Scenetă cu iepuri

E destul de târziu. Voi ajunge după ce începe ședința.

Dau să urc în singurul taxi din parcare.

Nu pot urca. Bancheta prezintă o imensă pată de ulei.

Și azi, ca niciodată, m-am îmbrăcat elegant.

Nu la patru ace. Doar elegant.

Trec pe partea cealaltă a mașinii. Rapid.

”Haideți, cucoană, că ne claxonează poporul!”

Acolo, în partea stângă, tronează o altă pată.

Mă așez cu delicatețe.

Radioul e dat la maximum.

Șoferul râde.

”Auziți ce spun ăștia? Iepurii pot fi dresați.”

Nu adaug nimic.

Poate că am zâmbit. Nu-mi amintesc.

Pata de ulei e tot acolo. Și nu-mi iese din minte.

Mă gândesc deja unde avem o curățătorie prin oraș.

Dar e sigur că uleiul nu mai iese din țesătură.

El (oftând): ”Am avut și noi iepuri. Nu din ăia dresați. Din ăia obișnuiți.”

Eu: ”Da?”

El: ”Carnea de iepure e bună. Nu are colesterol.”

Eu: ”Și blana e deosebită.”

El: ”Dar, oare, cum să-i dresezi? Ce să învețe iepurii? Îs fricoși. Ăștia fug, nu se lasă dresați.”

N-am precizat unde vreau să merg.

Constat că s-a abătut de la traseul obișnuit.

Îi spun.

El (calm, filosofând): ”Nu vă faceți griji. Barem ați ascultat o emisiune interesantă despre iepuri dresați.”

Eu (resemnată, cu gândul la catastrofala întârziere și la pata de ulei de sub fund): ”Da.”

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *