Interviu cu Dr. Ruxandra Trandafoiu, profesor la Edge Hill University, Marea Britanie. Interviu luat de Dr. Camelia Crăciun
Camelia Crăciun (C.C.): Aveți o traiectorie academică remarcabilă și multiple interese științifice. Dincolo de catedra universitară și de preocupările de cercetare, sunteți și jurnalist și critic de artă. Cum v-ați prezenta cititorilor de la LaPunkt? Cine este Ruxandra Trandafoiu?
Ruxandra Trandafoiu (R.T.): Sunt un om care își iubește cariera universitară, mamă a doi copii într-o familie multiculturală, iubitoare de artă și literatură, o româncă transilvăneancă ce a trăit în afara României aproape jumătate din viață și care continuă să fie fascinată de căutarea perpetuă a identității.
C.C.: Una din temele dumneavoastră de cercetare este diaspora, în special cea românească. Prin ce se individualizează diaspora românească în raport cu alte comunități similare? Care este potențialul de participare și prezență în Romania al diasporei românești?
R.T.: Grupurile diasporice se confruntă adesea cu probleme similare, dar sunt și multe diferențe care depind, de obicei, de experiențele specifice și istoria acelui grup. Mulți români au plecat din țară pentru că nu au avut încotro, pentru că și-au dorit o viață mai prosperă sau au vrut șanse mai mari de realizare profesională. Nu sunt unici în această privință, dar asta explică, de exemplu, faptul că relația cu România e destul de ambiguă. Își iubesc țara și au nostalgii, dar sunt și critici la adresa țării. Văd lucrurile comparativ și le e mai ușor să observe când sunt devieri de la ce înțeleg ei acum, prin prisma experiențelor diasporice, ca ‘normalitate’ politică și culturală. Cred că mulți doresc să își ajute țara, dar implicarea e slabă. Pe de o parte, părerile lor nu sunt întotdeauna binevenite. Pe de alta parte, ei se confruntă cu probleme diverse în țara de destinație și le rămân puține resurse pentru ‘acasă’. Mulți români din afara țării nu sunt într-o poziție care să le permită să se implice, pentru că încă duc o existență precară și marginală, deci nu au resursele financiare sau culturale necesare. Să nu uităm că emigrația de masă din România e un fenomen relativ recent. Dintre cei care s-ar putea implica, mulți nu știu cum pot ajuta, pentru că sunt atâtea probleme care ar trebui rezolvate. Au nevoie de îndrumare, de programe pornite din România prin care să li se ceară concret implicarea: idei, voluntariat, mentorat, colaborări. Din păcate, mulți politicieni nu îi văd ca pe o resursă umană și o extensie naturală a națiunii în afara granițelor pur politice, ci doar ca pe o sursă de probleme. Cred că una dintre problemele majore de viitor pentru România se leagă de drepturile românilor din diasporă ca cetățeni români cu statut diasporic. Momentan, ei se bucură de multe drepturi, ca de exemplu dreptul la vot în alegerile naționale, dar aceste drepturi nu sunt garantate în permanență. Dacă vedem diaspora română ca pe un grup substantial, care probabil va deveni permanent sau este deja permanent, România trebuie să hotărască ce statut și rol va avea diaspora în viitor. De această reconsiderare se vor lega și drepturile și îndatoririle lor. Problema aceasta va deveni și mai acută când începem să vorbim de a doua generație – copiii românilor care au emigrat și s-au născut și cresc într-o altă țară, adesea cu cetățenie dublă și fără să vorbească bine românește sau să știe prea multe despre cultura și istoria României.
C.C.: Recent, vi s-a decernat Romanian Ambassador’s Award pentru remarcabila contribuție intelectuală privind comunitatea românească din UK. Ce caracterizează diaspora românească din Marea Britanie?
