Beatrice Huguet: Despre alteritate și identitate în Africa de Sud

« Alteritate și identitate: Nadine Gordimer în Africa de Sud post-apartheid », semnată de   Maria-Luiza Caraivan, este o carte intrigantă, ce ne poartă într-o parte de lume cu totul necunoscută, incitantă, atractivă și violentă în același timp : Africa de Sud.

Luiza Caraivan este doctor în filologie din anul 2010, cu teza Nadine Gordimer and the Rhetoric of Otherness in Post-Apartheid South-Africa. A publicat numeroase articole și studii în reviste din România și din străinătate (Orizont, British and American Studies, Romanian Journal of English Studies, Studia Universitatis Babeş-Bolyai Philologia, Europa etc). Conferențiar universitar la Universitatea Tibiscus din Timisoara, unde susține cursuri de comunicare și scriere creativa în limba engleză. A publicat First Steps in Business English (2009, Editura Eurostampa, Timișoara) și Writing for Business (2012, Editura Eurostampa) și numeroase capitole în volume colective coordonate de Ciprian Vălcan, Alin Tat, Dana Percec (cele mai recente: “South African Speculatice Fiction”, în volumul Reading the Fantastic Imagination – 2014 și “History and Politics in Children’s Novels”, în volumul The Apology of Children’s Literature – 2016, coordonatoare Dana Percec). Este redactor-șef al revistei Quaestus, editată de FMTC Timișoara, și membră în colectivul de redacție al revistei Alkemie. Este membră în asociații profesionale din Romania și Marea Britanie.

Prin intermediul romanelor lui Nadine Gordimer alese spre prezentare, în această carte publicată în 2016 și initial scrisă în limba engleză ca lucrare de diplomă, suntem introduși de autoare, într-o lume în alb și negru, în care fiecare om este, în același timp, un luptător și un supraviețuitor. Culorile vii nu se văd decât spre sfârșitul scrierii, în același timp în care libertatea începe să își arate mugurii, încercând timid să câștige teritoriu, în detrimentul unei situații de sinistrare a umanității prin îngrădirea libertății și a separării oamenilor pe criterii dezonorante.

Gestul Esențial, Oamenii lui July , Nimeni alături de mine , Arma din casă, Prețuiește viața, Fiica lui Burger, Povestea fiului meu, volumul de povestiri Beethoven a fost o șaisprezecime negru scrise de Nadine Gordimer și alese spre evidențierea lumii sud-africane de Maria-Luiza Caraivan, ne interpelează prin vocabularul dur, violent al perioadei de apartheid și prin temele tratate: dislocare, exil, rasă, feminitatea africană, memorie, clasă socială, relocare, tradiții, semnificația familiei, integrare, recunoaștere, alteritate și multe altele, descoperite pe parcursul lecturii. Aceste teme sunt inima lucrării doamnei Caraivan.

Exilul este o temă tratată de numeroase scrieri din literatura secolelor XX și XXI. Maria-Luiza Caraivan prezintă o parte din scrierile lui Nadine Gordimer, și anume exilul prezentat de prietenului său Edward Said în scrierile lui.

Ni se prezintă situația în care Edward Said, scriitor palestiniano-american, și Nadine Gordimer, împărtășesc teorii similare asupra vieții din teritorii în care e prezentă multiculturalitatea societăților multirasiale, precum cele palestiniene și sud-africane. Prietenia celor doi scriitori, intensifică puterea cuvintelor din scrierile lor, ceea ce le conferă autoritate în spațiul literar.

Maria-Luiza Caraivan alege să trateze alteritatea și victimizarea popoarelor colonizate din punctul de vedere al exilului, urmărind să stabilească în ce măsură suferă cei care aleg să se exileze și cei care hotărăsc să rămână și să își continue existența în condiții grele de viață.

Memoria este o parte integrantă a exilului, ea fiind ceea ce imigrantul a lăsat părăsind locurile natale. Aceasta îl ajută pe imigrant să se adapteze noii țări. Pentru Edward Said, exilul înseamnă distanțarea critică de toate identitățile culturale, îndepărtarea de proprietate și de locurile dragi și teoria sa se poate aplica cu ușurință oricărui exilat, de orice naționalitate. El ilustrează foarte frumos această „ stare ”: exilul alienează și oferă multiple posibilități de a se reinventa și de a avea o viață împlinită.

