Despre geniul ignoranţei în era digitală

În era digitală, ignoranţa este parte din reţeta succesului social. Nimic nu este mai atractiv, mai elegant şi mai seducător decât acest sentiment al omniscienţei întemeiate pe ignoranţa deliberată: omul digital devine, aproape instantaneu, farul dinspre care radiază lumină, el este ridicat pe soclul unde se află statuile cu termen de valabilitate redusă ale profeţilor contemporani.

În era digitală, ignoranţa este elogiată ca semnul emancipării de sub tutela autorităţii constrângătoare şi ca un pas în direcţia regăsirii autencităţii reprimate de tirania burgheză şi reacţionară a spiritului critic. Ignoranţa este, pentru cei care o practică ca pe o terapie de grup, calea prin care umanitatea va atinge, în cele din urmă, fericirea colectivă. Ignoranţa este, în acest univers reglat de like-uri şi de share-uri, formula prin care dominaţia tradiţiei este, în fine, eliminată, instalându-se egalitarismul intelectual al neştiinţei agresive. Căci egalitatea dintre voci este axioma spaţiului digital. Cunoaşterea se alimentează din alte postări, din alte clipuri, din alte frânturi, dar niciodată din cărţi. Omul digital este inseparabil de ignoranţă pentru că este în căutarea unui adevăr mântuitor. Colectivismul utopizant nu se poate extinde în absenţa dezordinii globale pe care o instituie anularea autorităţii fondate pe educaţie şi pe cunoaştere.

Ignoranţa din era digitală se etalează în public, cu siguranţă de sine şi vocaţie profetică. Un influencer este cu atât mai respectat cu cât posedă în grad mai înalt acea polivalenţă găunoasă la care omul erei digitale aspiră şi pe care o admiră. De la economie le artă şi drepturile omului, de la societate la viitorul omenirii, ignoranţa cucereşte noi domenii şi îşi anexează noi teritorii. Din online ea migrează spre realitatea ce se cere remodelată, ca într-un nou pat al lui Procust. Experimentele din campusurile americane , acolo unde dominaţia gândirii unice este privită ca triumf al libertăţii, sunt împlinirea dialectică a domniei ignoranţei. Argumentele nu mai au nici o relevanţă, de vreme ce cunoaşterea intelectuală şi superioritatea morală sunt hrănite de încrederea în posibilitatea ignoranţei de a înlătura toate barierele consolidate istoric. Ignoranţa modernă nu este un accident, ci o alegere ideologică. Ea este, invariabil,grefată pe trunchiul radicalismului şi dedicată cauzelor liberticide.

Ignoranţa din era digitală trece pragul maiorescian al beţiei de cuvinte, spre a reclama poziţia de nou standard la care suntem obligaţi să ne referim şi pe care suntem chemaţi să îl acceptăm. Invocarea modestiei şi a moderaţiei devin suspecte, de vreme ce ignoranţa, asociată mereu progresului, nu poate tolera dubiul şi calmul. Pentru ignorantul din era digitală, mediul fără de care nu poate supravieţui este acela al zgomotului generalizat. Atenţia sa este orientată spre imediat, trecutul nu mai are sens, căci doar viitorul contează. Ignoranţa hrăneşte nerăbdarea şi agresivitatea. Omul digital adoră nu să polemizeze, ci să denunţe şi să demonizeze. Replica sa nu vizează argumentul, ci ideea suspectă care se află în spatele lui. Ignoranţa este aliatul progresului, detestând cunoaşterea şi gradualismul ca pe simptome ale reacţiunii.

Ignoranţa este întruchiparea virală a autismului care ne invadează şi care sapă la temeliile spaţiului nostru public, atâta cât mai este. Ignoranţa urmează, fidel şi entuziast, drumul pe care îl trasează iresponsabilitatea utopică. Simplificarea cunoaşterii, simplificarea limbajului, simplificarea umanului însuşi: suveranitatea ignoranţei este inseparabilă de tentaţia egalitaristă şi de mirajul prometeic al refacerii lumii pe temeliile perfecţiunii.

Ignoranţa aboleşte spiritul critic şi alungă din jurul ei orice referire neliniştitoare la îndoială. Imperiul ignoranţei din era digitală este un imperiu al certitudinilor şi al adevărului unic. Cei care nu le îmbrăţişează, entuziast, nu pot pătrunde în citadela viitorului luminos, edificiul clădit sub ochii noştri, zi de zi , prin energia inepuizabilă a prostiei agresive.