R.T.: Diaspora românească din Marea Britanie este o comunitate diversă, caracterizată de o istorie fragmentată. Mulți se plâng că diaspora nu e unită, că românii nu sunt uniți. Eu cred că este o problemă falsă. Nu e normal să fie uniți, nu trebuie să fie uniți. Emigranții au experiențe și deci nevoi diverse, au o longevitate diferită la destinație și vin cu un bagaj, cu un capital cultural diferit. Nici nu ar fi normal să devină un grup omogen. În Marea Britanie sunt români veniți din timpul comunismului, care au cam pierdut legătura directă cu țara; români veniți imediat după căderea comunismului, care sunt bine integrați și realizați; români veniți la studii, care și-au croit apoi o carieră, și foarte mulți români veniți după intrarea României în Uniunea Europeană și ridicarea restricțiilor la permisul de lucru. Este o comunitate încă în creștere, foarte diversă în ceea ce privește succesul profesional, integrarea culturală și lingvistică, abilitatea de a procesa propria identitate. Foarte adesea, abilitatea lor de a acționa ca o comunitate se bazează doar pe faptul că sunt născuți în România și vorbesc românește. E o comunitate, în mare parte tânără, deci rămâne de văzut cum va evolua în viitor. La nivel local există multe inițiative, în special culturale, și mediile sociale ajută la crearea de legături dintre românii din diaspora, chiar dacă, momentan, sunt motivate mai mult de chestiuni practice: găsirea unui loc de muncă, adresa magazinului românesc cel mai apropiat, sau care muzician din România va participa la petrecerea de Revelion.
C.C.: Specializarea dumneavoastră în domeniul studiilor media s-a axat asupra comunicării online. Care considerați că sunt pericolele și oportunitățile acesteia în România de astăzi?
R.T.: Nimeni nu poate opri dezvoltarea și impactul rețelelor sociale onlineși trebuie să înțelegem că ele aduc și probleme și oportunități. Având în vedere că mass mediatradiționale sunt în principal naționale, mediul onlineeste oportunitatea pentru români să fie angajați într-o conversație internațională, să aibă acces la un public global, să fie pe deplin informați și să-și pună în evidență calitățile de programatori. În viitor, mediul onlinenu va putea să fie desprins de alte spații de existență: sociale, politice, economice, culturale. Deci trebuie să-l îmbrățișăm. Din păcate, nu toată lumea este de aceeași părere. M-a surprins, de exemplu, cât de puțin folosesc mediul onlinepoliticienii români. Există tendința de a se angaja onlinemai mult în perioadele fierbinți, de campanie, dar foarte puțini folosesc acest mediu permanent. Pentru diaspora, mediile de socializare onlinesunt esențiale datorită costului redus și potențialului de informare și conectare.
C.C.: Sunteți critic de artă și urmăriți cu interes scena artistică românească. Care considerați că sunt provocările vieții artistice românești și care este rolul artiștilor români din diaspora?
R.T.: Artiștii români operează acum într-un mediu global, neoliberal și capitalist, cu accent pe abilitatea de a fi vizibil, relevant și comercial. E o schimbare radicală față de sistemul bine cunoscut din perioada comunistă, de cenzură și suport politic și financiar al artelor. Această schimbare a adus libertate, dar și precaritate multor artiști. A fi artist azi înseamnă nu doar să creezi artă, ci și să devii un nod important în multiplele rețele de artiști și galerii, să ai o prezență onlineprofesională și activă și totul se întâmplă la nivel internațional, nu doar local sau național. Așa cum artistul vizual Marius Lehene, fost coleg la Liceul de Artă din Cluj, mi-a explicat odată, artiștii sunt toți diasporici prin natura lor. Arta e universală, ariștii sunt mereu în tranzit. Majoritatea artiștilor români de valoare operează acum la nivel internațional și mulți artiști din diaspora își folosesc identitatea și experiențele în procesul de creație. Deci aceste spații de creație nu mai sunt separate, ci au devenit un continuum, definit de fluiditate.
C.C.: Lucrați la un studiu amplu despre impactul memoriei colective, al istoriei și al traumei asupra evoluției artelor vizuale în Europa de Est. Care vi se pare că este situația în România?