Importanța memoriei în scrierea lui Maria-Luiza Caraivan este accentuată prin prezentarea ei și ca o călătorie personală, la capătul căreia exilatul poate găsi ceea ce locul său de origine nu a putut să îi dea.

Unii emigranți își găsesc casa în exil, precum Zsuzsana, unul din personaleje lui Nadine Gordimer, alții rămân toată viața doar imigranți. Unii oameni se simt imigranți la ei acasă, precum sculptorul de culoare din „Ieșit din Africa”, care își avea atelierul într-un cartier de albi.

Alteritatea este,  de asemenea, analizată cu mare atenție de autoare, deoarece îi opune pe cei doi participanți la viața sud-africană, imigrantul sau Celălalt și localnicul, care trebuie să îl accepte pe Celălalt.

Pentru Celălalt, limba este un mijloc de a se integra, drept pentru care Maria-Luiza Caraivan pune această « unealtă » pe un loc de seamă și îi dedică multe rânduri.

Rasa are, de asemenea, un loc aparte în carte. Se menționează și în scrierile post-apartheid poziția lui Nadine Godimer ca scriitoare de rasă albă, dar și ca luptătoare pentru drepturile omului, indiferent de culoarea pielii. Problemele sociale post-apartheid sunt abordate diferit, deoarece o nouă ordine socială s-a impus.

Celălalt, chiar și după ce noua ordine socială s-a impus, este prezentat tot ca un om cu o identitate instabilă, ce se luptă să se adapteze.

Feminitatea  africană este descrisă cu lux de amănunte de către autoarea Maria-Luiza Caraivan, scoțând în evidență necesitatea de recunoaștere a femeii africane, deoarece inegalitatea alimentează conflictul rasial.

Rasa face referire la revendicarea identității. Maria-Luiza Caraivan insistă asupra faptului că Gordimer a luptat prin scrierile ei împotriva rasismului, încercând să influențeze istoria, cu toate că multe voci au criticat-o, afirmând că o scriitoare albă nu poate înțelege lumea sud-africană și scrie precum un scriitor negru. De asemenea, se subliniază cu vehemență, că drepturile femeilor africane fac parte din drepturile omului, drept pentru care acestea nu trebuie să fie tratate diferit. În romanul « Nimeni alături de mine » se prezintă emanciparea femeii albe, dar și a celei africane în contextul tranziției. În același context, se prezintă și reabilitarea elitei sud-africane de culoare.

Violența este prezentă în scrierile lui Gordimer și prezentată de Maria-Luiza Caraivan prin relația dintre vulnerabilitate și violență și pe modul în care acestea două modelează percepția lui Godimer despre societatea în care trăiește. Pentru exemplificarea violenței și a consecințelor acesteia, Maria-Luiza Caraivan alege romanele « Nimeni alături de mine » și « Arma din casă ».

Deconstrucția termenului post-apartheid este menționată, ca lucru esențial în avansarea spre o uniune socială și culturală a Africii de Sud.  

Boala este prezentată ca o diferență în societatea în tranziție. Ascunderea celui bolnav, neacceptarea lui în lumea celor sănătoși într-un corp frumos este o concecință directă a perioadei de tranziție. Corpul suferind este o imagine în oglindă a Africii de Sud în tranziție.

Aceste teme amintite mai sus, sunt doar cîteva aspecte care atrag atenția în timpul lecturii și care ne fac să continuăm să citim până la capăt. Cunoașterea unor probleme din Africa de Sud prin intermediul rândurilor scriitoarei Maria-Luiza Caraivan ne ajută să ne apropiem de probleme actuale, precum drepturile omului sau migrația, care sunt, încă, departe de a fi rezolvate.

Maria-Luiza Caraivan, A L T E R I T A T E  Ș I  I D E N T I T A T E : NADINE GORDIMER ÎN AFRICA DE SUD POST-APARTHEID