Despre puterea jocului

„Atunci când sunt bună, sunt foarte bună, dar când sunt rea, sunt și mai bună.”

(Mae West)

-Ajutor, soția mea este atât de tiranică! Întotdeauna vrea să mă controleze, întotdeauna știe mai bine, întotdeauna mă urmărește.

-Ajutor! Soțul meu este atât de ignorant. Nu ascultă niciodata, nu este interesat. M-am săturat să îi spun întotdeauna ce să facă. Apoi se enervează pe mine pentru că sunt prea autoritară. Dacă nu ar acționa atât de stupid nu aș părea atât de autoritară.

Mia și Marc nu au fost primul cuplu pe care i-am văzut la mine în cabinet și care și-au început întâlnirile astfel. Mia e de profesie istoric, 34 de ani, energetică, brunetă. Marc e designer, 38 de ani, un barbat rezervat, serios, sportiv. Erau împreună de 7 ani și relația lor nu mergea foarte bine.

Suferința împărtășită de ambii părea să încolțească din aceeași sămânță. Ea era prea autoritară și el era prea supus. Cu cât ea devenea mai autoritară cu atât devenea el mai pasiv și cu cât devenea el mai pasiv cu atât mai autoritară devenea ea. Păreau ca au multă energie care circula între ei dar nu ajungeau nicăieri și sfârșeau prin a se învârti în cercuri, înnebunindu-se unul pe altul în cea mai mare parte a timpului. Ce pierdere!

În trainingul meu ca psihoterapeut de familie am fost învățată să utilizez un limbaj specific pentru a ajuta cuplurile și familiile să transforme luptele de putere în dialoguri mai pașnice, unde toată lumea se simte auzită și recunoscută la final. Un lucru minunat de realizat. Și funcționează până atunci când nu mai funcționează. Acest limbaj specific promovează pasivitatea, bunele maniere, corectitudinea politică și interferează cu spontaneitatea jucăușă. Cuplurile umane isi creeaza atașamentul cu ajutorul spontaneității (serioase) jucăușe. Bun, și acum ce urmează?

Am început să mă uit mai atent la luptele de putere ale cuplurilor și la forța feminină pe care unii o numesc „dominanță”. De ce a arăta putere într-o relație este un lucru negativ? De ce ne este teamă de puterea celuilalt? Ce se întâmplă atunci când puterea este neutralizată într-un cuplu? Muncind cu cupluri ca Mia și Marc, am descoperit că a învăța să te bucuri de lupta de putere este mai eficient decât să încerci să o eviți prin așa numitele tehnici de comunicare non-violente. Cred că aceste tehnici sunt minunate la locul de muncă sau pentru a comunica cu un străin în autobuz. Extirpați iraționalitatea dintr-o luptă de putere a unei relații de iubire și rezultatul va fi divorțul. Bineînțeles, exagerez puțin.

Ideea unui cuplu bucurându-se de lupta de putere a fost introdusă în conversațiile mele cu mentorul și prietenul meu, doctorul în psihiatrie David Keith. El susține că cuplurile sunt în competiție pentru a vedea cine îl înnebunește primul pe celălalt. Deci, cum ne ajută asta să ne gândim la femeia dominantă și bărbatul detașat si pasiv?

Noi practic înțelegem greșit ce este puterea într-o relație de iubire. In cultura noastră generală ideea de „putere” este un concept îndreptat spre abuzul de putere dar nu spre folosirea puterii.  Aikido ca artă marțială este un loc minunat pentru a începe să ne uităm la acest tip de transformare a puterii: de la abuz la folosire. Eu cred în putere – unde este putere este pasiune. Unde este pasiune este energie.

Puterea este acel ceva special care se întâmplă în relație cu celălalt. Puterea nu este ceva ce unul îi impune celuilalt. Sunt conștientă de forța mea feminină și o folosesc ca să creez contact și, în cel mai bun caz, ca să facilitez creșterea. Puterea este energia mea pe care sunt dispusă să o investesc în tine, celălalt. Cursurile și tehnicile de comunicare nu ajută. Vă aduceți aminte de legea fizicii care spune ca presiunea creează rezistență? Asta este ceea ce Mia și Marc își făceau unul celuilalt. Nu erau în largul lor unul cu celălalt. Nu au știut să folosească acea putere pentru a crea sinergie și pentru a nu pierde investiția în celălalt, degenerând în violență sau supresie.

Și pentru că toți învătăm cel mai bine prin experiență, într-o zi în timpul terapiei s-au întâmplat următoarele. Ei erau puțin în întârziere și Marc se simțea prost din cauza asta. Mia deja se așezase la locul ei pe canapea, ușor enervată. Marc, ca un copil mic, m-a întrebat dacă poate merge la toaletă. Din trecutul meu românesc, eu am învățat un mod specific de a glumi. Atunci când sunt întrebată lucruri cu răspunsuri evidente răspund  cu opusul a ceea ce se așteaptă. Este ceea ce numesc modul meu jucaus de functionare serioasa. Deci dacă Marc m-ar întreba dacă îi dau voie să meargă la toaletă aș spune ca nu, ceea ce ar releva absurditatea întrebării și a tentativei de a-și delega propria putere mie. Sesiunea de terapie deja începuse cu intrebarea lui Marc. Am răspuns în modul tipic românesc, plin de umor:

„Bineînțeles ca nu poți. Vrei să îți spună femeile ce să faci pentru ca apoi să te poți plânge că sunt dominante, nu? ” Vocea și limbajul trupului meu erau prietenoase și relaxate. Semnalizam că sunt jucăușă și în același timp vorbesc serios. A rămas perplex față de reacția mea și a răspuns politicos: „Ah, am întrebat doar pentru a fi politicos. Am doar vrut să știu dacă începem imediat. Dacă îmi spui că nu ar trebui să mă duc acum, o să aștept”. Am continuat:”Oo, deci vrei să îmi uzi canapeaua și să mă supăr pe tine. Asta vrei fiind atât de politicos? In acest fel le faci pe femei să îți acorde atenție?”.  Nu a durat mult până a intrat în jocul pe care îl ofeream și a continuat pe un ton mai plin de încredere „Oh, bineînțeles că nu. O să mă duc la toaletă acum”.

În acest timp Mia a devenit vizibil furioasă. Căuta nervoasă ceva în geantă, izbind-o de pământ. „Vezi, exact despre asta vorbesc. Este teribil. Atât de nătâng. Atât de neajutorat. M-am săturat să mă facă responsabilă pentru lucrurile lui”. I-am spus ca problema ei pare să fie că nu a învățat să își gestioneze forța ei feminină și nu știe să se joace.

Cei mai mulți dintre noi ne temem de propria noastră putere și de puterea altora, în special de puterea feminină. Feminismul ne-a învățat pentru mult timp să luptăm împotriva dominanței masculine și a abuzului de putere. A fost un pas istoric crucial în dezvoltarea noastră ca ființe umane sociale. Până ce a început să semene cu aspectul împotriva căruia luptam. Deci, pentru ce luptăm acum?

Ca psihoterapeut, pentru mine funcționează mai bine dacă înțeleg ceea ce fac atunci când îmi folosesc puterea. Cred că modul  de a ieși dintr-o luptă de putere extenuantă poate fi găsit în dimensiunea jocului. Cuplurile care nu se pot juca sunt blocate în ceea ce George Carlin a descris în modul său unic: „Bărbații sunt proști și femeile sunt nebune. Iar motivul pentru care femeile sunt nebune este pentru că bărbații sunt proști”. Relațiile moarte duc lipsa puterii de a se juca, duc lipsa unui registru al jocului. Ca fost regizor de teatru și ca psihoterapeut de familie știu că nu este nimic mai serios decât jocul! Jocul ajută la a da un bobârnac dinamicii distructive pentru a face loc unei dinamici mai constructive și menținând relația în viață. Jocul necesită exercițiu și cu cât mai mult o faci, cu atât mai bun devii.

Prezența fizică ne-anxioasă este crucială în joc. Cei mai mulți bărbați ca și Marc nu folosesc intenționat puterea împotriva partenerilor lor. Nu încearcă să stăpânească sau să câstige plăcere prin a-și slăbi partenerul. Marc este pur și simplu speriat de cantitatea de energie eliberată de Mia. Lui îi lipsește experiența în cum să gestioneze situația în care soția lui radiază de emoție.  El se retrage cu un pseudo acord, sporindu-și puterea prin rejectarea evidentului. Uneori, pentru a opri o luptă e necesar să stai acolo neînfricat. Marc va trebui să învețe că Mia nu este periculoasă. Ea doar vrea ca el să rămână implicat și să  „fie un bărbat” care poate gestiona forța ei.

Mia nu încearcă să îl subestimeze pe Marc sau să aibă vreo plăcere din a-și pune partenerul la pământ. Ea pur și simplu nu poate să își mențină constantă energia ridicată, provocatoare, într-un mod care să nu fie simțit periculos de către ea însăși. Ea încă nu stăpânește arta de a se retrage prin transformarea energiei la un nivel mai scăzut și răspunzând partenerului însuși și nu presupunerilor ei despre partener. Și ea este speriată de modelele ei culturale infuzate, că o fată trebuie să vorbească frumos, să arate drăguța și că un bărbat este tâmpit, copilăros și duce lipsă de sensibilitate și vulnerabilitate. Ea trebuie să învețe cum să vorbească cu partenerul ei ca o femeie nu ca și mama lui sau ca și fiica lui.

Într-un fel Marc și Mia s-au creat unul pe celalalt și pot, cu puțin ajutor, să se re-creeze unul pe altul din nou.

Un sfat pe care îl am pentru femei este să asculte mai puțin ceea ce partenerul spune și mai mult sa fie atente la cum o spune. Puneți-vă sub semnul întrebării presupunerile că intenția este de a abuza sau că partenerul vostru este neajutorat, speriat sau pur și simplu ignorant referitor la femei. Un alt sfat pe care îl am pentru bărbați este să continue să pună întrebări. Întrebați-vă partenera ce vrea în loc de a întreba ce nu vrea. Bucurați-vă de femeia voastră obraznică. Deveniți interesați. Nu doar faceți ceva, ramaneti acolo!

Vienam 07.02.2018

Traducerea: Florentina Ljifering