Interviu cu Dr. Valentina Glăjar, Profesor de germană la Departamentul de Limbi Moderne al Universității Texas State. Interviu luat de Dr. Anca Șincan. [1]
Anca Șincan (A.Ș.): Întrebarea cu care deschidem majoritatea interviurilor #45for45 din LaPunkt este cea al cărei răspuns să ne conducă la câteva elemente biografice. Cine este deci Valentina Glăjar?
Valentina Glăjar (V.G.): Sunt profesor de germană la Departamentul de Limbi Moderne al Universității Texas State unde coordonez programul de germană și sunt consultant pentru programul Fulbright al universității. M-am născut în Transilvania, unde am făcut școala germană și am urmat cursurile de licență ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj în specializările germană și engleză. În 1990 am emigrat în Statele Unite, mai precis la Austin, capitala statului Texas, care a devenit noua mea casă. Vorba texană spune: Nu m-am născut în Texas dar am venit aici cât de repede am putut. Aici mi-am definitivat cursurile de doctorat în Studii Germane la University of Texas din Austin.
Uitându-mă înapoi aș putea spune că pentru mine totul a început cu Herta Müller. În timpul studiilor post-universitare o colegă mi-a dat o carte pentru că știa că vin din România și s-a gândit că ar putea să mă intereseze. Era cartea lui Müller Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt (care a fost tradusă în Engleză cu titlul Pașaportul). Este una din cărțile sale de început, de fapt a treia carte și prima care a fost publicată doar în Germania încă înainte de plecarea autoarei din țară. Pe mine m-a prins; descria o lume cu care eram atât de familiarizată încât nu am putut-o lăsa din mână. Nu mai e necesar să spun că nu aveam habar cine era Müller, de altfel puțini știau despre opera ei. Avea doar patru cărți atunci și doar una era tradusă în engleză așa că mi-am zis că trebuie făcut ceva în privința asta. Împreună cu regretatul profesor Andre Lefevere, un mare specialist în studiile pe traduceri, am tradus cartea lui Müller Reisende auf einem Bein (Traveling on One Leg, Northwestern University Press, 1999, 2010). Această traducere a avut multe suișuri și coborâșuri, dar asta este o altă poveste. Totuși, important pentru parcursul meu intelectual a fost faptul că m-a inspirat să explorez literatura de limbă germană din și despre regiunile multiculturale din fostul bloc comunist (Banat, Bucovina, Moravia). Mă fascinează istoria, și, în timp ce studiam această literatură, am înțeles-o în contextul istoric care la rându-i fusese tumultuos și complex. A rezultat astfel prima mea carte The German Legacy in East Central Europe (Moștenirea germană în Europa Centrală și de Est) (Camden House, 2004).
În același timp m-a inspirat în a-mi deschide orizontul cercetării și a cerceta alte minorități care au devenit subiectele mai multor volume: Vampirettes, Wretches and Amazons: Western Representations of East European Women (cu Domnica Rădulescu; East European Monographs, Columbia University Press, 2004), “Gypsies” in European Literature and Culture (cu Rădulescu; Palgrave Macmillan, 2008), Local History, Transnational Memory in the Romanian Holocaust (cu Jeanine Teodorescu; Palgrave Macmillan, 2011). Am norocul să lucrez într-un departament care îmi permite o flexibilitate în ceea ce privește subiectele de cercetare ceea ce explică marea diversitate a acestora. În felul acesta pot să-mi urmez interesele.
În 2009 Herta Müller a primit premiul Nobel și încă era necunoscută în America. Răsunător, titlul din The New York Times titra referitor la noua premiată Nobel: Herta Cine? (Herta Who?). În timpul vizitei sale în America în 2012 ziariștii se chinuiau să descopere mai multe informații despre biografia și cărțile ei și astfel am fost contactată de Larry Rohter de la The New York Times care a scris un superb articol despre Müller (“Naming Her World, Part by Part.”) Împreună cu Bettina Brandt am prezentat-o publicului american prin cartea noastră Herta Müller: Politics and Aesthetics (University of Nebraska Press, 2013). Și, în fine, dosarul de Securitate al Hertei Müller m-a introdus în subiectul de cercetare prezent: poveștile dosarelor din arhivele Securității. După cum vezi, într-un fel, îi datorez totul ei.
A.Ș.: Te situezi în rândul cercetătorilor care au intrat cu succes în dezbaterea asupra rolului și importanței arhivelor comuniste în imaginarea trecutului recent. Poți să ne vorbești despre modul în care Valentina Glăjar navighează în “poveștile” arhivelor CNSAS?
V.G.: Am crescut în România comunistă și a fost important să descopăr sensul trecutului recent, al dosarelor de Securitate și modului în care acestea pot fi descifrate. Am înțeles că acestea reprezintă mult mai mult decât pare la o primă vedere. Cred că părerile extreme nu ajută: nu poți să le arunci la gunoi dar nici să le ridici la nivel de adevăr absolut. Nu sunt doar povești. A trebuit să mă gândesc cum să le traduc cât mai aproape de sensul lor, probabil biografie arhivată. Înțeleg poveștile dosarelor (file stories) ca o formă de biografie (scriere despre viață) deși jocul de cuvinte (file/life stories) se pierde în traducerea în limba română. Poveștile dosarelor nu sunt în întregime false sau în întregime adevărate. O poveste a dosarului așa cum o definesc eu este o formă de biografie pe mai multe straturi, polifonică, artificială și piezișă care iese din dosarele poliției secrete. Pentru a alcătui o poveste a dosarului cercetătorul trebuie să interpreteze nu doar piesele dezlânate care apar în dosar (documente, note informative, rapoarte ale ofițerilor, denunțuri, investigații, transcriptele ascultărilor de telefoane, etc.) dar și lipsurile, implicațiile, redirecționările, aluziile. Conectarea punctelor și umplerea multelor goluri implică și interpretarea atitudinilor, ostilitatea ascunsă, scopul. Rezultatul este un colaj precar și capricios care reprezintă povestea unei vieți. Orice detaliu neluat în seamă, orice detaliu care lipsește poate să deranjeze și să rearanjeze fragmentele acestei volatile povești a dosarului. La fel, personajul central al unei astfel de povești a dosarului nu este neapărat personajul istoric, ci poate fi privit ca un protagonist scos din dosarul propriu și un actor principal într-o poveste a dosarului.
A.Ș.: De la studii literare la istorie și înapoi cum se simte schimbarea aceasta disciplinară în cercetare?
V.G.: Pentru mine istoria a format întotdeauna modul meu de a gândi despre un text literar. Poate și pentru că am fost interesată de modul cum au fost reprezentate evenimentele istorice în narațiuni literare sau filme: colonialism intern, Holocaust, fuga, deportarea, expulzarea, etc. Nu m-am axat doar pe textul în sine, întotdeauna am vrut să înțeleg contextul acestuia pentru că aceste lucrări nu sunt create într-un vacuum, și pentru mine descrierea cuprinzătoare (thick description, Clifford Geertz) încă are valoare. Drama umană a indivizilor obișnuiți care deseori se pierde în concepte largi permite o înțelegere a istoriei mai nuanțată. Acum interesul meu s-a inversat. Citesc dosare istorice despre indivizi obișnuiți sau speciali care au devenit protagoniști în poveștile dosarelor.
A.Ș.: Revin cu o întrebare pe care am tot pus-o primind răspunsuri extrem de interesante. Cum vezi România de departe la celebrarea a 100 de ani de la Unire?
V.G.: Vin în România în fiecare an. În acest an voi participa la incredibilul festival de teatru și TIFF în Sibiu din nou. Acum doi ani, am avut șansa să văd o superbă interpretare a spectacolului Gianinei Cărbunariu Oameni obișnuiți și să-l văd pe Cristian Mungiu filmând la Bacalaureat. Sunt uimită de extraordinarele produse culturale care vin din România! Îmi amintesc și de premiera lui Radu Gabrea cu piesa Mănușile Roșii din Piața Mică din Sibiu urmată de o sesiune de întrebări cu regizorul și actorii filmului. Sunt foarte entuziasmată de participarea mea pentru prima oară la conferința Societății de Studii Românești pentru a prezenta o lucrare despre Aferim! Și pentru a-l întâlni pe Radu Jude care ne va onora cu prezența sa. Acești oameni și atâția alții contribuie imens la imaginea României în afară și, mai important, la memoria culturală a acestei țări.
A.Ș.: Ce urmează în cariera ta?
V.G.: Cartea mea Secret Police Files from the Eastern Bloc: Between Surveillance and Life Writing (Camden House, 2016) a avut recenzii foarte bune și colaborarea mea cu Alison Lewis (University of Melbourne) și Corina L. Petrescu (University of Mississippi) a fost fantastică. Între timp am lucrat la o ediție a revistei Monatshefte, Archive und Geheimdienstakten (Arhive și Dosarele Poliției Secrete) care va fi publicată în iunie 2018. Acum două săptămâni am trimis la editură un nou manuscris Cold War Spy Stories (Potomac Books, University of Nebraska Press). Între toate proiectele de colaborare mai lucrez și la monografia mea Poveștile dosarelor din Arhivele Securității (“File Stories from the Securitate Archives”) care în mod nesurprinzător include și un capitol important asupra poveștii dosarului Hertei Müller.
* 45 pentru 45 este o serie de interviuri care vor apărea de-a lungul anului 2018 în LaPunkt. Anul 2018 marchează o dublă aniversare pentru Societatea de Studii Românești care celebrează 100 de ani de la nașterea statului roman modern și 45 de ani de când a fost creată Societatea de către un grup de studenți profesori și emigranți români.
Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
[1] Dr. Anca Șincan este cercetător la Institutul de Cercetări Socio Umane “Gheorghe Șincai” al Academiei Române și cercetător postdoctoral al University College Cork, Irlanda. Specializată în istorie recentă are un doctorat de la Universitatea Central Europeană din Budapesta pe tema relației dintre biserică și stat în perioada comunistă. Are stagii de pregătire academică și cercetare la Universitatea din Oxford, Institutul de Istorie Europeană din Mainz, Universitatea din Padova, Colegiul Noua Europă din București și Woodrow Wilson Center din Washington DC. Anca Șincan a publicat și conferențiat pe teme legate de memoria trecutului recent, crearea canonului istoriografic național, relația dintre stat și biserică în perioada comunistă, metode de cercetare și impactul deschiderii arhivelor pentru studiul istoriei recente.
