Am citit cu mare mare încântare cel mai recent volum publicat sub semnătura Mircea Cărtărescu în aceste zile în care suntem, poate, dispuși mai mult decât în altele să ne decupăm porții mai generoase de timp de calitate.
E vorba despre JURNALUL său, mai precis de volumul cu numărul patru din ceea ce este deja cea mai vastă operă, ca întindere, a acestui scriitor uluitor. Titlul complet: ”Jurnal. Un om care scrie”.
E cartea care ”prinde” șapte ani, pe intervalul 2011-2017.
E volumul despre care autorul său spune – iar afirmația e valabilă și pentru celelalte trei volume din ”Jurnal”, de mărimi și decupaje temporare aproximativ egale cu volumul nr 4 – că ”„Jurnalul meu este pielea mea de rezervă. E un înveliș magic, scriptural. Din când în când pielea adevărată mă apasă ca un costum greoi de scafandru. Atunci mi-o scot și îmbrac acest tatuaj de cuvinte. În el respir liber, în el pot atinge, în fine, cerul cu palma.”
E cartea care ne duce în ”bucătărie”, dar și în sala de naștere și de travaliu pentru una dintre marile cărți ale literaturii române cel puțin din ultimele (bune) decenii: Solenoid.
Bineînțeles, JURNAL IV e mult mai mult decât ceea ce, foarte schematic, am punctat mai sus.
Voi reveni, mai detaliat, asupra acestui volum. Deocamdată am vrut să notez, din scurt, bucuria lecturii sale.
A propos, cartea va fi lansată la București în 8 mai:
