Interviu cu Dr. Alex Drace-Francis, profesor asociat de istorie literară și culturală a Europei moderne la Universitatea din Amsterdam. Interviu luat de Dr. Anca Șincan
Am tot încercat să evit întrebarea asta, mai ales acolo unde consideram că specialistul occidental în studii românești este cunoscut publicului cultural românesc. Și cred că este cazul aici, dar nu vreau să risc, cu publicul românesc nu te pui, așa că te rog să ne spui, în câteva cuvinte, cine este Alex Drace-Francis.
Sunt profesor asociat de istoria literară şi culturală a Europei moderne, la departamentul de Studii Europene, la Universitatea din Amsterdam. Dar întrebarea ta este mai curând despre cum am ajuns acolo, nu? Cel puţin, istoric fiind, aşa o să procedez…
Ai mei sunt parte scoţieni, parte englezi, deci mă consider european (poate şi britanic!). Şcoală am făcut-o în Anglia, şi întotdeauna am preferat istoria şi literatura, pur şi simplu pentru că acestea mă interesau, mă ajutau în tinereţe să-mi exersez imaginaţia şi să înțeleg lumea mai largă.
La liceu am studiat istorie şi limbi străine, dar la facultate am optat pentru studii engleze şi americane, la University of East Anglia. Era un program interdisciplinar: studiai o problemă sau o perioadă îmbinând surse şi abordări istorice și literare. Se punea accent și pe teoria culturală – la licenţă am studiat teorii de gen, de colonialism, de relaţia scrisului cu puterea, adică abordări – istoriste, teoretice – destul de noi în perioada respectivă.
În perioada ’89-’91 eram cu toţii fascinaţi de ce se întâmpla în Europa – am călătorit mult în timpul vacanţelor, ajungând în România în vara anului 1990. Şi la studii am gravitat spre studii europene. Norocul meu era că la departamentul de engleză din UEA erau profesori remarcabili cu expertiză în limbi şi literaturi europene: Lorna Sage, care pe lângă munca ei de pionerat în domeniul istoriei scrisului feminin de limbă engleză, avea şi cunoştinţe serioase de latină şi italiană; şi George Hyde, specialist în modernismul literar dar şi trăducător din rusă şi poloneză. Ei m-au ajutat în chip diferit să lucrez pe probleme europene şi de traducere, fără să fiu nevoit să-mi schimb programul de studii. La istorie mă interesau mai ales teme sociale, de cultura publică şi de istorie urbană.
În anii 1993-1994 m-am întors în România şi am lucrat într-un domeniu mai practic, fiind administrator pe teren al unui proiect umanitar, Scottish European Aid, cu sediul la Botoşani dar cu proiecte în tot judeţul. Aici am învăţat româneşte şi am intrat în contact cu multe aspecte ale societăţii româneşti în tranziţie.
În căutarea unor perspective intelectuale, m-am înscris la masterat la School of Slavonic and East European Studies, la Londra. Era şi o generaţie interesantă de masteranzi – spre deosebire de promoţiile anterioare, era o atmosferă mai internaţională – şi cei britanici veneau la studii est europene cu o experienţa de teren şi cunoaşterea limbilor. Printre alţii am fost coleg cu James Kapaló, acum profesor la Universitatea din Cork, Irlanda şi colaboratorul tău. Programul era interdisciplinar şi aici – poate cu mai puţină sistematizare, dar cu o gamă largă de cursuri, dintre care am urmat unele de ştiinţe sociale (nationalism studies, societate civilă) iar altele de limbă şi de istorie culturală.
Cât despre mine, am ales să-mi fac doctoratul în această din urma disciplină, cu un studiu despre tipar, educaţie şi dezvoltarea identitătii naţionale în Principatele Române (respectiv Regatul României) în secolele XVIII şi XIX, sub îndrumarea Profesorului Dennis Deletant, şi el un om cu specialitate dublă istorico-filologică. Teza a fost ulterior dezvoltată într-o carte, aparută în 2006 și recent publicată în traducerea românească în seria SRS la Polirom, sub titlul Geneza culturii române moderne.
