La Sighet

Pînă cînd să devină închisoarea-etalon pentru cei mai de seamă reprezentanți ai elitelor României imediat de după Cel de-al Doilea Război Mondial, închisoarea de la Sighet a avut și alte destinații: inițial, a fost un loc de detenție pentru deținuții de drept comun, iar mai apoi, cu precădere în vremea Primului Război Mondial și a Celui de-al Doilea, a fost destinată mai ales deținuților politici, fie ei revoluționari polonezi, preoți ai bisericilor naționale sau dezertori din armata maghiară (români, dar nu numai). Pentru aproximativ 2 ani (între 1948 – 1950), la Sighet au fost închiși elevi, studenți și țărani din mișcările de rezistență transilvănene.

Între mai 1950 și iunie 1955, închisoarea de la Sighet a urcat la statutul de ”maximă siguranță”, aici fiind aduși, în deplin secret, aproximativ 200 de foști miniștri, parlamentari, ziariști, militari, episcopi și preoți. Dintre aceștia, 54 au murit, ei fiind înmormântați în locul secrete și încă neidentificate. Între 1955 și 1975, închisoarea a redevenit una de drept comun.

Majoritatea personalităților care au contribuit la Marea Unire din 1918 și care au fost închise au avut legătură și cu această teribilă închisoare politică a comunismului autohton.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *