Arsène Lupin, gentleman cambrioleur

Alături de Fantomas şi de Rouletabille,Arsène Lupin este unul dintre acele personaje pe care romanul popular francez le proiectează în mit. În plină belle epoque, silueta sa se confundă cu profilul unui Paris care este, încă, ombilicul lumii moderne. Reţeta lui Maurice Leblanc este de o simplitate evidentă, dar nu mai puţin eficientă în dinamica ei ficţională- ambiţia lui este de a Franţei un spărgător romantic şi elegant care să intruchipeze spiritul unei întregi lumi.

Om al saloanelor şi al deghizărilor abile, proteu care-şi ascunde adevăratul chip cu un meşteşug demn de marii tragedieni, Lupin este, invariabil, în conflict cu statul şi cu legea care îi este pavăză. Dar Lupin nu este Fantomas, acel luciferic şi sanguinar criminal dedicat distrugerii. El este mai degrabă un şansonetist charmeur, un bard al crimei care nu lasă în urma sa victime, un virtuoz al evadărilor şi un cântăreţ al Parisului însuşi. În variatele roluri pe care le interpretează, Lupin este , întotdeauna, mânat de energia ludică a curiozităţii şi şotiilor.Sfidând pe neobositul Ganimard, inspectorul fără de noroc, el este acţionarul unui ziar în paginile căruia îşi plasează anunţurile. Ni-l putem închipui, acum, în timpurile noastre, cu o pagină de facebook sau de twitter, atent la comunicare publică. Lupin este, cum notează Leblanc, cronicarul vieţii sale, un Gavroche cu mască de aventurier.

Şi, poate că din aceste raţiuni de ţin de ambiţia autorului, Leblanc va imagina, pentru personajul său, un rival care să-l egaleze în tărie şi fermitate- venit de dincolo de Canalul Mânecii,cu un nume ce îl evocă pe cel al lui Holmes, Herlock Sholmes este sfidarea supremă pe care geniul galic al crimei înmănuşate este invitat să o confrunte. Sholmes nu este Holmes, deşi are în comun cu acesta ferocitatea deducţiei şi tenacitatea demonică. El este cu mult mai întunecat, dar şi lipsit de acea bizarerie abisală pe care Arthur Conan Doyle i- o conferă în textele sale. Contrastul cu Lupin este tot ceea ce contează. Sholmes joacă pe terenul preferat al lui Lupin şi descoperă un Moriarty francez , posesorul unei organizaţii subterane redutabile şi ubicue. Sholmes va fi, pe rând, înşelat, luat prizonier şi expulzat din Franţa prin decretul lui Lupin.

În Franţa lui Lupin, totul se supune logicii aparenţelor înşelătoare. Clădirile au treceri misterioase, iar agenţii de siguranţă nu pot ajunge la cel care dispare, spre a reînvia, ca prin miracol. Chiar şi atunci când este capturat, Lupin este sigur de sine,asemeni unui trapezist ce nu cunoaşte frica. Eşecul nu există pentru gimnastul crimei.

Înfruntarea titanică dintre cele mai mari minţi ale secolului lor se sfârşeşte indecis, ca o partidă de şah ce se termină în pat. Fiecare dintre adversari îşi are meşteşugul şi geniul său. Acolo unde Sholmes pare că învinge, Lupin propune o replică memorabilă. Acolo unde Lupin crede că a scris pagina de încheiere a luptei, Sholmes se obstinează să reziste, privându-l de victorie. Între Lupin şi Sholmes, relaţia este una ombilicală. Nici unul, nici altul nu pot supravieţui fără această adrenalină pe care şi-o procură reciproc, sorbind din cupa pericolului şi a apropierii morţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *