O minte albã
Aş vrea sã-mi fie mintea albã Ca o câmpie abia ninsã Şi gândurilor sã le creascã Pânã la cer aripi de înger. Mi-e aprig dor de ne’ntinare, De liniştirea ce coboarã, Când Domnul vine ca zãpada Şi-mi fulguie încet în suflet: Numai atunci imacularea Mi-alinã foamea de luminã.