Originile intelectuale ale ordinii constituționale americane

Constituția Statelor Unite ale Americii reprezintă pentru majoritatea gânditorilor politici documentul care încununează eforturile filozofilor politici de a modela un regim al libertății. Finalizată la 17 septembrie 1787, Constituția Statelor Unite este adoptată oficial la 4 martie 1789. În numai șapte articole, ea încorporează o teorie politică compactă, ale cărei origini și influențe pot fi găsite în întreaga istorie a gândirii și practicii politice europene, începând cu Antichitatea clasică și terminând cu secolul XVIII.  De una singură însă teoria politică pe care sistemul constituțional american se construiește nu poate explica reușita experimentului social și politic început în cele treisprezece colonii. Celălalt element care, de cele mai multe ori, nu este pomenit în discuțiile despre sistemul american de guvernământ este originea religioasă, protestantă, a credințelor și valorilor viitorilor cetățeni ai Statelor Unite.  Dincolo de diversitatea convingerilor religioase ale coloniștilor veniți din Lumea Veche, elementele centrale ale sistemului lor de credințe erau aceleași. Asemănătoare în cele mai multe privințe era și experiența lor istorică: un lung șir de persecuții religioase la care au fost supuși timp de aproape un secol în Europa.

Dacă teoria politică a Părinților Fondatori a modelat o constituție clară și a creat un sistem instituțional în care puterea este distribuită între executiv, legislativ și judecătoresc, astfel încât arbitrarul sau despotismul să nu fie posibile, ceea ce a pus în mișcare acest proiect și i-a asigurat funcționalitatea a fost sistemul de credințe împărtășit de aproape toți coloniștii americani[1]. Altfel spus, Constituția americană și sistemul de guvernământ pe care ea îl determină sunt rezultatul unei suprapuneri a teoriei politice și a sistemului de credințe răspândit în cele treisprezece colonii. În cele ce urmează ne vom ocupa de teoria politică pe care Constituția se construiește. În mod obișnuit, sunt recunoscute trei surse filozofice din combinarea cărora a rezultat filozofia politică descrisă în The Federalist Papers. Teoria drepturilor naturale, republicanismul clasic și constituționalismul alcătuiesc împreună filozofia politică pe care Părinții Fondatori au folosit-o în modelarea Constituției. Desigur că folosind aceeași teorie politică s-ar fi putut realiza un model constituțional diferit. Autorii Anti-Federalist Papers împărtășeau aceeași filozofie politică cu Thomas Jefferson sau James Madison, însă modelul lor constituțional diferea de cel care a fost adoptat în final. Să revenim însă la sursele teoriei politice din The Federalist Papers.

  1. Teoria drepturilor naturale

            John Locke este, cel mai probabil, filozoful care a influențat în cea mai mare măsură

designul instituțional american. În The Second Treatise of Civil Government, publicat în 1689, Locke își propune să demonstreze în ce mod guvernarea poate fi legitimă. Să ne imaginăm o stare de natură anterioară statului în care oamenii nu se află sub nicio autoritate, în afară de Legea Naturii. Cum însă nimeni nu are forța de a impune celorlalți Legea Naturii, fiecare om este propriul său judecător. Altfel spus, fiecare individ poate acționa conform cu propria sa voință, fără să țină seamă de Legea Naturii. Aceasta produce insecuritate și teamă în rândul celorlalți oameni pentru că oricând pot fi deposedați de dreptul de proprietate asupra vieți și pământului lor. Drepturile lor naturale, pe care le dobândesc prin simplul fapt că sunt ființe umane, sunt permanent amenințate. Comunitatea nu are întotdeauna capacitatea și dorința de a îi pedepsi pe aceia care, acționând conform propriei lor judecăți, nu respectă drepturile naturale ale semenilor lor. Iar de unii singuri, indivizii nu se pot întotdeauna apăra. Apare astfel necesitatea statului, a unei guvernări care să asigure fiecărui om inviolabilitatea drepturilor sale naturale. Această guvernare se naște în urma unui consens între membrii comunității care renunță la o parte a libertății lor (posibilitatea de a acționa mereu conform cu propria lor judecată) în schimbul protecției pe care aceasta o oferă. Acest contract inițial este cel care stabilește limitele guvernării și îi oferă legitimitate. Prin urmare, statul se naște pentru a asigura drepturile naturale ale indivizilor. Când guvernarea încalcă termenii inițiali ai contractului, oameni au nu doar dreptul, ci chiar datoria de a se revolta.