R.T.: România are un spațiu intelectual activ. Acest spațiu a oferit șansa unor dezbateri necesare asupra comunismului și asupra interpretării posibile a istoriei recente. Dar ar fi important să avem și discuții despre discrepanța dintre memoria colectivă și memoriile individuale. Trebuie să acceptăm că există o traumă atât colectivă, cât și individuală care se poate rezolva doar dând vizibilitate acestor traume, continuând discuțiile publice, încurajând exprimarea artistică, nu doar în domeniul artelor vizuale, dar și a celorlalte arte. Nu știu în ce măsură generațiile noi sunt educate să înțeleagă natura experienței comuniste și urmele pe care le-a lăsat în conștiința colectivă. România nu este unică în această privință și cred că la nivel cultural sunt discuții valoroase. Filmul românesc din ultimul deceniu, așa numitul ‘Romanian new wave’, arta recunoscută a unor artiști vizuali care prelucrează memoria istorică și colectivă, ca Adrian Ghenie, strategia de publicații relevante a unor edituri cum e Humanitas, contribuția spațiului universitar, toate au creat un dialog intelectual necesar și valoros. Din păcate, sfera politică nu a ținut pasul și, cu puține excepții, nu a rezolvat problema efectului istoriei recente asupra imaginarului colectiv.
C.C.: Spuneți-ne câte ceva despre proiectele la care lucrați în acest moment.
R.T.: Tocmai am terminat de scris un articol despre impactul Brexit-ului asupra cetățenilor din Uniunea Europeană rezidenți în Marea Britanie, care va apărea anul viitor în Journal of Language and Politics. Proiectul va continua la anul cu un studiu specific, dedicat comunității românești din nord-vestul Angliei. În toamna aceasta am mai scris și despre festivalul Untoldși despre rolul lui în sistemul global al festivalurilor de muzică, articol care va apărea într-un volum dedicat contribuției muzicii Europei de Est la cultivarea relațiilor internaționale. Voi continua, împreună cu colegul meu Marius Lehene de la Colorado State University, studiul asupra diasporei artistice. Momentan căutăm surse de finanțare și plănuim publicațiile care vor rezulta.
C.C.: În încheiere, împărtășiți-ne câteva gânduri despre România la Centenar. Cum se vede din UK și din perspectiva diasporei? Cum o percepe universitarul Ruxandra Trandafoiu?
R.T.: Câteodată e greu de înțeles mentalitatea colectivă din România. Noi, în diaspora, am pierdut abilitatea de a înțelege anumite fenomene ale societății românești, pe care nu le găsim a fi normale. Totuși, eu nu fac parte dintre cei care sunt foarte pesimiști. România n-a fost o țară care să se bucure de o istorie fără probleme, n-a făcut parte dintre cuceritorii lumii. Din cauza asta, s-a confruntat cu multe probleme, dar, pe de altă parte, nu trebuie să înfrunte rușinea colectivă care ar fi putut rezulta din acest statut. România a supraviețuit, s-a adaptat, s-a schimbat și aceste procese încă continuă. Are nevoie de o clasă politică mai stilată, mai școlită, și de oameni care să se implice în politică pentru că vor să schimbe societatea în bine, nu din interes pur personal. De asemenea are nevoie de un nou țel concret. După intrarea în Uniunea Europeană, motoarele nu mai funcționează la maxim. E timpul să ne gândim care poate fi următorul proiect major pentru România.
* 45 pentru 45 este o serie de interviuri care vor apărea de-a lungul anului 2018 în LaPunkt. Anul 2018 marchează o dublă aniversare pentru Societatea de Studii Românești care celebrează 100 de ani de la nașterea statului roman modern și 45 de ani de când a fost creată Societatea de către un grup de studenți profesori și emigranți români.
Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
Camelia CRĂCIUN este lector la secția de Studii Iudaice, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, unde predă cursuri de istoria evreilor din România, precum și de cultură și literatură idiș. A editat volumele Lumea evreiască în literatura română (Editura Universității “Al. I. Cuza”, Iași, 2014), De la “Dybuk” la “Lozul cel mare”. Antologie de teatru idiș (Hasefer, 2016), precum și seria de carte Biblioteca de Literatură Idiș a Editurii Hasefer (patru titluri, începând din 2016). A colaborat la The YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe (2008) și este autoarea volumelor Traduceri în limba română din literatura clasică idiș (e-book, Editura Muzeului Literaturii Române, 2015), 140 de ani de teatru idiș în România (Institutul Cultural Român, 2016).
