Interviu cu Dr. Ronald King, profesor de științe politice la San Diego State University – Interviu luat de Dr. Gabriel Bădescu
Gabriel Bădescu (G.B.): Cum te-ai descrie publicului românesc? Cine este Ron King?
Ronald King (R.K.): Sunt profesor de științe politice la San Diego State University. Am fost șef de department și m-am retras de curând din poziția de Profesor Bruce E. Porteous. Am absolvit Universitatea Oxford și Universitatea din Chicago, și înainte de a veni la San Diego am predat la Cornell și Tulane. Sunt autor și editor a șapte cărți și peste 40 de articole, am avut cinci burse Fulbright și am primit granturi de la American Philosophical Society, American Council of Learned Societies, Russell Sage Foundation și Twentieth Century Fund.
Pe lângă legitimările formale îmi place să mă plimb pe plajă și să merg la concerte simfonice și la operă. Am participat la competiții de scrimă inclusiv la trei Campionate Mondiale la categoria mea de vârstă. Am crescut în New York. De la fereastra dormitorului meu vedeam blocurile turn ale Manhattanului, dar și casele sociale de peste drum. Chestiunile legate de bogăție, putere și inegalitate au fost prezente, influențând cercetarea mea și activitatea mea ca profesor. Copil la sfârșitul anilor 1960 am dezvoltat o atracție specială față de justiția socială și încă cred în idealurile democrației participative și cetățeniei inclusive.
G.B.: Mult timp ai fost consultant cu experiență pentru dezvoltarea curriculei în științele sociale din România și ai avut o contribuție semnificativă la crearea departamentului de științe politice de la Universitatea Babeș-Bolyai acum mai bine de două decenii. Cum ai devenit interesat de România și de dezvoltarea științelor politice aici?
R.K.: Este important ca cercetătorii experimentați să preia un rol de mentori pentru generația care urmează, promovând o predare și o cercetare de o înaltă calitate. Este ceea ce am încercat și eu la universitatea mea și în alte locuri, ultima fiind Universitatea de Stat din Tyumen în Siberia. Deseori scriu împreună cu autori tineri și îmi place să evaluez pozitiv, să încurajez și să ajut tinerii cercetători.
Am venit pentru prima dată în România în 1995 cu o bursă Fulbright pentru a preda metode clasice de cercetare la Universitatea Babeș-Bolyai la prima generație post revoluționară în științe politice. Era perioada când IREX lua ultimele decizii în ceea ce privește dezvoltarea curriculară și am fost rugat să am un rol activ în implementarea sa. (Aveam și un motiv personal; mi-am întâlnit soția la Cluj și angajarea mea în acest proiect îmi permitea să revin pentru diverse vizite). Sunt încântat de progresul științelor sociale empirice în România în ultimul timp și sunt onorat să fiu considerat printre cei care au încurajat dezvoltarea lor. Specialiștii români m-au învățat multe și am avut norocul să lucrez cu mulți dintre ei în proiecte comune.
G.B.: Care sunt principalele lecții ale muncii tale de consultant care pot fi aplicate în alte societăți care sunt la începutul procesului de democratizare?
R.K.: Trebuie să fim foarte atenți când vorbim de democratizare. România, și multe alte țări foste comuniste din Estul Europei, au făcut până la acest moment progrese substanțiale în ceea ce privește procedura democratică, în stabilirea unor alegeri relativ libere și a unor partide politice competitive. Există însă la un nivel larg o incertitudine electorală în ceea ce privește câștigătorul și nesiguranța respectării preferințelor electorilor în formarea guvernelor urmată de o repetiție periodică. Aceste țări au avut mai puțin succes în ceea ce privește substanța democrației. Democrația, mai mult decât simplele proceduri, trebuie să cuprindă un set de valori care privesc incluziunea, respectul, diversitatea, discuțiile, conciliarismul și deliberarea. Trebuie ca puterea decizională să fie dispersată, unde fiecare persoană contează cât o singură persoană și nici una mai mult decât o singură persoană. Elitele politice au devenit experți în a câștiga dar mai puțin experți în ceea ce este o guvernare responsabilă și asumată. Pentru că toate îmbunătățirile privesc procedurile democrației, slăbiciunile democrației substanțiale au riscurile cele mai mari. Este obligația noastră ca educatori să promovăm democratizarea în toate dimensiunile ei, învățându-ne studenții abilitățile și valorile empowerment-ului social.
G.B.: O importantă parte din munca ta de cercetare se axează pe politica românească. În cartea despre România pe care ai editat-o cu Paul Sum și publicat-o în 2011 ați remarcat că criza financiară ar putea fi benefică României pe termen lung în ceea ce privește guvernarea, societatea civilă, politicile publice, dar nu ați exclus posibilitatea unui regres. Ce credeți acum?
R.K.: Părerea mea, de la o distanță suficientă este că politica românească a stagnat. Paul Sum și cu mine am introdus conceptul de democratizare de triaj, în care cei care fac polica răspund secvențial la fiecare nouă întâmplătoare criză care apare în agendă, cu timp insuficient și prea puțină înclinare spre reforme sau planificări sistematice. Am sperat că modelul se va sfârși încet odată cu schimbarea de generație și restaurarea unei creșteri economice stabile. Am avut în loc de asta o perioadă inițială de blocaj partizan urât și apoi o perioadă de dezordine tumultuoasă partizană. Protestele din stradă s-au axat pe corupție iar nu asupra sărăciei, inegalității sau sistemului de sănătate precar. Și totuși este posibil că stagnarea politică este astăzi un rezultat acceptabil dacă este să comprăm cu xenophobia și ultra naționalismul simplist care apare în multe din țările din vecinătate. Lipsa direcției poate fi salvarea României de la o direcție inacceptabilă.
G.B.: Care sunt noile tale proiecte de cercetare?
R.K.: Ca semi-pensionar plănuiesc să îmi fac agenda mea activă de cercetare mai liberă. Munca mea din ultimii ani s-a desfășurat în jurul a trei subiecte diferite. Primul privește democratizarea în Statele Unite, examinând regulile care guvernează extinderea și contracția drepturilor de vot de-a lungul dezvoltării politicii americane. Cu un fost student am terminat un manuscris despre eliminarea proprietății din calificarea dreptului la vot la începutul secolului 19. Aceasta a fost o reformă majoră care a ajutat transformarea francizei votului de la un privilegiu al proprietarilor la un drept al omului.
Al doilea subiect de cercetare care ține de economia politică formală are de-a face cu tipurile de logică strategică ce produc în mod sistematic sub-optimalitate rațională. Anticommons este un joc cu o situație teoretică în care inputuri complementare la un proiect sunt controlate separat și în care setul de aranjamente necesare pot genera un câștig pozitiv preferabil la status-quo. Maximalizarea echilibrului Nash rezultat, chiar cu actori cu informații perfecte vor fi tot timpul ineficiente. Colegii mei și cu mine am scris o serie de lucrări care explorează substratul matematic și aplicațiile empirice ale conceptului anticommons.
Al treilea subiect și cel mai relevant pentru cititorii români, privește tranziția post comunistă în Europa de Est. Colaboratorul meu în această cercetare este Cosmin Marian. Cercetarea discută probleme ce țin de afilierea la un partid, avantajul inamovibilității, schimbarea regulilor electorale, clientele politică, reprezentarea minorităților și consolidarea instituțională. Ultima lucrare a acestei cercetări discută renașterea politicii de extremă dreaptă. Societatea de Studii Românești de exemplu, celebrează 100 de ani de la fondarea statului național modern român. O aniversare similară în Polonia acum câteva luni a adus în stradă zeci de mii de demonstranți de un naționalism extrem care au mărșăluit pe stradă cu simboluri falangiste la vedere, cu stindarde și afișe care denunțau Islamul și proclamau Europa Albă a Națiunilor Surori. Nu se anticipează o astfel de reacție în anul centenar în România. Întrebarea este de ce? În mod cert răspunsul nu este o mai bună opinie publică. Românii, la fel ca vecinii lor sunt intoleranți cu musulmanii, evreii, imigranții, homosexualii și minoritățile naționale; la fel ca vecinii lor nu au încredere în democrația parlamentară; există o anxietate comună că țara a pierdut respectul internațional și importanța sa pe care se presupune că le-a avut și le merită. Sub suprafața politicii de zi de zi există un potențial quasi fascist care se cere serios ținut sub observație
*Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
Gabriel Bădescu este profesor universitar de științe politice și director al Centrului de Studiu al Democrației de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Studiile sale recente includ teme de politici educaționale, democratizare și societate civilă. A fost bursier Fulbright la University of Maryland, College Park, și a urmat specializări în statistică socială la University of Michigan, Ann Arbor. Între 2009 și 2010 a coordonat Agenția pentru Strategii Guvernamentale.