Aceasta este în linii generale teoria drepturilor naturale. Originile ei se găsesc atât în gândirea Antichității clasice, cât și în gândirea medievală sau puritană. John Locke a deschis astfel calea Epocii Iluministe, din care o bună parte a Părinților Fondatori s-au inspirat. În Declarația de Independență, care precede cu mai bine de zece ani Constituția, Thomas Jefferson spune: „We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness. That to secure these rights, Governments are instituted among Men, deriving their just powers from the consent of the governed”. Regăsim în această frază de la începutului Declarației sintetizată întreaga filozofiei a lui John Locke. Mai departe, Constituția Statelor Unite stabilește pe această bază separația puterilor în stat, singurul mecanism prin care absolutismul poate fi evitat.

  1. Republicanismul clasic

Teoretizarea regimurilor politice începe în Antichitatea greacă, la Atena. În Republica, Platon descrie ciclicitatea regimurilor politice și motivele decadenței lor. Aristotel, în Politica, demonstrează că nu există regimuri pure, în varianta în care Platon le prezentase; în realitate, un regim politic combină elemente care aparțin și celorlalte regimuri. Cel mai bun regim politic este politeia, adică republica. Polybius, un istoric grec al perioadei elenistice, consideră că republica, așa cum a fost prezentată de Aristotel, se potrivește cel mai bine Republicii Romane. De aici Părinții Fondatori se vor inspira în alegerea formei de guvernământ americane.

Desigur că nici republica nu este însă o formă de guvernământ perfectă. Departe de a pretinde aceasta, Părinții Fondatori au împărtășit multe din temerile pe care autorii greci și romani,  în special Polybius, Plutarch și Sallust, le aveau. Republica necesită o serie de condiții, printre care cea mai importantă fiind devotamentul cetățenilor, patriotismul lor și practicarea virtuților civice. Republica este un bun comun pe care cetățenii sunt chemați să îl apere de fiecare dată când acesta se află în pericol. Pentru a rezista, republica are nevoie de cetățeni activi și virtuoși. Corupția, decadența, luxul și libertinajul sunt principalele motive care au dus la căderea Republicii Romane. De aceste vicii, care încep să apară odată cu prosperitatea Republicii, se temeau Părinții Fondatori.

În afara virtuților civice pe care fiecare cetățean trebuia să le practice, mai existau câteva condiții în stabilirea unui regim republican. Prima condiție era dimensiunea teritoriului. Aristotel, de pildă, stabilise că dimensiunea ideală a unei republici era întinderea de teritoriu care putea fi cuprinsă cu privirea din vârful unui deal. Teritoriul fiecărui stat american era mult mai mare de atât. Această primă condiție era strâns legată de a doua: numărul cetățenilor. Omogenitatea socială a unui teritoriu mic, în care cetățenii se cunosc unii pe alții, practică aceleași stil de viață și împărtășesc valori și credințe comune, asigură posibilitatea guvernării. Însă nici diferențele prea mari de avere nu ajutau viața republicii. De aceea tipul ideal de cetățean american trebuia să fie omul clasei de mijloc, cu destul de multă avere astfel încât să fie independent, dar nu cu atât de multă încât să nu trebuiască a munci. Acesta este în fond tipul de cetățean dominant în statele americane.

Mai exista o problemă care era chiar anterioară celor care privesc virtuțile civice ale cetățenilor, dimensiunea teritoriului, numărul locuitorilor, stilul lor de viață și averea deținută. Această problemă era inerentă naturii regimului republican. Dacă teoria drepturilor naturale legitima doar acea guvernare care proteja drepturile naturale ale indivizilor, republicanismul împingea în direcția binelui comun. Tensiunea dintre individualismul drepturilor naturale și binele comun definit colectiv pare imposibil de soluționat. Dreptul la libertate al indivizilor, care poarte merge până în direcția contestării stilului de viață comun și a loialității față de stat, trebuia împăcat cu căutarea binelui comun. În The Federalist no. 10,  Madison răspunde că existența facțiunilor nu poate fi împiedicată, dar efectele ei negative pot fi controlate. Definind binele comune ca garantarea drepturilor naturale ale tuturor indivizilor, problema este soluționată. Scopul republicii devine astfel garantarea drepturilor naturale ale cetățenilor; iar existența republicii depinde de loialitatea cetățenilor și practicarea virtuților civice.

