* 45 pentru 45; Interviu cu Dr. Chris Davis

Interviu cu Dr. Chris Davies profesor la Lone Star College-Kingwood, luat de Ionuț Biliuță

I.B. (Ionuț Biliuță): Pentru publicul românesc, te rog să ne spui cine este Chris Davis

C.D. (Chris Davis) Sunt Texan de origine, născut și crescut în Houston. După terminarea facultății am fost doi ani de zile cu Peace Corps în România predând engleză într-un liceu maghiar din Sfântu-Gheorghe (Transilvania). După terminarea stagiului în Peace Corpsmi-am început studiile post-universitare în Cracovia, Polonia, continuându-le cu un doctorat în istorie modernă la Universitatea din Oxford, Colegiul St. Antony. Am trăit în Europa aproape 15 ani, majoritatea în București, facându-mi cercetarea pentru teză. Am avut norocul ca această cercetare să fie susținută cu burse de Colegiul Noua Europă, Institutul Cultural Român și Comitetul Fulbright printer altele. În perioada în care locuiam în București și apoi Cluj am predat ca lector asociat la SNSPA și am lucrat ca și consultant la European Network for Research and Cooperation on Roma Issues. Din 2013 sunt editor pentru recenziile de carte la H-Romania și membru al consiliului academic al Societății de Studii Românești. În 2015 m-am întors în America unde predau istorie la Lone Star College-Kingwood, lângă Houston și trăiesc împreună cu soția mea Maria, o româncă care este doctorand în psihologie al universității din Houston și fiica mea Sofia care are dublă cetățenie, română și americană.

I.B. Ce/ Cine te-a convins să alegi studiile românești în general, studiile despre ceangăi în particular pentru doctoratul tău la Universitatea din Oxford?

C.D. Cei doi ani petrecuți în Peace Corps în județul Covasna cu pluralitatea sa etnică și lingvistică a generat interesul meu în studierea situației minorităților în România și Estul și Centrul Europei.
În acest timp mi-am îmbunătățit cunoștințele de limbă în română și maghiară astfel că am avut un punct de plecare în munca mea de cercetare asupra unor subiecte care țineau de studiile românești. Cu cât petreceam mai mult timp în România cu atât mai fascinate deveneam de politica românească, societatea și istoria sa. În acest timp mi-am făcut prieteni buni în plan personal și profesional.
Cât despre motivul studierii ceangăilor … îmi amintesc o zi în 2001 când elevii mei de la colegiul Szekely Miko m-au dus la muzeul național secuiesc din Sfântu Gheorghe. Acolo era o mică expoziție despre acești Catolici de limbă maghiară care trăiau de cealaltă parte a Carpaților, majoritatea pe valea râului Siret, în Moldova. Am fost șocat pentru că mă gândeam că doar în Transilvania trăiesc comunități vorbitoare de limbă maghiară. Elevii mei m-au contrazis atunci deși nici ei nu cunoșteau foarte multe lucruri despre ceangăi. Se pare că mulți elevi ceangăi au fost relocați în anii 1990 în Sfântu-Gheorghe pentru a urma cursurile în școli maghiare, unii chiar la colegiul Szekely Miko. Acesta a fost momentul zero pentru mine. La câțiva ani distanță la Oxford am avut șansa să-l am ca și coordonator pe cunoscutul specialist în studiul Europei Centrale și de Est, Ungaria și Monarhia Habsburgică, profesorul Robert J.W. Evans. Îl cunoșteam de asemenea pe istoricul român de la Oxford, Marius Turda care era implicat într-o muncă de cercetare inovativă acolo. După un an în care am lucrat coordonat de profesorii Evans și Turda eram pregătit să îmi aleg subiectul pentru teză. Mă gândeam să scriu ceva despre secui, sau ceva despre Transilvania dar mă chinuiam să găsesc ceva nou și original ca subiect. Atunci un coleg m-a întrebat: De ce nu ceva despre ceangăii din Moldova? Mi-a venit în minte momentul Acela din muzeu cu câțiva ani în urmă. După o căutare rapidă pe internet m-a pus în fața unui posibil subiect de dizertație – problema ceangăilor, cine sunt acești romano-catolici vorbitori de română și maghiară, cum au ajuns în Moldova și ce sunt ei de fapt, români, unguri, un mix etnic, sau ceva diferit, dacă are relevanță eticheta etnică. Subiectul avea tot ceea ce își putea dori un doctorand pentru o teză de doctorat: nici o monografie în engleză nu fusese scrisă despre aceștia cee ace îmi oferea mie o deschidere. Dar mai mult, identitatea și istoria acestui grup era extrem de contestată existând numeroase polemici religioase, etnice și istoriografice. Până recent, majoritatea cercetărilor asupra comunității au plasat părțile în opoziție, interpretările maghiare față de cele românești. De-a lungul cercetării mele am descoperit o mulțime de interpretări istorice despre ceangăi, incluzându-le pe cele ecleziastice și pe cele administrative, interpretări secuiești și transilvane, interpretări rasiale și antropologice din perioada interbelică, apoi interpretări comuniste și așa mai departe, majoritatea fiind create pentru a statua sau impune anumite noțiuni de identitate etnică sau națională asupra acestor câteva zeci de mii de oameni numiți ceangăi de-a lungul unui mileniu de istorie scrisă. Inițial mi-am propus să rezolv o problem, să găsesc răspuns la întrebarea cine sunt ceangăii? dar am descoperit că și eu, la fel ca ceilalți puneam o întrebare care nu avea răspuns (sau avea o mulțime de răspunsuri). Cercetarea mea s-a transformat astfel într-una care interoga și descâlcea noțiunile ambigue ale identității (în special etnice și naționale) în timp și spațiu, în diferite limbii și afilieri religioase, și sub varii regimuri politice și istorice. Pe scurt, am învățat să pun întrebări noi și diferite, întrebări care aveau un spectru de răspunsuri care în marea lor majoritate variau, puține din ele având un răspuns corect sau fals în sens istoric sau etic.
Intrând astfel în subiect am reușit să îl deschid unor multiple posibilități de cercetare, care m-au ajutat să văd experiența umană, propria mea identitate și rolul meu de istoric și autor, mai satisfăcător și cu mai mult sens.

I.B.: Viitoarea ta carte intitulată Hungarian Religion, Romanian Blood: A Minority’s Struggle for National Belonging, 1920-1945 care va fi publicată de Wisconsin University Press în Iulie 2018 va fi un studiu revoluționar despre formarea identității minorităților în România interbelică. Te rog să dai mai multe amănunte despre cartea ta!

C. D.: Folosind cazul ciangăilor din Moldova (comunități disparate de romano-catolici vorbitori de română sau maghiară) cartea explorează limitele și, pe cât se poate, elasticitatea identităților etnice și naționale, de a aparține unui sau altui grup, comunitate, neam, națiune sau stat. După Primul Război Mondial, ca parte a unei agende mai largi de legitimare a pretențiilor teritoriale în teritorii de graniță multi-etnice, românii și maghiarii au concurat asupra indentității și apartenenței etnice a acestor minorități marginalizate. Pentru a face loc comunităților de tipul ceangăilor în noile paradigme ale statelor și comunităților naționale, o nouă generație de istorici, oameni de știință, politicieni și chiar clerici de toate orientările au încercat să identifice genealogiile etnice ale unor populații uitate sau neglijate pentru a le stabili definitiv apartenența lor națională, prin asta susținându-le pretențiile asupra teritoriilor pe care acestea le ocupau. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, anumiți reprezentanți din guvernul român au dorit să-i expulzeze. Guvernul maghiar i-a văzut ca maghiari și dorea să-i colonizeze în teritorii confiscate de la alte grupuri etnice. Rezistând deportării, pentru a-și demonstra originea românească, clerul ceangăilor l-au angajat pe cel mai important antropolog rasial, au adunat mostre de sânge și au rescris un mileniu de istorie pentru a-și afirma originile românești și apartenența lor națională, scăpând astfel de discriminarea și violența ce a distrus o mare parte a Evreilor, Romilor Slavilor și altor minorități ale Europei. Așa cum încerc să arăt, unele minorități s-au folosit de tactici extrem de creative pentru a rezista, redefinindu-și identitățile pentru a le servi propriului interes. Spunând povestea ceangăilor, încerc de asemenea să ofer noi idei dezbaterilor legate de fidelitățile etnice, de rolurile jucate de știință și religie în formarea identității și de rolul politicii minorităților în trecut și prezent.