După doctorat, am lucrat ca cercetător postdoctoral în cadrul proiectului ‘East Looks West’, tot la SSEES, condus de profesoara Wendy Bracewell. Scopul proiectului era de a cataloga, analiza şi de a traduce texte de călătorie despre Europa din limbile şi culturile est-europene. Era parţial un răspuns la incitantele teorii despre ‘Orientalism’, vehiculate în studii est-europene şi de istorici precum Larry Wolff sau Maria Todorova care cercetau originea stereotipurilor despre Europa de Est şi despre Balcani. Iar noi am vrut să analizăm geografiile imaginare ale ‘esticilor’ – de fapt să interogăm această din urmă categorie identitară nu întoteauna utilă. În acelaşi timp am încercat să punem în circulaţie textele care sunt utile şi pentru istoria social-culturală a Europei, nu numai pentru istoria imaginarului. Din acest proiect au apărut mai multe volume, din care am editat trei, împreună cu Wendy Bracewell, anume: A Bibliography of East European Travel Writing(2008), A Comparative Introduction to East European Travel Writing (2008), şi Balkan Departures; Travel Writing from Southeastern Europe(2009). Am mai publicat volumaşul Where To Go in Europe(2013), o antologie a textelor despre experienţele călătorilor la WC. E parţial un mic jeu d’esprit, spre amuzamentul cititorilor, dar şi o mostră a potenţialului acestui tip de izvor, care descrie experienţele intime în împrejurări exotice.
După aceea m-am angajat la Universitatea din Liverpool (lector în istorie europeană, 2005-2011), apoi la Universitatea din Amsterdam (2011-prezent). În ambele posturi am avut obligaţii şi didactice şi de cercetător. Aceasta conjunctură m-a împins să-mi situez cercetările pe subiecte româneşti în cadre mai largi, precum istoria generală a Europei, istoria otomană şi post-otomană, sau istoria literaturii de călătorie. Un alt rod al activităţilor mele didactice a fost editarea unei colecţii de documente istorice despre identitate culturală europeană (European Identity. A Historical Reader, la editura Palgrave, 2013), primul volum de acest gen în limba engleză. Din 2010 colaborez şi cu un grup de istorici la Londra, unde conducem seminarul ‘Rethinking Modern Europe’ la Institute of Historical Research. Organizăm conferinţe, mese rotunde, lansări de carte în scopul de a reflecta asupra istoriei şi istoriografiei europene la modul general şi comparat.
Cunoști România de mult, ai avut șansa să o urmărești pe parcursul câtorva decenii bune. Cum arată România în anul centenarului?
Despre perspectivele economice şi politice, nu pot emite judecăţi de expert. În plus, în ultimii trei ani am venit aproape exclusiv la Bucureşti (numai din raţiuni de timp! am mulţi prieteni şi colegi la Iaşi, la Cluj şi în alte centre). Îmbucurător este să pot să mă reîntâlnesc cu colegii şi prietenii de termen lung, sunt numeroşi cercetători harnici care şi ei au învăţat să-şi prezinte rezultatele muncii lor unei audienţe europene. Şi în străinătate mă întâlnesc cu numeroşi români cu profiluri academice impresionante. Unii au venit în vizită la Amsterdam şi ne-au vorbit la seminarul nostru. Predau istorie europeană, nu neapărat romanească, şi nu am foarte mulţi studenţi români, dar cei care au venit au scris lucrări de o calitate remarcabilă. Una dintre ei, Dana Mureşan, a câştigat premiul Societăţii de Studii Româneşti pentru o lucrare de masterat asupra lui Constantin Brâncuși şi dilemelor identităţii naţionale.
Ai publicat recent traducerea cărții tale The Making of Modern Romanian Culture: Literacy and the Development of National Identity în seria SRS Polirom. Cum a fost primită această importantă carte de publicul specialist din România?
Am primit recenzii favorabile în România şi la prima ediţie (cea englezească), şi la aceea românească. Măgulitoare pentru mine a fost o remarcă (informală şi în privat) a unui coleg, foarte bun cunoscător al epocii pe care o tratez. Mi-a zis că la prima lectură toate afirmaţiile mele îi păreau greşite şi nefondate! Dar verificând trimiterile mele şi aparatul critic, mi-a dat dreptate. Înseamnă că a fost o provocare şi am reuşit, măcar în parte, să prezint procesul de creare a culturii române moderne într-o perspectivă oarecum nouă. Cartea a şi intrat pe curricula unor programe didactice la universităţi. Cele câteva observaţii critice nu m-au iritat, din contra: critica inteligentă ne ajută întotdeauna.
Care sunt proiectele tale de cercetare viitoare?
Publicaţiile mele personale în ultimii ani au fost mai mult lucrări de sinteză. Am colaborat cu Irina Livezeanu şi Thomas Ort la capitolul de istorie culturală la Routledge History of East-Central Europe; împreună cu câțiva colegi am contribuit cu articole despre cultura română la Encyclopedia of Romantic Nationalism, apărut recent la Amsterdam; despre istoriografia literară europeană la volumul Conceptual History of European Regions; despre concepte cheie în studiul literaturii de călătorie în volumul Keywords: Critical Concepts in Travel Writing; şi am contribuit un capitol de sinteză despre literatura est-europeană de călătorie la Cambridge History of Travel Writing, editată de profesorii Nandini Das şi Tim Youngs, din Anglia, care urmează să apară la începutul anului viitor.
La editura Brill, coordonez, împreună cu colegul meu londonez Profesorul Zoran Milutinović, seria academică Balkan Studies Library, unde au apărut mai multe cărţi de istorie culturală românească şi sud-est europeană, cea mai recentă fiind Earthly Delights, editată de Angela Jianu şi Violeta Barbu, o carte fascinantă şi erudit documentată despre cultura şi economia alimentaţiei şi a gastronomiei în Europa otomană şi dunăreană, tot în perioada modernă timpurie.
Primăvara asta am avut onoarea să fiu numit primul ‚Lapedatu Fellow’ la Colegiul Noua Europă. Acest fellowship, patronat de descendenţii istoricului Alexandru Lapedatu şi fratelui său Ion, mi-a permis să intru în contact cu cercetători locali mai ales pe istoria socială şi culturală a secolului XIX. Planificăm un workshop pentru primăvara anului viitor. La aceeaşi instituţie colaborez şi cu proiectul Luxfass, finanţat de European Research Council, o cercetare remarcabilă asupra modei şi concepţiilor de lux în sud-estul Europei în perioada modernă timpurie, condus de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. Aşa că sunt multe de făcut încă în istoriografia socio-culturală şi literară: atât în ceea ce priveşte documentarea, cât şi în termeni de perspective şi paradigme noi. Cum spune o zicală veche: singurul lucru cert este viitorul, că trecutul se schimbă mereu…
* [1] 45 pentru 45 este o serie de interviuri care vor apărea de-a lungul anului 2018 în LaPunkt. Anul 2018 marchează o dublă aniversare pentru Societatea de Studii Românești care celebrează 100 de ani de la nașterea statului roman modern și 45 de ani de când a fost creată Societatea de către un grup de studenți profesori și emigranți români.
Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
Dr. Anca Șincan este cercetător la Institutul de Cercetări Socio Umane “Gheorghe Șincai” al Academiei Române și cercetător postdoctoral al University College Cork, Irlanda. Specializată în istorie recentă are un doctorat de la Universitatea Central Europeană din Budapest ape tema relației dintre biserică și stat în perioada comunistă. Are stagii de pregătire academică și cercetare la Universitatea din Oxford, Institutul de Istorie Europeană din Mainz, Universitatea din Padova, Colegiul Noua Europă din București și Woodrow Wilson Center din Washington DC. Anca Șincan a publicat și conferențiat pe teme legate de memoria trecutului recent, crearea canonului istoriografic național, relația dintre stat și biserică în perioada comunistă, metode de cercetare și impactul deschiderii arhivelor pentru studiul istoriei recente.