Spre deosebire de monarhie, unde suveranitatea aparține monarhului, el fiind și autorul legilor, într-o republică suveran este poporul. Poporului îi revine, prin urmare, sarcina de a alcătui legislația. Suveranitatea nelimitată însă nu poate garanta în mod absolut drepturile naturale ale indivizilor. De aceea, suveranitatea trebuia limitată de o constituție; o constituție dată însă de un popor suveran.

  1. Constituționalismul

Părinții Fondatori au crezut în necesitatea unei constituții scrise pe care regimul republican să se întemeieze. Pe de o parte, constituția creează o structură care limitează puterea și, pe de altă parte, impune o limită suveranității poporului. Drepturile naturale nu pot fi garantate în afara unui sistem constituțional;  exercițiul arbitrar al puterii a fost una din temerile pe care Părinții Fondatori au încercat să o înlăture complet odată cu demersul de alcătuire a Constituției.

Ideea Constituției și constituționalismul își au originea de asemenea în Antichitatea clasică și în gândirea medievală. Natura normelor constituționale nu este întru totul convențională. În spatele acestora există un tărâm al Legii Naturale care se descoperă prin exercițiul rațiunii. Legea Naturală, a cărei întemeiere se află în credința religioasă, este un standard prin care legile adoptate sunt judecate. Prin urmare, Constituția asigură cadrul în care legislația adoptată poate fi analizată în conformitate cu standardele Legii Naturale.

Drepturile naturale, republicanismul clasic și constituționalismul sunt elementele care alcătuiesc teoria politică a ordinii constituționale americane. Această construcție teoretică complexă, ale cărei ramificații ideatice merg cu 2000 de ani în urmă, nu a fost schițată decât în linii generale mai sus. Așa cum afirmam și la începutul eseului, apariția, dezvoltarea și funcționarea sistemului instituțional american a fost susținut de sistemul de credințe al coloniștilor veniți din Lumea Veche. Structura de rezistență a ordinii constituționale americane se sprijină pe doi piloni, dintre care doar unul a fost descris în acest eseu. Cel de-al doilea, care a acționat ca un dispozitiv mental, modelând valorile, normele și comportamentele oamenilor, își are originea în mare măsură în Reformă și în teologia legământului (Covenant Theology). Tradiția legământului a fost adusă în Noua Anglie în prima jumătate a secolului al XVII-lea de către John Winthrop în comunitatea puritană de pe Coasta de Nord-Est a Atlanticului. Credința în legământul pe care aceste comunități puritane îl aveau cu Dumnezeu întărea unitatea oamenilor și dădea un sens mai adânc noțiunii de comunitate. Nu știm dacă fără Reformă și teologia legământului ordinea constituțională americană secularizată ar fi arătat la fel. Nu știm nici dacă experimentul american ar fi reușit sau dacă ar fi avut loc în acest fel. Istoria tradițiilor filozofice și religioase ale experimentului american rămâne un loc al fascinației și un teren asupra căruia investigația intelectuală se poate apleca.

[1] Acesta este motivul principal pentru care susțin că modelul constituțional american, în care Președintele are aproape aceleași puteri ca ale unui monarh (Anti-Federalist Papers), nu poate fi împrumutat în niciun alt stat. Arhitectura sistemului instituțional american nu este o creație exogenă, ci una endogenă; a fost construită de jos în sus, nu impusă de sus în jos, așa cum se întâmplă în statele care adoptă modelul constituțional american. Însă viitorul ne va demonstra dacă ne înșelăm sau nu. Funcționalitatea unui sistem politic, precum și a unui sistem economic, se dovedește în timp. Colapsarea poate surveni și după câteva decenii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *