tot al personajului, dar acum interesat acesta doar de perje (Dar întâ, p. 19i). Deci una „caldă”, alta „rece”… Urmate ambele de al zecelea poem, unul „personal” (Mandarin, p.20)…  O succesiune strict ordonată, de parcă am pipăi o țesătura corect executată :  „unul pe față și altul (sau cel mult două) pe dos”.

Dar harta textuală se complică. Poemele, de la 11  la 13, continuă, după un interval mai lung, seria mitologică nordică, începută cu poemul (al șaselea) despre walkirii, primul din cele trei poeme având un subiect islandez, urmat de altul olandez și, respectiv, danez. (Cu ocazia aceasta mi s-a confirmat informația recentă, potrivit căreia sursa unor texte din acest volum poate fi găsită doar prin Google sau You Tube). Abia poemul 14, Jedi de provincie (p. 25) continuă seria personajului (începută cu poemele 8, respectiv 9), dar aici originea personajului (deci și a seriei sale) e dedusă din istoria personalității și a seriei acestuia. Această suprapunere de serii determină folosirea de-a lungul poemului doar a persoanei a treia, ceea ce atribuie personalității autorului (de scriitor, profesor de filosofie) și statutul de personaj, ca dublură a lui Jedi :

                                                    Maturizat, aproape bătrân,

Jedi de provincie

merge la cursuri cu sabia stinsă.

Trebuie, din nou,

să-i spună studentei vietnameze

despre americani și război.

Își ascunde cuvintele

în orezării artritice.

Ajunși la materialismul dialectic,

râd împreună.

 

Poemul următor (15) – Okaka (p. 26-27) – complică și mai mult țesătura textuală, deci și semantica seriilor și a numelui Jedi în întregul volet al trilogiei. Textul face parte din seria primă, a persoanei, este enunțat, deci, la persoana întâi, redă niște întâmplări din perspectiva seriei a doua, a personalității (a profesorului-scriitor) cu consecințe pentru semantica textelor din seria a treia, a personajului Jedi:

Am aflat,

cam după miezul nopții,

că totul e relativ

și preponderent metafizic.

Mult mai târziu, am citit undeva că Okaka,

recăsătorit,

e Doctor Jedi

în târgul cu marmote

și iepuri fosforescenți, DeKalb.

Și că e american. (Pag. 26-27)

 

Notă. 1. Din cele aflate-citite-ghicite de mine (de) pe Internet, am dedus că numele Okaka, poate aparține persoanei Okaka Opio Dokotum, de la Universitatea din Kyambogo (Uganda), – doctor în științe, specialist în estetica schizofrenică (studiată pe materialul anumitor videoclipuri, marcate de războaie recente) -, persoană pe care R. Andriescu ar fi întâlnit-o într-o tabără de vară din SUA (când Okaka mai era ugandez).  2. DeKalb, oraș din Ilinois, SUA, de unde provin porumbul și rapița modificate genetic. 3. Și iepurii fosforescenți se obțin prin modificări genetice.

 

În poemul Bradul de emigranți (p. 36-37), aparținând sursei prime a textelor (seria Matrice), e descris raportul dintre „autori” și personaje și se asumă persoana întâi :

 

Cum fac de doi ani, mă ascund și acum

în spatele unor personaje.

Le spun erou sau Jedi, de-o vreme

și caut alibiuri în cărți. (p. 36)

…………………………………………..

Hai să las eroul în cărți

și să-mi asum. Nu contează prea mult

axa

într-un an galactic. Trec certurile, deforestările.

Cam totul. (p. 37)

 

Asumarea propriei axe nu e deloc ușoară, ceea ce – poate – va fi determinat și părăsirea de către R.A. a folosirii formelor de persoana întâi în urmă cu vreo opt ani. Cred că unul din cele mai interesante (poate nu numai pentru mine !) ecouri la acest al treilea volet al trilogiei lui Radu Andriescu aparține unui profesor ieșean (notat aici doar cu inițialele : N.C.), din care rețin acum doar un aspect pe care îl consider discutabil. Domnia sa, pornind de la versurile din finalul poemului Pop corn (p. 91-92) : Explodez și implodez pe multitask / și mă urăsc de moarte (p. 92), declară : Poezia lui „Jedi” Andriescu e rodul sublimat al acestei „uri”. La foarte mulți scriitori astfel de excese care ar putea fi numite „ura de sine” nu sunt rare, fără ca, totuși, această tendință să poată explica și mai ales epuiza semnificația unei opere. Am mai avut ocazia să scriu despre astfel de fenomene, niciodată generalizate, ci, de regulă, puține deși totuși frecvente la mulți autori importanți. Considerasem că ele pot fi comentate, dar nu și explicate integral prin ceea ce psihologii-antropologi numesc TOC (tulburări obsesiv-compulsive) care sunt manifestări ale unor mari exigențe față de sine din partea unor subiecți foarte lucizi, ca un fel de autoatenționare și totodată atenuare a unor senzații neplăcute resimțite față de situații extrem de complicate, psihic alarmante (vezi în scurtul citat din R.A. termenul de multitask). Nu o dată, soluția de ieșire dintr-o situație complexă, receptată ca dificilă, neplăcută, a determinat crearea unor certe frumuseți. Acesta e și cazul lui Radu Andriescu.