I.B.: În calitate de istoric american lucrând pe teme românești, care sfaturi ai avea pentru studenții români sau străini dornici să se concentreze pe studiile românești?

C. D.: Principalul meu sfat ar fi să își dezvolte o cunoaștere vastă în aceste studii și să învețe limbi multiple (în special rusă, turcă sau arabă, toate având legătură într-un fel sau altul cu România). Astăzi, pe piața internațională, sunt puține poziții pentru cineva care lucrează în exclusivitate pe România sau chiar pe Estul Europei. Să fie capabili să lucreze pe teme transnaționale și multidisciplinare decât să devină următorul expert pe – să spunem – România interbelică (fără a dori să îi jignesc pe prietenii și colegii mei care lucrează pe această temă!) De asemenea, ceea ce am învățat fiind pe o piață a muncii ține de faptul că este de mare ajutor să îți dezvolți abordări noi și ingenioase când vine vorba de cercetare și predare. De exemplu, în câmpul studiilor istorice, cercetătorii cu cunoștințe în istorie orală, istorie publică și studii umaniste digitale sunt mult mai vandabili deoarece poți lucra cu studenții și interacționa cu publicul larg în moduri mult mai relevante și mai captivante.

I. B.: Care sunt planurile de viitor și viitoarele publicații ale lui Chris Davis?

C. D.: Cum am predat istorie americană în ultimii ani, mi-am dat seama că există așa de multe confluențe intelectuale, sociale, și istorice între Statele Unite și Europa centrală și de est, inclusiv și în special România. Aș dori să abordez o istorie transnațională și transculturală asupra unor aspecte ale istoriei românești și americane – Americani în România, Români în America, cum cele două state s-au confruntat cu sclavia, problema rasială, cu minoritățile, și cu frontierele în ultimele două secole. Simt că sunt într-o poziție privilegiată să scriu o asemenea carte. De asemenea, am început să fiu interesat de istoria reflectată în film/filmul în istorie. Am prezentat recent o lucrare despre filmul lui Radu Jude Aferim! considerându-l un fel de Western românesc subversiv și acum transform această lucrare într-un articol în vederea publicării. Plănuiesc să scriu mai mult pe acest tip de subiecte. În această vară, voi lua un curs de regie de film, cu scopul de a face documentare istorice despre România.

* 45 pentru 45 este o serie de interviuri care vor apărea de-a lungul anului 2018 în LaPunkt. Anul 2018 marchează o dublă aniversare pentru Societatea de Studii Românești care celebrează 100 de ani de la nașterea statului roman modern și 45 de ani de când a fost creată Societatea de către un grup de studenți profesori și emigranți români.
Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.

Ionuț Biliuță este actualmente asistent cercetare la Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai” și lector asociat la Universitatea Petru Maior, ambele din Târgu-Mureș. De asemenea, este André Scrima Fellow la Institutul Ecumenic al Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. Doctor in Istorie al Universității Central Europene din Budapesta, cu o teză despre relația dintre Mișcarea Legionară și Biserica Ortodoxă Română în interbelicul românesc și în Teologie Ortodoxă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Stagii de cercetare doctorale și post-doctorale la Colegiul Noua Europă din București, la Institutul de Istorie Europeană din Mainz (Germania), Centrul Mandel pentru Studii Avansate în domeniul Holocaustului (Muzeul Holocaustului, Washington DC), la Institutul de Studii in domeniul Holocaustului “Simon Wiesenthal” din Viena și la Centrul de Studii în domeniul Holocaustului, Institutul de Istorie Contemporană (IfZ) din Munchen, Germania. Ultimele sale publicații sunt: „‘Politics and Dogma’. The Case of Father Ilie Imbrescu (1909-1949),” în Intelectualii politicii și politica intelectualilor, ed. Daniel Citirigă, Georgiana Țăranu, și Adrian-Alexandru Herța (Târgoviște: Cetatea de Scaun, 2016), 281-309; „‘Agenții schimbării’: Clerul ortodox din Principatele române de la regimul feudal la statul național,” în Cristian Vasile (coordonator), „Ne trebuie oameni!” Elite intelectuale și transformări istorice în România modernă și contemporană (Târgoviște: Cetatea de Scaun, 2017), 27-65.