În textul final al voletului Jedi de provincie, numit Tot restul (p. 116-118) poetul se întreabă cum va arăta viitorul, chestionând, printre altele, asupra atitudinii peste un secol față de frumos, întrebând : Standardul de frumusețe / se mai raportează la secțiunea de aur ?  Zilele trecute i-am trimis lui R.A. un mesaj în care îmi imaginam cum cineva din viitor și-ar putea aminti chiar de un poem din Jedi de provincie, în care proporția de 1,6 între silabele neaccentuate și cele accentuate, numită și în poezie „secțiune de aur”, se regăsește în mod evident.

 Când porumbul

 

Cât am încercat să mă ascund,

se gândea peripatetic

și destul de patetic. Porumbii călători

îi sorb lacrăma

de boson ipotetic,

când mușchii oblici ai ochiului

strâng jaluzelele. Sabia

s-a tocit, crinul de toamnă

s-a puulverizat

în mii de găuri melcifere. Unde sunt

luptele din nămeți,

iernile de stepă ? Cât am încercat

să mă ascund, își zicea,

cât am încercat să mă ascund.

 

Poemul e parcă o continuare a celui reprodus fragmentar supra. Acela în care autorul își propusese tocmai să nu se mai ascundă. Ceea ce și face aici. Cu un soi de șăgălnicie. Asocierea dintre gândirea apărută într-o plimbare agale (numită de aceea „peripatetică”), cu distanțarea față de propriul ton („patetic”), considerat aici ca fiind exagerat, amintirea încercărilor de a-și proiecta personajul într-o spectaculoasă particulă elementară, componentă a electronului (de unde lacrăma / de boson,  ceea ce e dificil de imaginat, dar destul de interesant de comentat) și chiar alegerea unei forme arhaice pentru „lacrimă”, toate aceste elemente sunt alese cu scopul de a atenua posibila, dar nu tocmai dorita reacție de duioșie. La acestea se adaugă  și apelul la amintirea unei foarte  celebre interogări poetice, – Mais où sont les neiges d’antan? -, consonantă cu întrebările ce însoțesc textual gândul peripatetic de aici, dublu reprodus și în final, toate poate tocmai pentru a rotunji muzical un regret…

 

Walkiriile

Ele par a fi în Jedi de provincie un fel de cariatide pe care se sprijină structura legendar-mitologică a acestui ultim volet al trilogiei lui Radu Andriescu. Originar walkiriile erau zeități minore ale panteonului scandinav, nu datorită originii lor ca fiice ale zeului suprem Odin, ci în virtutea menirii codificată în chiar onomastica lor, walkiria, cuvânt compus din valr, cu semnificația de „uciși” și, respectiv, kyrja cu sens de „selectare”, întrucât frumoasele fecioare zburătoare aveau menirea de a strânge de pe câmpurile de luptă doar leșurile eroilor pentru a le duce în raiul Wallhala și a trăi acolo veșnic. Dacă în primul poem în care apar, Noaptea nibelungă (p.12-13), walkiriile, salvându-l pe  biograful (poetul Nibelungilor?) dintre hoitulile… difuze ale altor chercheliți, mai amintesc vag-metaforic de statulul lor originar, de cariatide ale unor structuri de mitologie nordică, în toate celelate poeme, ele desemnează fete sau femei frumoase și istețe, admirate, simpatizate, dorite de eroul liric.

 

Eglogă

 

Walkiriile treceu mereu prin preajmă,

fără zgomot.

Învelite în piele și metal greu,

îi arătau pumnii și degetul.

Erau tovarășele lui de drum.

Le arăta și el degetul,

din simpatie.

……………………..

Iubeau planeta care-i hrănea

când își putea permite.

 

Ascultaseră nopți fără număr

cântecul sirenelor pe vinil.

……………………………..

Decupaseră solzi de dragon

pentru unghia tânărului Meola,

înainte de puls.

 

El le-a explicat

cum se pune frâna de motor.

Ele l-au învățat

cum să facă notă discordantă. (Pag. 45)

 

Notă. Al Di Meola (n. 1954), legendar chitarist de jazz, jazz-rock, jazz-fusion

 

Ultimul catren are cel puțin trei linii distincte de sens, unul inclusiv erotic (poate chiar sexual).

 

Finalurile

 

Mai toate sunt comice, totodată ambigue (ca la poemul tocmai amintit supra);

* alteori eliptice : Nor de praf stelar,/  walkiriile devin. / Și restul, p. 13  ; Până când / Gervase din Tylbury /ar putea demonstra, / fără putință de tăgadă, / că cerurile, p. 94 ;

* sau fals rezumative : Walkiria e lângă mine. / Soarele e deasupra. / Pământul, dedesubt. P.105 ; Eroul e comic. / Traseul ilogic. / Muzica nopții se scurge agogic, p. 30 ; Asta era ideea. / Să fie liniște socială acasă / în cușcă p. 79 ;

* enigmatice : Doar bandana / și platoșa de preconcepții, p. 34 ; Dronele se aprind, în lumina amiezii p. 70 ; Drona amintirilor / țese web după web / de uitare, p 57 ;

* fără iluzii : Era perfect. / Viitorul era tulbure, era posibil, p. 102.

 

Împrumut și eu de la Radu Andriescu nu unul ci două finaluri poematice pentru triplul meu eseu :

 

Sunt tentat să mușc din mărul polonez (p. 42)

și tot restul (p. 118).